»

Cuvânt cheie: legea majorărilor salariale

Creşterile salariale din Educaţie şi Sănătate sunt constituţionale, a decis CCR. Preşedintele va promulga legea. Analiza Orei de Știri
Creșterile salariale, constituționale. Analiza Orei de știri
14 Decembrie 2016, 11:28 (actualizat 14 Decembrie 2016, 23:23)
CCR a decis miercuri că este constituţională legea care modifică ordonanţa privind salarizarea bugetarilor, după ce a admis sesizările formulate de PNL şi de Guvern. Care sunt efectele explică la Ora de Știri profesorul Cristian Păun. Detalii, în materialul VIDEO.
România, primul loc la creştere economică în UE. Avertismentul specialiştilor
România, primul loc la creșterea economică
15 Noiembrie 2016, 20:32
Avem cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană. Potrivit datelor INS, economia s-a ridicat în primele 9 luni cu 4,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Economiştii ne mai taie însă din elan. Ei avertizează că această creştere nu este sustenabilă pe termen lung şi în plus ar putea fi pusă în pericol de măsurile populiste anunţate...
PNL a contestat votul dat pe majorările salariale. Conducerea Camerei Deputaţilor se reuneşte miercuri dimineaţă
PNL acuza PSD de frauda la vot
08 Noiembrie 2016, 14:43 (actualizat 08 Noiembrie 2016, 15:32)
Conducerea Camerei Deputaţilor se reuneşte, miercuri, să clarifice situaţia privind votul dat pe măririle salariale. Liberalii invocă ilegalitatea votului şi susţin că nu a fost cvorum şi spun că au dovezi video în acest sens. PNL avertizează că va face plângere şi la Curtea Constituţională dacă preşedintele Camerei, Florin Iordache, îşi va pune...
Dacian Cioloş: Cerem un control de constituţionalitate a Legii majorărilor salariale. Ea adânceşte inechităţile salariale
Premierul Dacian Cioloş
08 Noiembrie 2016, 12:21 (actualizat 08 Noiembrie 2016, 20:34)
Primul-ministru a făcu declaraţii de presă legate de Legea majorărilor salariale, recent votată de Parlament. TVR 1 a transmis declaraţiile LIVE, într-o Ediţie Specială.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 34°C 36°C
IASI 35°C 34°C
CLUJ 33°C 32°C
CONSTANTA 30°C 31°C
CRAIOVA 34°C 36°C
BRASOV 30°C 31°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 Iulie 2017, 09:42
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 21-07-2017
Deschidere: 8369.11
Maxim: 8379.46
Mimim: 8368.32
Variatie: 0.12%
SNP
0,32
2,1%
FP
0,87
0,23%
DIGI
40,10
2,51%
TLV
2,94
1,72%
EL
14,40
1,66%
SNG
28,45
1,78%
BRD
14,20
0,14%
TGN
392,00
1,28%
TEL
28,85
1,05%
SIF1
1,98
0,51%
ARHIVĂ ȘTIRI