Organizația Națiunilor Unite, pe scurt ONU, împlinește astăzi 75 de ani . Pe 24 octombrie 1945 - China, Franța, Uniunea Sovietică, Marea Britanie, Statele Unite și multe alte state ratificau Carta ONU. Era imediat după terminarea celui de al doilea război mondial și toată lumea își dorea pacea. De altfel, aceasta a fost și rațiunea care a stat la baza...
Lumea a intrat în epoca sustenabilităţi cu angajamente globale de a îndeplini marile obiective de dezvoltare durabilă din Agenda 2030. ONU, care marchează în 24 octombrie aniversarea a 75 de ani de existenţă , îşi continuă misunea de a lucra pentru dezvoltare sustenabilă, pace şi respectarea drepturilor omului.