»

Cuvânt cheie: monumente

Crucea de pe Caraiman va fi reabilitată cu fonduri europene
Bani pentru reabilitarea crucii de pe Caraiman
26 Iulie 2017, 14:26 (actualizat 26 Iulie 2017, 14:29)
Monumentul comemorativ al eroilor români din Primul Război Mondial, crucea de pe Caraiman, va fi reabilitat. Două ministere vor colabora pentru finanțarea lucrărilor de restaurare.
Turiștii sau locuitorii Romei vor fi amendați cu până la 240 de euro dacă se așază sau mănâncă pe bordurile fântânilor antice
Fântână în Roma
13 Iunie 2017, 11:44 (actualizat 13 Iunie 2017, 12:41)
Cetatea Eterna își va apăra tezaurul cultural mult mai bine. Municipalitatea din Roma a emis un decret care va proteja 40 de fântâni și monumente de interes artistic și istoric.
Crucea de pe Caraiman, inaugurată în 14 septembrie 1928
Crucea Eroilor Neamului de pe Caraiman
14 Septembrie 2016, 08:14 (actualizat 14 Septembrie 2016, 10:38)
Ridicată din dorinţa Reginei Maria, Crucea Eroilor Neamului a fost inaugurată şi sfinţită în 14 septembrie 1928, în ziua celei mai vechi şi importante dintre sărbatorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci. Monumentul din Bucegi este unic în lume atât prin altitudinea amplasării, cât şi prin dimensiuni.
IaşiGuide, aplicaţie realizată de un student român la Universitatea din Manchester
Ghid pentru străini
28 Martie 2016, 14:48 (actualizat 28 Martie 2016, 15:52)
Un tânăr de 20 de ani a reuşit să facă ceea ce autorităţile locale încearcă de ani buni cu milioane de lei cheltuite din fonduri publice, însă fără mare succes. Britanicii vorbesc acum despre Iaşi mai mult ca oricând, datorită unei aplicaţii realizate de Andrei Ionescu.
Proiect de lege: Distrugerea patrimoniului, atentat la securitatea naţională
Scut pentru patrimoniul cultural
27 Februarie 2016, 21:10 (actualizat 27 Februarie 2016, 21:14)
Degradarea sau distrugerea monumentelor şi clădirilor istorice ar putea fi asimilate atentatului la siguranţa naţională. Şi pasivitatea autorităţilor s-ar putea pedepsi. Sunt propuneri făcute de câţiva senatori liberali. Organizaţiile de profil cer extinderea protecţiei şi pentru monumentele istorice de importanţă locală, de multe ori ţinte ale...
Ministerul Culturii vrea un fond de urgenţă pentru salvarea monumentelor
Bani pentru restaurări
21 Februarie 2016, 22:16 (actualizat 21 Februarie 2016, 22:19)
Peste 600 de monumente de arhitectură din România sunt în pericol să se prăbuşească, potrivit Ministerului Culturii.
Monumente lăsate în paragină. Restaurare doar din donaţii, în Republica Moldova
MOLDOVA Cultura costă mult
18 Aprilie 2015, 12:34
27 de milioane de lei, atât acordă statul în acest an pentru restaurarea şi întreţinerea monumentelor de arhitectură din Republica Moldova. O sumă provenită doar din donaţii. Sursele proprii sunt insuficiente, iar asta ţine vestigiile în paragină.
Monumentele Războiului Reîntregirii României Mari
Crucea Eroilor de pe Caraiman
10 Septembrie 2014, 10:16
Mausoleul şi Mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol, Mausoleele de la Mărăeşti şi Mărăşti, Crucea Eroilor Neamului de pe muntele Caraiman şi Arcul de Triumf, alături de  Catedrala Încoronării de la Alba Iulia, sunt printre monumentele care comemorează eroii Primului Război Mondial, la finalul căruia Basarabia, Bucovina şi Transilvania s-au unit cu...
Taxă de habitat în Timişoara, pentru reabilitarea clădirilor istorice
Timişorenii ar putea plăti o taxă pentru restaurarea clădirilor-monument din oraş
17 Mai 2012, 14:26 (actualizat 17 Mai 2012, 14:27)
Timişorenii ar putea plăti, de anul viitor, o taxă de habitat de 40 de lei pe an , dacă proiectul depus la Consiliul Local va fi aprobat. Din sumele strânse, autorităţile vor să reabiliteze clădirile istorice din municipiu, potrivit Mediafax.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 35°C 31°C
IASI 35°C 31°C
CLUJ °C °C
CONSTANTA 29°C 29°C
CRAIOVA 35°C 26°C
BRASOV °C °C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 19 August 2017, 14:12
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 18-08-2017
Deschidere: 8332.36
Maxim: 8342.77
Mimim: 8300.46
Variatie: -0.35%
SNP
0,32
0,47%
FP
0,87
1,15%
EL
13,04
0,46%
SNG
30,40
0,83%
BRD
14,00
0%
SIF3
0,26
0,38%
DIGI
40,00
0,25%
TGN
402,00
0,25%
TEL
27,90
0,36%
TLV
2,45
0,81%
ARHIVĂ ȘTIRI