Alegerea lui Klaus Iohannis ca președinte, validată într-o ședinţă solemnă la CCR. "Voi veghea în continuare la respectarea Constituției și voi susține statul de drept". Depunerea jurământului, pe 21 decembrie
28 Noiembrie 2019, 16:01 (actualizat 28 Noiembrie 2019, 21:39)
Într-o ceremonie scurtă și sobră, președintele Curții Constituționale a dat citire hotărârii prin care Klaus Iohannis e validat în prima funcție în stat, pentru un mandat de 5 ani. "Voi acționa pentru o mai bună funcționare a autorităților și instituțiilor publice, pentru ca acestea să fie cu adevărat în slujba românilor", a promis șeful statului.