»

Cuvânt cheie: legea gratierii

Termenul de adoptare tacită a legii grațierii a fost amânat. T. Băsescu vrea graţierea pedepselor sub 10 ani
Grațierea, în așteptare
24 Aprilie 2017, 14:27 (actualizat 24 Aprilie 2017, 22:13)
Dezbaterile din Parlament pe legea grațierii se prelungesc în așteptarea deciziei de mâine a Curții Europene a drepturilor Omului privind condițiile din penitenciarele românești. Minsitrul Justitiei, Tudorel Toader, a participat la discuțiile din Comisia Juridică pe această tema la care și-a prezentat amendamentele și senatorul Traian Băsescu.
Traian Băsescu: "A luat o dată o mită, acum nu îi distrugem toată viaţa. Aşa a fost în tranziţie"
Traian Băsescu vrea grațierea corupților
20 Aprilie 2017, 16:21 (actualizat 20 Aprilie 2017, 21:58)
Aşa a fost în tranziţie, acum nu o să le distrugem toată viaţa! Cu acest argument îşi justifică fostul preşedinte Traian Băsescu propunerile pentru graţierea condamnaţilor pentru corupţie nerecidiviști. Între timp, liderii PSD îl presează pe ministrul Justiţiei să grăbească dezbaterea pe această temă.
Legea Grațierii, din nou pe masa Comisiei Juridice. Senatorul Traian Băsescu propune amendamente
Legea grațierii, din nou în discuție
19 Aprilie 2017, 15:17 (actualizat 20 Aprilie 2017, 16:09)
Controversatul proiect al grațierii, din nou în dezbaterea Comisiei Juridice din Senat. Ministrul Justiției este așteptat să vină cu amendamente, dar și cu alte măsuri, pentru a rezolva problema supraaglomerării din penitenciare.
"Mână liberă" pentru ministrul Justiţiei. 3 săptămâni pentru un nou pachet de legi
Premierul Sorin Grindeanu are încredere în noul ministru al Justiției
24 Martie 2017, 18:30 (actualizat 24 Martie 2017, 18:52)
Sorin Grindeanu îi lasă în continuare "mână liberă" lui Tudorel Toader în domeniul justiţiei. Premierul are încredere în noul ministru, chiar dacă acesta a amânat de două ori până acum discuţiile din Parlament pe legea graţierii, fapt ce l-a nemulţumit pe liderul PSD, Liviu Dragnea.
Justiţia din România, în discuție la Bruxelles. Ministrul Tudorel Toader, reprezentanți ai societății civile și jurnaliști, analiză pe OUG13
Starea Justiției, dezbătută la Bruxelles
22 Martie 2017, 14:19 (actualizat 23 Aprilie 2017, 15:21)
Ordonanţa 13 în sine nu a fost problema, dar faptul că a fost adoptată noaptea e nefiresc! Iar graţierea nu este o soluţie miracol. Sunt declaraţii făcute de ministrul Justiţiei în Parlamentul European. Tudorel Toader a participat alături de jurnalişti şi de reprezentanţi ai societăţii civile la dezbaterea cu tema ”Democraţie şi justiţie în România”,...
Proiectul de lege privind grațierea, amânat până pe 11 aprilie. T. Toader: Consider că ar fi utilă și necesară o amânare
Grațierea, amânată 3 săptămâni
21 Martie 2017, 16:43 (actualizat 21 Martie 2017, 17:47)
Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a cerut amânarea pentru ca, între timp, Guvernul să vină cu un nou pachet legislativ. Toader spune că se pregătesc măsuri complementare care să rezolve problemele din penitenciare, întrucât doar graţierea nu ar fi suficientă.
Şerban Nicolae: Sunt dispus să retrag amendamentele dacă nu există susținere pentru ele
Șerban Nicolae, retragerea amendamentelor
13 Martie 2017, 12:54 (actualizat 13 Martie 2017, 22:46)
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că a avut o discuţie cu senatorul Şerban Nicolae chiar a doua zi după ce acesta a depus controversatele amendamentele la legea graţierii şi că acesta i-a transmis că le va retrage. La scurt timp după declaraţiile liderului PSD, Șerban Nicolae a declarat că va prezenta toate datele în Comisia Juridică...
Proteste în Bucureşti şi în ţară. Oamenii s-au mobilizat pe reţelele de socializare, împotriva Legii graţierii
Noi proteste în țară și în Capitală
12 Martie 2017, 19:24 (actualizat 13 Martie 2017, 15:03)
Noi proteste în Capitală şi în ţară. Oamenii s-au mobilizat pe reţelele de socializare şi au anunţat că ies în stradă împotriva Guvernului, dar şi a Parlamentului, care dezbate proiectul de Legii graţierii. În Bucureşti, oamenii au pornit în marş pe traseul Piaţa Victoriei - Piaţa Romană - Piaţa Universităţii - Piaţa Unirii - Piaţa Constituţiei.
Mai mulţi senatori au propus amendamente controversate la legea graţierii. O listă explicată a propunerilor
Noi propuneri la Legea grațierii
09 Martie 2017, 20:15 (actualizat 09 Martie 2017, 20:44)
Nu doar senatorul PSD Şerban Nicolae a venit cu propuneri controversate la legea graţierii. Senatorul PSD Liviu Brăiloiu propune, de exemplu, graţierea deţinuţilor care au peste 70 de ani indiferent de infracţiunea pentru care au fost condamnaţi. Senatorul UDMR Tanczos Barna propune graţierea falsului intelectual, în timp ce el însuşi este acuzat de fals...
Dezbaterile pe proiectul legii graţierii se amână. Cel mai controversat punct este amendamentul propus de Şerban Nicolae
Guvernul nu susține grațierea corupților
07 Martie 2017, 13:32 (actualizat 07 Martie 2017, 22:43)
După scandalul provocat de amendamentul prin care senatorul PSD Şerban Nicolae propune graţierea infracţiunilor de coruptie, dezbaterile în parlament despre controversata lege se amână.
Klaus Iohannis: Graţierea corupţilor, un semnal total greşit. Liviu Dragnea: Nu susţin graţierea pentru fapte de corupţie
Împotriva grațierii pentru corupți
07 Martie 2017, 11:56 (actualizat 07 Martie 2017, 19:54)
Preşedintele Iohannis, procurorul general al României, Augustin Lazăr, şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, au criticat propunerea deputatului PSD, Şerban Nicolae, de graţiere a corupţilor. Nici liderul PSD, Liviu Dragnea, nu susţine amendamentul.
Senatorul Şerban Nicolae, amendament pentru extinderea graţierii şi la faptele de corupţie
Șerban Nicolae vrea grațierea corupților
06 Martie 2017, 18:49 (actualizat 06 Martie 2017, 20:44)
Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Şerban Nicolae, vrea să beneficieze de graţiere şi condamnaţii pentru corupţie. Senatorul PSD a depus un amendament la legea trimisă de guvern în parlament, care extinde graţierea la infracţiuni ca luarea de mită, abuzul în serviciu sau traficul de influenţă. Liberalii au anunţat că vor participa la dezbateri şi...
CSM nu-l va cerceta pe procurorul general în cazul Ordonanţei 13, aşa cum ceruse judecătoarea Simona Marcu. Ancheta Parchetului continuă
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, după ședința CSM
28 Februarie 2017, 10:12 (actualizat 28 Februarie 2017, 23:00)
Scandal în Consiliul Suprem al Magistraturii! Judecătoarea Simona Marcu, membru CSM, a cerut cercetarea procurorului general Augustin Lazăr şi a DNA în cazul Ordonanţei 13. Motivul nemulţumirii ar fi modul în care procurorul general ar fi comunicat pe subiectul controversatei ordonanţe. În cadrul şedinţei, magistraţii au decis să nu dea curs...
Senatul a respins procedura de urgenţă pentru proiectul de lege privind graţierea
Senat
01 Februarie 2017, 18:15 (actualizat 01 Februarie 2017, 19:07)
Senatul a respins procedura de urgență solicitată de Guvern pentru proiectul de lege privind grațierea.
CNA, pe traseul protestului. Doi membri ai instituţiei au intervenit, în direct, în Telejurnal
CNA, pe traseul protestatarilor
30 Ianuarie 2017, 13:41 (actualizat 30 Ianuarie 2017, 13:43)
Faţă de protestele anterioare, marşul de aseară a avut ca ţintă şi alte instituţii în afară de Guvern, printre care sediul Consiliului Naţional al Audiovizualului. Manifestanţii au cerut aplicarea legii şi sancţionarea televiziunilor de ştiri despre care, susţin ei, manipulează publicul.
Klaus Iohannis atenționează asupra îngrijorărilor din raportul MCV legate de cele două proiecte de ordonanţă de urgenţă
Raportul MCV, reacția președintelui
25 Ianuarie 2017, 13:20 (actualizat 26 Ianuarie 2017, 08:52)
Comisia Europeană a dat publicităţii, miercuri, raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru România şi Bulgaria. Preşedintele Klaus Iohannis salută faptul că raportul recunoaște progresele ţării noastre în lupta împotriva corupţiei, dar atenționează asupra îngrijorărilor cu privire la faptul că cele două proiecte de ordonanţă de...
Protestele de duminică seara din Capitală şi din marile oraşe au înteţit războiul dintre politicieni
Tensiune politică în creștere
23 Ianuarie 2017, 17:14 (actualizat 23 Ianuarie 2017, 17:42)
După proteste, lidderul PSD, Liviu Dragnea, vorbeşte de o tentativă de lovitură de stat din partea preşedintelui Iohannis. Iar opoziţia îi îndeamnă pe români să-i determine pe guvernanţi să renunţe la graţiere. La Bucureşti au ieşit în stradă 30 mii de oameni, nemulţumiţi de graţiere şi dezincriminarea unor infracţiuni. Proteste paşnice au avut loc şi în...
Ce a scris presa străină despre protestele faţă de legea amnistiei
Proteste in presa straina
23 Ianuarie 2017, 13:32 (actualizat 23 Ianuarie 2017, 13:42)
Unul dintre cele mai mari proteste de stradă din România ultimului deceniu a atras  atenţia şi jurnaliştilor străini. Despre demonstraţiile de aseară,  agenţiile de presă au răspândit în timp real informaţii, care au fost preluate de cele mai importante instituţii media din lume.
Traian Băsescu: Politicienii şi înstituţiile se concentrează într-o bătălie care ruinează statul
Traian Băsescu
23 Ianuarie 2017, 11:14 (actualizat 23 Ianuarie 2017, 11:16)
În contextul protestelor de duminică seară şi a dezbaterii pe tema Legii graţierii şi a modificării Codurilor penale, fostul preşedinte, Traian Băsescu, a afirmat că “toată energia politicienilor şi a instituţiilor de forţă sunt concentrate într-o cumplită bătălie pentru putere având ca principală miză justiţia”
Mii de oameni au protestat în mai multe oraşe din ţară faţă de ordonanţele privind graţierea şi modificarea Codului penal
Proteste in tara
23 Ianuarie 2017, 08:41 (actualizat 23 Ianuarie 2017, 08:53)
În mai multe oraşe din ţară au avut loc proteste faţă de proiectele Executivului privind graţierea şi modificarea codului penal. Oamenii şi-au arătat nemulţumirea şi faţă de Avocatul Poporului, Victor Ciorbea.
SRI: Respingem categoric orice încercare de a implica Serviciul Român de Informaţii în dispute politice
FOTO: sri.ro
23 Ianuarie 2017, 08:20 (actualizat 23 Ianuarie 2017, 08:24)
Serviciul Român de informaţii a precizat, printr-un comunicat, că nu a fost implicat în protestele de duminică sear ă şi că “rămâne echidistant, neimplicat politic şi concentrat pe îndeplinirea misiunilor sale cu respectarea strictă a legii”
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 25°C 26°C
IASI 23°C 23°C
CLUJ 25°C 26°C
CONSTANTA 16°C 16°C
CRAIOVA 25°C 26°C
BRASOV 24°C 25°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 26 Aprilie 2017, 22:34
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 26-04-2017
Deschidere: 8260.33
Maxim: 8263.94
Mimim: 8203.86
Variatie: -0.27%
TLV
2,74
0,54%
SNG
30,30
0%
SNP
0,32
0,93%
EL
14,58
1,94%
SIF3
0,25
0%
TGN
375,00
0,53%
BRD
12,38
1,44%
COTE
121,50
0,82%
TRP
0,56
0,36%
FP
0,89
0,11%
ARHIVĂ ȘTIRI