Cuvânt cheie: militari răniţi

Transportor blindat al Armatei, implicat într-un accident în Galaţi. Doi militari, răniți ușor
27 Septembrie 2019, 13:57 (actualizat 27 Septembrie 2019, 16:52)
Doi militari au fost răniti ușor, în județul Galați, după ce tabul în care se aflau a derapat pe șosea și a intrat peste un podeț.
Un militar a murit, iar alți trei au fost răniți în timpul manevrelor NATO, din Bulgaria
19 Iunie 2019, 09:09 (actualizat 19 Iunie 2019, 09:20)
Un parașutist canadian a murit și trei au fost răniți în timpul manevrelor NATO care se desfășoară în Bulgaria. În timpul acelorași exerciții au mai fost răniți doi militari americani.
Cinci militari români au fost răniți în Afganistan. Starea lor de sănătate este stabilă, potrivit MApN
24 Mai 2019, 14:29 (actualizat 24 Mai 2019, 20:11)
Cinci militari din Batalionul 300 Protecţia Forţei "Sfântul Andrei", care se află în misiune în Afganistan, au fost răniţi vineri, în jurul orei 12.30, ora României, în timp ce executau o misiune de patrulare mixtă împreună cu militari americani, în zona de responsabilitate, anunţă MApN.
Prima medalie pentru România la Jocurile Invictus. Dumitru Paraschiva, bronz la canotaj în sală
22 Octombrie 2018, 14:06 (actualizat 22 Octombrie 2018, 20:23)
România a câştigat prima medalie la Jocurile Invictus. Subofiţerul Dumitru Paraschiva a cucerit bronzul în proba de canotaj în sală. El concurat şi la Jocurile Invictus de anul trecut de la Toronto. Subofiţerul Dumitru Paraschiva a fost rănit în Afganistan, în 2009, şi acum are gradul al doilea de invaliditate. La competiţia din acest an, veteranii...
România, la Jocurile Invictus de la Sydney. Competiţia va reuni 500 de participanţi
15 Octombrie 2018, 13:37 (actualizat 15 Octombrie 2018, 13:39)
România participă la Jocurile Invictus de la Sydney, Australia, cu o echipă formată din 15 militari răniţi pe front.
Seară regală dedicată eroilor. Familia Regală, aproape de familiile eroilor căzuţi şi răniţi în război
22 Iunie 2018, 10:20 (actualizat 22 Iunie 2018, 10:22)
Familia Regală a dedicat o seară pentru familiile militarilor români căzuți la datorie sau răniţi în teatrele de operații din Afganistan și Irak. Copiii acestora au primit daruri si promisiunea că oricând le va fi greu, vor găsi porţile Palatului Regal deschise pentru sprijin şi un gând bun. Printre invitaţi au fost şi militari Invictus.
Echipa României a ajuns în Canada, pentru Jocurile Invictus. TVR va difuza, în exclusivitate, imagini de la competiţie
22 Septembrie 2017, 10:35 (actualizat 22 Septembrie 2017, 10:40)
Echipa România, care participă în premieră la jocurile paralimpice Invictus, a ajuns în Canada cu un avion militar. Ceremonia de deschidere va avea loc mâine, iar competiţia se va desfăşura până sâmbăta viitoare. Militarii noştri se bucură şi de sprijinul Prinţului Charles, care a donat suma necesară achiziţionării unei proteze pentru sprint şi a...
Un militar a fost rănit în timpul unui exercițiu care avea loc în largul Mării Negre
21 Septembrie 2017, 13:29 (actualizat 21 Septembrie 2017, 21:13)
Un militar a fost rănit în timpul unui exerciţiu militar care avea loc în largul Mării Negre, la care participau fregata "Regele Ferdinand" şi un elicopter. Cum s-a întâmplat totul - ne spune Ana Maria Stancu, corespondentul nostru în zonă.
Militarul Mădălin Stoica, mort în Afganistan, înaintat în grad și decorat cu Ordinul Naţional ''Steaua României'' în grad de Cavaler
16 Septembrie 2017, 18:14 (actualizat 16 Septembrie 2017, 19:17)
Durere şi recunoştinţă după moartea caporalului Mădălin Stoica, ucis vineri în Afganistan, într-un atac sinucigaş cu maşină capcană. Trupul neînsufleţit va fi adus luni în ţară, iar la mijlocul săptămânii va fi înmormântat. În atac au mai fost răniţi doi militari români. Ei se aflau în misiune într-un transportor blindat. Militarul care şi-a pierdut...
Parchetul General a deschis dosar penal în legătură cu incidentul produs în Afganistan, în urma căruia un militar român a murit
15 Septembrie 2017, 17:18 (actualizat 16 Septembrie 2017, 14:06)
Prima misiune în Afgansitan a fost şi ultima pentru un militar roman. Caporalul Mădălin Stoica a murit într-un atac sinucigaş cu maşină capcană, în care au mai fost răniţi doi militari români. După ce vestea a ajuns în Buzău, locul său natal, au ieşit la iveală amănunte emoţionante. Militarul a avut o presimţire înainte de a pleca în teatrul de război...
Militarul grav rănit în Afganistan a murit. Caporalul Mădălin Stoica avea 41 de ani și era la prima sa misiune în teatrele de operații
15 Septembrie 2017, 12:07 (actualizat 15 Septembrie 2017, 22:44)
Unul dintre cei trei militari din Batalionul 280 Infanterie Protecția Forței din Focșani care au fost răniți vineri, 15 septembrie, în Afganistan, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, a murit, informează Ministerul Apărării Naționale. Ceilalți doi sunt în stare stabilă.
România, pentru prima dată la Jocurile Invictus. Ciprian Iriciuc, militar rănit în misiune: "Vorbim despre autodepășire și determinare"
28 August 2017, 08:51 (actualizat 22 Septembrie 2017, 10:45)
România va fi prezentă anul acesta, pentru prima dată, la cea mai mare competiţie internaţională dedicată exclusiv militarilor răniţi. La Jocurile Paralimpice Invictus de la Torono, din septembrie, vor participa 550 de militari răniți în misiuni, din 17 țări. TVR este alături de eroii României! Îi poți susține și tu printr-o donație în conturile...
Militarii Invictus, dezamăgiți pentru că nu s-au mai antrenat cu fotbaliștii Naționalei României
27 August 2017, 21:17 (actualizat 27 August 2017, 21:24)
Fotbaliştii din Naţionala României se antrenează pentru meciul cu Armenia, iar militarii răniţi în teatrele de operaţii se pregătesc pentru Jocurile Invictus de la Toronto. Astăzi, cele două echipe au fost faţă-n faţă. În program era prevăzut un antrenament comun, dar, se pare că, lipsa de comunicare a schimbat situaţia din teren.
Camion NATO, implicat într-un accident pe Autostrada Arad-Nădlac. Doi militari au fost răniți
21 August 2017, 12:37 (actualizat 21 August 2017, 13:33)
Un camion militar, care făcea parte dintr-un convoi NATO, a fost implicat într-un accident pe Autostrada Arad-Nădlac, la mai puțin de 5 km de vamă. Doi militari sunt răniţi şi au fost transportati la spitalul din Timișoara.
Prințul Charles îi ajută pe eroii României. Trei dintre militarii care participă la Jocurile Invictus vor primi echipamente
27 Iulie 2017, 19:58 (actualizat 27 Iulie 2017, 21:24)
Prinţul Charles îi ajută pe eroii României, militarii români răniţi în teatrele de război. Primul pas l-a făcut deja: e vorba de o donaţie pentru lotul României la Jocurile Paralimpice Invictus. Fundaţia Principele de Wales din România doreşte însă să-i ajute pe toţi militarii răniţi care vor să iasă la pensie sau care au nevoie de consiliere...
Familiile militarilor care au murit în accidentul de la Dâmbovicioara vor primi ajutoare din partea statului
30 Iunie 2017, 16:27 (actualizat 30 Iunie 2017, 22:40)
Familiile celor trei militari decedați , plutonierul-major Mihai Ionuț Toma, caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană și caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader, vor primi ajutoare din partea statului, a anunțat, în ședința de Guvern, ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu. Este vorba despre ajutoare de înmormântare, dar şi alte forme de...
3 morți după ce un camion militar a căzut într-o prăpastie în județul Argeș. Plan roșu de intervenție
29 Iunie 2017, 22:22 (actualizat 30 Iunie 2017, 04:03)
Un camion cu 13 militari a căzut joi seara într-o prăpastie adâncă de 40-50 de metri, la limita judeţelor Argeş şi Braşov, în localitatea Dâmbovicioara. Decesul unei persoane a fost confirmat la scurt timp după accident. Echipele de urgență au lucrat ore întregi pentru descarcerarea altor două victime fără șanse de supraviețuire. 9 militari au fost...
Povestea unor eroi. "Cei de neînvins", un reportaj marca Dosar România, sâmbătă seară, la TVR
03 Iunie 2017, 14:52 (actualizat 03 Iunie 2017, 19:28)
România va participa, în premieră, la Jocurile Paralimpice Invictus. Este o competiţie sportivă, destinată militarilor răniţi în teatrele de operaţii. După traumele suferite pe front şi luni de spitalizare, militarii au găsit puterea de a o lua de la capăt. Iar acum sunt gata pentru o nouă misiune, aceea de a ne reprezenta ţara la competiţia eroilor.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 15°C
IASI 12°C 14°C
CLUJ 12°C 12°C
CONSTANTA 12°C 13°C
CRAIOVA 11°C 12°C
BRASOV 12°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI