Cuvânt cheie: libertate de exprimare

Preşedinta Comitetului Nobel: Libertatea de exprimare este pe cale de dispariţie. Lumea trebuie să fie vigilentă în faţa ameninţărilor la adresa presei libere
12 Octombrie 2021, 10:37 (actualizat 12 Octombrie 2021, 10:41)
Faptul că anul acesta Premiul Nobel pentru Pace a fost primit de doi jurnalişti este o încercare de a atrage atenţia lumii asupra necesităţii de a apăra o presă liberă şi independentă, afirmă preşedinta Comitetului Nobel, Berit Reiss-Andersen, într-un interviu acordat agenţiei de presă nipone Kyodo și preluat de Agerpres.
Măsuri pentru garantarea libertăţii de expresie şi pentru temperarea efectelor „cancel culture”, în universităţile britanice
16 Februarie 2021, 14:31
Guvernul britanic a anunţat măsuri pentru ''garantarea libertăţii de expresie'' în universităţi şi pentru a tempera efectele ''cancel culture'' care i-ar priva de libertatea cuvântului pe unii universitari, însă şi-a atras acuzaţii de ingerinţă în funcţionarea instituţiilor de învăţământ superior, relatează AFP.
Postul BBC World News, interzis în China pentru difuzarea de 'conţinut prin încălcarea legii'
11 Februarie 2021, 21:14
China a decis joi interzicerea emisiei postului BBC World News în interiorul ţării, pentru ''încălcarea gravă'' a reglementărilor chineze privind media, informează AFP şi dpa, preluate de Agerpres.
Avocatul Poporului cere clarificări referitoare la închiderea mai multor site-uri
27 Aprilie 2020, 16:42 (actualizat 27 Aprilie 2020, 16:44)
Avocatul Poporului cere clarificări referitoare la închiderea mai multor site-uri şi îşi exprimă îngrijorarea privind restrângerea libertăţii de exprimare.
Președintele rus, Vladimir Putin, a promulgat legea care desemnează entităţi media ca ''agenţi străini'
25 Noiembrie 2017, 18:32 (actualizat 25 Noiembrie 2017, 18:41)
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a promulgat, sâmbătă, legea care permite desemnarea unor entităţi media drept 'agenţi străini', ca reacţie la constrângerea canalului de televiziune rusesc RT de a se înregistra ca 'agent străin' în Statele Unite, relatează AFP şi RIA Novosti, citate de Agerpres.
Restricţii pentru presa străină din Rusia. Entități media din SUA și din alte țări ar putea fi declarate agenți străini
11 Noiembrie 2017, 20:40 (actualizat 11 Noiembrie 2017, 20:48)
Moscova face paşi către limitarea libertăţii de exprimare. După ce a pus la zid presa independentă din Rusia, acum unele entităţi de presă din Statele Unite ale Americii şi din alte ţări ar putea fi declarate 'agenţi străini'. Duma de stat ar urma să adopte, săptămâna viitoare, prevederi în acest sens. Printre acestea, furnizarea de informaţii complete...
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 5°C
IASI 5°C 1°C
CLUJ 1°C 0°C
CONSTANTA 7°C 4°C
CRAIOVA 5°C 4°C
BRASOV 1°C -1°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI