Cuvânt cheie: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Curtea Constituțională a amânat dezbaterile în privința pensiilor de serviciu și a cumulului pensiei cu salariul. Judecătorii CCR vor lămuriri suplimentare
26 Iulie 2023, 07:42 (actualizat 26 Iulie 2023, 10:54)
Judecătorii Curții Constituționale au decis să amâne pentru 2 august dezbaterile privind sesizarea de neconstituționalitate în cazul legii ce privește pensiile de serviciu. În ceea ce privește prevederile privind cumulul pensiei cu salariul, dezbaterile au fost amânate până pe 21 septembrie. Motivul invocat: necesitatea unor lămuriri suplimentare.
ÎCCJ va ataca la CCR legea privind eliminarea pensiilor speciale. Vicepremierul Cătălin Predoiu: N-ar fi un eveniment inedit. Înalta Curte își manifestă un rol destul de proactiv în ultimii ani în a sesiza CCR
29 Iunie 2023, 10:17 (actualizat 29 Iunie 2023, 22:22)
Legile privind pensiile speciale promise la Bruxelles nu vor intra prea curând în vigoare. La o zi după vot, judecătorii Înaltei Curți anunță că le vor ataca pe ambele la Curtea Constituțională. Azi, ministrul Cătălin Predoiu a explicat că eliminarea pensiilor speciale, una dintre nemulțumirile magistraților, se va face etapizat, pentru ca sistemele de...
Kovesi mai face o încercare să obţină finalizarea dosarului deschis pe numele ei de Secţia specială
16 Ianuarie 2023, 12:45 (actualizat 16 Ianuarie 2023, 13:17)
Şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, a iniţiat o nouă acţiune în instanţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care solicită judecătorilor să oblige procurorii de la Parchetul General să finalizeze dosarul deschis pe numele ei de Secţia specială în urmă cu patru ani.
Comisia specială parlamentară privind legile justiţiei reia dezbaterile
27 Septembrie 2022, 06:24 (actualizat 27 Septembrie 2022, 12:02)
Comisia parlamentară specială pentru legile justiţiei reia, marţi, dezbaterile, după ce cu o zi înainte au discutat proiectul privind Statutul judecătorilor şi procurorilor până la articolul 176 din cele 294 ale actului normativ.
Instanţa a admis o cerere a lui Radu Mazăre privind anularea condamnării în dosarul Polaris; dezbaterea - pe 10 octombrie
26 Septembrie 2022, 14:19 (actualizat 26 Septembrie 2022, 14:55)
Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va lua în dezbatere pe 10 octombrie o cale extraordinară de atac formulată de Radu Mazăre, prin care fostul primar al municipiului Constanţa încearcă obţină anularea unei condamnări definitive de 5 ani închisoare primită în luna februarie în dosarul "Polaris", relatează Agerpres.
CNSAS a transmis Parchetului mii de documente cu privire la foşti ofiţeri de Securitate care au recrutat elevi
19 Ianuarie 2022, 10:31 (actualizat 19 Ianuarie 2022, 10:38)
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a anunţat miercuri că a trimis procurorilor militari 2.680 de documente cu privire la activitatea desfăşurată de 32 de foşti ofiţeri de Securitate, care au fost implicaţi în activităţi de recrutare şi dirijare a peste 838 de elevi minori în ultimii ani ai regimului comunist.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desemnat membrii completurilor de cinci judecători pentru anul acesta
03 Ianuarie 2022, 20:12 (actualizat 03 Ianuarie 2022, 20:19)
ÎCCJ a desemnat, luni, prin tragere la sorţi, membrii completurilor de cinci judecători pentru anul 2022.
Instanţa supremă a admis reabilitarea lui Adrian Năstase. El va scăpa de mai multe interdicţii primite după ce a fost eliberat condiţionat
07 Decembrie 2021, 13:32 (actualizat 07 Decembrie 2021, 13:34)
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, marţi, cererea fostului premier Adrian Năstase de a fi reabilitat, acesta urmând să scape de mai multe interdicţii primite după ce a fost eliberat condiţionat din închisoare în august 2014.
Tăriceanu, achitat de Instanţa supremă într-un dosar de abuz în serviciu şi uzurpare de calităţi oficiale
07 Decembrie 2021, 10:36 (actualizat 07 Decembrie 2021, 10:38)
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, marţi, achitarea fostului preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi complicitate la uzurpare de calităţi oficiale.
Kovesi pierde procesul cu CSM privind recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului General
12 Noiembrie 2021, 12:58 (actualizat 12 Noiembrie 2021, 23:40)
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins acţiunea intentată de fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi împotriva Consiliului Superior al Magistraturii privind recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ).
Înalta Curte anulează o hotărâre a CNSU din februarie privind carantina persoanelor care soseau în România
09 Iunie 2021, 21:50 (actualizat 09 Iunie 2021, 22:09)
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ a anulat miercuri o hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă din luna februarie a acestui an, prin care era actualizată lista ţărilor/zonelor cu risc epidemiologic şi se stabileau regulile de aplicare a carantinei în cazul persoanelor care soseau în România.  
Costel Alexe rămâne sub control judiciar, după ce Instanţa supremă i-a respins plângerea
06 Mai 2021, 13:07 (actualizat 06 Mai 2021, 13:11)
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, o plângere depusă de Costel Alexe, în care fostul ministru al Mediului solicita să-i fie revocat controlul judiciar, în dosarul în care este acuzat de DNA că a primit mită 22 de tone de tablă.
Directorul general de la Drumuri și Poduri Craiova acuzat că și-a falsificat documentele de studii, în arest la domiciliu
24 Aprilie 2021, 16:41 (actualizat 24 Aprilie 2021, 19:14)
Judecătoria Sectorului 5 a dispus astăzi arest la domiciliu pentru directorul general al Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Craiova, Bogdan Bratu, în dosarul în care este acuzat că şi-a falsificat documentele de studii. Decizia nu este definitivă.
PÎCCJ | Șeful DRDP Craiova, reținut în dosarul în care este suspectat că și-a falsificat documentele de studii
24 Aprilie 2021, 12:04 (actualizat 24 Aprilie 2021, 17:02)
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au anunţat, sâmbătă, că au reţinut o persoană care ar fi folosit la angajare o diplomă de licenţă obţinută fraudulos, inducând în eroare Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Unul dintre cei mai mari operatori de fitness din Timișoara a obținut în instanță anularea hotărârii de oprire a activității. Decizia nu este definitivă
19 Aprilie 2021, 11:18 (actualizat 19 Aprilie 2021, 11:30)
O mică speranță pentru sălile de fitness din Timișoara și din țară! Oprirea activității sălilor de sport în spații închise în localitățile unde incidența este mai mare de 4 la mia de locuitori a fost contestată în instanță de unul dintre cei mai mari operatori de fitness din Timișoara.
Secția specială nu a respectat termenul impus de Instanța supremă pentru soluționarea dosarului Laurei Codruța Kovesi
02 Aprilie 2021, 15:32 (actualizat 02 Aprilie 2021, 15:38)
Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie nu a respectat termenul stabilit de Instanţa supremă, respectiv 1 aprilie, pentru soluţionarea dosarului în care fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi este cercetată pentru abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă în legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI, Nicolae Popa.
ÎCCJ a desemnat prin tragere la sorți judecătorii din completurile de 5 pentru 2021
04 Ianuarie 2021, 18:14 (actualizat 04 Ianuarie 2021, 18:19)
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desemnat luni, prin tragere la sorţi, membrii completurilor de cinci judecători pentru acest an.  
Cazul ”mâncătorului de femei” a fost redeschis. Vasile Lavric a fost dus la audieri
04 Decembrie 2020, 12:52 (actualizat 04 Decembrie 2020, 13:08)
Un caz şocant petrecut în urmă cu câţiva ani la Rădăuţi, în judeţul Suceava, a fost redeschis de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Vasile Lavric a fost luat şi dus la audieri în București. Este principalul suspect în dispariţia misterioasă a trei femei, între anii 1995 şi 2005.
Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, condamnat la 6 ani și 10 luni de închisoare
22 Iunie 2020, 18:50 (actualizat 22 Iunie 2020, 18:59)
Raluca Stăncescu, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, a fost condamnată luni definitiv la 6 ani şi 10 luni, într-un dosar în care a fost acuzată de şantaj, instigare la favorizarea făptuitorului, instigare la compromiterea intereselor justiţiei, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi conflict de...
ÎCCJ dezleagă o chestiune de drept: Noțiunea de "polițist" din Codul penal se referă și la polițistul local
22 Iunie 2020, 16:09 (actualizat 22 Iunie 2020, 16:15)
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că noţiunea de poliţist din Codul penal se referă şi la poliţistul local. ICCJ a fost sesizată de Curtea de Apel Oradea pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, într-un dosar în care un bărbat este judecat pentru că ar fi lovit şi...
Premieră la ÎCCJ: Dosare având ca obiect dezlegarea unor chestiuni de drept, soluționate prin videoconferință
30 Martie 2020, 18:19 (actualizat 30 Martie 2020, 18:21)
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reuşit în premieră, luni, să soluţioneze prin videoconferinţă dosarele care au ca obiect dezlegarea unor chestiuni de drept şi recursurile în interesul legii. La lucrul în acest sistem au participat 67 de judecători, fiecare din biroul propriu.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 28°C 26°C
IASI 26°C 23°C
CLUJ 23°C 22°C
CONSTANTA 24°C 23°C
CRAIOVA 26°C 24°C
BRASOV 23°C 20°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI