»

Cuvânt cheie: medici republica moldova

Guvernul de la Chişinău a aprobat majorarea salariilor pentru medici de la 1 iulie
TELEJURNAL MOLDOVA / Salarii în funcție de performanța medicilor
30 Iunie 2016, 19:51 (actualizat 30 Iunie 2016, 19:59)
Salarii mai mari pentru medici de la 1 iulie. Guvernul Republicii Moldova a aprobat un nou mecanism de salarizare a angajaților din sistem. Astfel, tinerii specialiști ar putea primi și cu peste 80% mai mult, iar pentru cei care au deja un salariu decent, majorarea ar putea fi de 20%. Performanța va face diferența, susține Ministerul Sănătății.
Chişinău: Sute de absolvenţi ai Universităţii de Medicină au depus jurământul
Jurământ de medic
17 Iunie 2015, 19:56
Au jurat să salveze viaţa pacientilor, indiferent de situaţie. Peste 800 de absolvenţi ai Universităţii de Medicină au depus jurământul lui Hipocrat. Ceremonia a fost găzduită de Palatul Naţional din Chişinău. Salariile mici îi sperie pe proaspeţii medici, care se gândesc serios la şansa angajării în străinătate.
Doi medici şi o asistentă din Chişinău, reţinuţi după moartea unui pacient operat de apendicită
MOLDOVA Suspectați de neglijență
24 Aprilie 2015, 19:18
Caz fără precedent la Spitalul Republican din Chişinău. Doi medici şi o asistentă au fost reţinuţi de poliţie. Ei sunt suspectaţi de neglijenţă pentru că un pacient de-al lor a murit la câteva ore după o banală operaţie de apendicită. Colegii medicilor reţinuţi sunt indignaţi că cei suspectaţi au fost închişi înainte de finalizarea anchetei. Chirurgii...
Două secţii moderne, inaugurate la Institutul de Medicină Urgentă din Chişinău
Inaugurare de secții moderne la Institutul de medicină urgentă din Chișinău
27 Noiembrie 2014, 19:27
Serviciul medical de urgenţă se modernizează în Republica Moldova. Pacienţii în stare critică, transportaţi cu elicopterul la Spitalul de Urgenţă din Chişinău, vor ajunge mai rapid în sala de operaţie. Au fost inaugurate două clădiri noi, dotate cu echipamente de ultimă generaţie şi cu pistă de aterizare direct pe acoperiş.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 26°C 25°C
IASI 24°C 25°C
CLUJ 23°C 21°C
CONSTANTA 21°C 21°C
CRAIOVA 25°C 27°C
BRASOV 22°C 21°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 19 Octombrie 2017, 02:43
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 18-10-2017
Deschidere: 8063.8
Maxim: 8072.75
Mimim: 8039.86
Variatie: -0.13%
EL
12,96
0,31%
FP
0,84
0,59%
TLV
2,37
1,47%
SNP
0,29
0,87%
SNG
31,90
0,31%
BRD
12,76
0,63%
TGN
405,00
0,25%
TEL
29,90
0,34%
COTE
107,50
0,47%
IARV
8,90
4,5%
ARHIVĂ ȘTIRI