Reguli noi de reducere a consumului de energie pentru magazinele din Namur
10 Decembrie 2022, 08:42 (actualizat 10 Decembrie 2022, 12:01)
Magazinele din orașul belgian Namur sunt obligate să aibă ușile de la intrare închise și luminile de veghe stinse pe parcursul nopții. Măsurile sunt obligatorii pentru cele 800 de magazine. Majoritatea municipală a emis un nou regulament pentru a economisi energia. Contravenienții riscă o amendă administrativă care poate ajunge până la 350 de euro pe zi.
Au primit Lumina Învierii la Mănăstirea Putna
24 Aprilie 2022, 17:40 (actualizat 24 Aprilie 2022, 18:33)
Momentul a fost trăit cu emoție la mănăstirea Putna de sute de credincioși veniți din toate colțurile țării. Pentru liniștea sufletească pe care o capătă aici și pentru a celebra împreună cu ceilalți marea Sărbătoare a Învierii Domnului.
Becurile stradale vor fi stinse câteva ore pe timpul nopţii într-o comună din judeţul Vrancea
17 Martie 2022, 08:14 (actualizat 17 Martie 2022, 08:17)
Decizia de a întrerupe parţial iluminatul stradal nocturn a fost luată de primăria din Rugineşti pentru a face economie, după ce ultima factură la energie electrică a fost de peste 300 de mii de lei.
Efectele facturilor mari la energie electrică: Un primar din Dolj vrea să întrerupă iluminatul public ca să facă economie
15 Februarie 2022, 12:07 (actualizat 15 Februarie 2022, 12:25)
De teama că nu vor putea plăti facturile prea mari la utilități, unii primari se gândesc la măsuri radicale. Într-o comună din Gorj, edilul vrea să oprească 4 ore iluminatul public în speranţa că factura la energia electrică va fi mai mică. O altă soluție ar fi impunerea unei taxe pe iluminat, dar ar fi greu de suportat de localnici.
HIDROELECTRICA | Bogdan Badea: România va ajunge în scenariul apocaliptic în care stingem lumina, dacă nu construim urgent noi centrale
09 Decembrie 2021, 13:23 (actualizat 09 Decembrie 2021, 13:28)
România va ajunge în scenariul apocaliptic în care va trebui să stingem lumina , dacă nu construim urgent noi centrale de producere a electricităţii din surse nepoluante, a afirmat, joi, Bogdan Badea , preşedintele directoratului Hidroelectrica.
Slujba de Înviere a fost oficiată, din nou, la Constanța. Mulți enoriași nu au respectat regulile de distanțare și nu au purtat măști
27 Mai 2020, 07:20 (actualizat 27 Mai 2020, 08:07)
Slujba de Înviere a fost oficiată, din nou, azi-noapte în bisericile și mânăstirile de la malul mării. Oamenii au fost chemaţi să primească Lumină, la mai bine de cinci săptămâni de la sărbătorile pascale. Pentru mulţi enoriaşi, regulile au dispărut brusc în proximitatea bisericilor, nu au mai păstrat distanţa între ei şi nici nu au purtat măşti de...
Arhiepiscopia Tomisului a anunțat programul slujbei de Înviere care va avea loc în această noapte
26 Mai 2020, 08:16 (actualizat 27 Mai 2020, 07:28)
În noaptea de marți spre miercuri (26 spre 27 mai), în bisericile și mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia slujba de Înviere. Arhiepiscopia Tomisului a publicat pe pagina de Facebook programul ”noii” Învieri. Într-un comunicat, Patriarhia Română arată că decizia Permanenţei Arhiepiscopiei Tomisului, referitoare la oficierea, în noaptea...
Slujba de Paște, oficiată în noaptea de Înălțare. Arhiepiscopia Tomisului va împărți Lumina Învierii. Reacția Patriarhiei
21 Mai 2020, 18:15 (actualizat 21 Mai 2020, 20:05)
Decizie neobișnuită la Arhiepiscopia Tomisului. Săptămână viitoare, cu o noapte înainte de Înălțare, în bisericile și mănăstirile din Constanța va fi oficiată slujba de Paști, iar preoții vor împărți Lumina Învierii.
Arhiepiscopia Tomisului a decis să dea credincioșilor Lumină, ca de Paști, în noaptea de 26 mai
20 Mai 2020, 15:41 (actualizat 20 Mai 2020, 15:43)
Arhiepiscopia Tomisului a decis să ofere, în noaptea de 26 spre 27 mai, credincioșilor Lumină, ca în noaptea Învierii. „Sunt dorințe neîmplinite ale credincioșilor de a se împărtăși la Liturghia Învierii din noaptea de Paști”, au anunțat reprezentanții Arhiepiscopiei.
Preşedintele şcolilor Lumina a fost dus la Parchet. Regimul Erdogan a solicitat extrădarea lui, judecătorii au respins cererea
24 Decembrie 2019, 12:07 (actualizat 24 Decembrie 2019, 15:16)
Președintele Instituției de Învățământ Lumina, Fatih Gursoy, a fost ridicat de la domiciliul său din Capitală, în urma cererii de extrădare a autorităților din Turcia. După audierile procurorilor, Gursoy a fost dus la Curtea de Apel București, unde judecătorul a respins cererea.
Hristos a înviat! Sărbătoarea învierii Domnului a fost aşteptată în biserici de credincioşi
28 Aprilie 2019, 13:40 (actualizat 28 Aprilie 2019, 14:27)
Milioane de români au fost aseară să ia lumină. Fie la mănăstiri, fie în biserica din cartier, cei mai mulţi dintre ei au rămas să asculte şi slujba Învierii Mântuitorului şi să sfinţească bucatele pentru masa din prima zi de Paşti.
"Tatăl meu nu este terorist, vă rog să-l eliberaţi!" Proteste la Chișinău, după ce șapte cetățeni turci au fost expulzați. Îngrijorare printre oficialii europeni
07 Septembrie 2018, 19:10 (actualizat 07 Septembrie 2018, 19:47)
Incertitudine şi frică la Chișinău. După 24 de ore de la presupusa expulzare a celor şapte profesori turci, rudele şi avocaţii acestora nu au aflat nimic despre soarta lor. Soţiile susţin că bărbații au fost luaţi pe sus din case ori au fost reținuți de pe stradă, fără nicio explicaţie. Profesori, părinţi şi elevi au protestat în această după amiază...
Profesori turci de la un liceu "Lumina", declarați indezirabili și expulzați din R. Moldova. "Lumina Instituţii de Învăţământ" acuză practici nedemocratice
06 Septembrie 2018, 20:20 (actualizat 06 Septembrie 2018, 21:46)
Şapte cetăţeni turci, dintre care 6 erau angajaţi ai Liceului "Orizont", au fost expulzaţi din Republica Moldova. Potrivit Serviciului de Informaţii şi Securitate, aceştia ar avea legături cu o grupare islamică ce ar desfăşura acțiuni ilegale în mai multe țări.
A început Festivalul Luminii Spotlight, în Capitală!
13 Aprilie 2018, 00:05 (actualizat 13 Aprilie 2018, 00:20)
Sute de tineri, copii dar și o mulțime de vârstnici s-au strâns în Piața George Enescu, să participe la deschiderea Festivalului Luminii. Mai multe trupe românești și străine se luptă să câștige marele premiu.
Vântul a crescut energia produsă de eoliene - 15% din consumul de electricitate al României
17 Ianuarie 2017, 13:02 (actualizat 17 Ianuarie 2017, 15:04)
Vântul care a măturat sud-estul ţării ne-a ajutat să depăşim zilele cu ger fără mari probleme în alimentarea cu energie. Eolinele au produs 15% din consumul de electricitate al României în condiţiile în care s-au înregistrat recorduri în serie pentru necesarul de energie.