Cuvânt cheie: noua formula de calcul pensii

Ce prevede noua Lege a pensiilor, aflată în dezbatere publică. Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a prezentat proiectul într-o conferință de presă
Prevederi ale noii Legi a pensiilor
10 August 2018, 11:49 (actualizat 10 August 2018, 13:51)
Schimbări majore în calcularea pensiilor. Mamele cu cel puțin trei copii se pot pensiona mai devreme, iar cei care au lucrat 20 ani în condiţii speciale vor putea ieși la pensie cu 10 ani mai repede. Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a prezentat  proiectul legii pensiilor într-o conferință presă   transmisă în direct la TVR1.  
Noua lege a pensiilor - proiectul a fost publicat de Ministerul Muncii și este în dezbatere publică. VEZI AICI documentul integral
Noua lege a pensiilor, în dezbatere publică
09 August 2018, 21:00 (actualizat 09 August 2018, 22:07)
Peste 5 milioane de pensionari vor avea veniturile recalculate, iar peste 3 ani ar urma să primească bani mai mulți! Așa le promite guvernul, care a publicat joi seară proiectul legii pensiilor, valabil din 2021. Sunt modificări pentru cei cu stagii de cotizare mai mici de 15 ani, pentru cei cu masterate şi doctorate, dar şi pentru mamele cu mai mult de...
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 17°C 13°C
IASI 13°C 10°C
CLUJ 8°C 9°C
CONSTANTA 16°C 14°C
CRAIOVA 17°C 13°C
BRASOV 9°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 23 Octombrie 2018, 22:24
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 23-10-2018
Deschidere: 8615.95
Maxim: 8641.52
Mimim: 8585.16
Variatie: 0.3%
TLV
2,35
0,42%
SNP
0,39
0,38%
SNG
34,50
0,14%
TGN
354,00
0,28%
BRD
13,30
1,21%
FP
0,94
0,21%
EL
10,82
1,29%
DIGI
30,00
0,5%
SNN
7,96
0,87%
COTE
84,80
0,35%
ARHIVĂ ȘTIRI