Cuvânt cheie: guvernul dancila

Executivul vrea să scoată o carte despre realizările sale. Proiectul, discutat în ședință de guvern, coordonat de Darius Vâlcov
Carte despre realizările guvernului
09 Ianuarie 2019, 09:36 (actualizat 09 Ianuarie 2019, 10:16)
Guvernul vrea să scoată, pe bani publici, o carte despre realizările sale din anul 2018. Proiectul va fi discutat în ședința de azi a executivului, iar cheltuielile vor fi suportate de Comisia Națională de Strategie și Prognoză.
Kelemen Hunor, despre moţiunea de cenzură: Vom fi prezenţi în sală, dar nu vom vota
Kelemen Hunor
19 Decembrie 2018, 17:31 (actualizat 19 Decembrie 2018, 17:35)
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat miercuri că parlamentarii Uniunii vor fi prezenţi joi în Parlament, în sala plenului, la dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură iniţiate de PNL, USR şi PMP, dar nu vor vota, scrie Agerpres.
VIDEO. Moțiunea de cenzură iniţiată de PNL, USR şi PMP a fost citită în plenul Parlamentului
Parlament. Arhivă
17 Decembrie 2018, 11:49 (actualizat 17 Decembrie 2018, 17:37)
Moțiunea de cenzură a fost citită luni în plenul Parlamentului, iar în şedința de joi va fi dezbătută și votată de parlamentari. 163 de parlamentari au semnat textul moțiunii de cenzură inițiată de Opoziție.
Titulari noi la opt ministere. La prima remaniere a guvernului Dăncilă sunt aduși înapoi miniștri din guvernele precedente
Titluri noi la 8 ministere, după remanierea guvernului Dăncilă
19 Noiembrie 2018, 07:56 (actualizat 19 Noiembrie 2018, 22:14)
Social-democraţii au trecut la remanierea Guvernului. Au fost vizate portofoliile de la Muncă, Economie, Transporturi, Apărare, Cultură, Comunicații şi Dezvoltare. Propunerile vor fi înaintate preşedintelui Klaus Iohannis. Conducerea PSD a tranşat în mod radical conflictul cu primarul Capitalei , Gabriela Firea.
Gabriela Firea, la un pas de excludere. CEx PSD discută luni conflictul Dragnea - Firea
CEx PSD discută conflictul Dragnea - Firea
18 Noiembrie 2018, 19:34 (actualizat 18 Noiembrie 2018, 19:38)
Gabriela Firea ar putea afla luni dacă mai rămâne sau nu în PSD. Liderii social-democrați au o ședință în care, pe lângă remaniere, ar urma să tranșeze și conflictul dintre Liviu Dragnea și primarul general al Capitalei. Gabriela Firea, care are 3 funcții în PSD, își asumă criticile pe care le-a adus conducerii partidului și spune că e pregătită pentru...
Se apropie remanierea. Luni, social-democrații ar putea face schimbări în Guvern
Se apropie remanierea
17 Noiembrie 2018, 19:28
Amânată de vreo câteva ori, remanierea Guvernului ar urma să se producă, în sfârşit, luni. Unele surse îi dau ca plecaţi pe miniştrii Economiei şi Transporturilor, dar şi pe vicepremierul Paul Stănescu. Marele semn de întrebare: soarta ministrului justiţiei, Tudorel Toader.
Dăncilă: Lucrurile pe care le voi prezenta în fața CExN vor face referire la activitatea miniștrilor și nu la un nume
Premierul Viorica Dăncilă
01 Noiembrie 2018, 17:47 (actualizat 01 Noiembrie 2018, 20:19)
Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi după-amiază că propunerile de remaniere le care le va prezenta în cadrul Comitetului Executiv Naţional al PSD nu vor face referire la nume, ci la activitatea desfăşurată de aceştia pentru îndeplinirea programului de guvernare.
Moțiunea simplă împotriva ministrului Justiției a fost respinsă
Moțiune respinsă
31 Octombrie 2018, 09:06 (actualizat 31 Octombrie 2018, 19:24)
Moțiunea simplă împotriva ministrului Justiției Tudorel Toader a fost respinsă, miercuri, de deputați cu 171 de voturi împotrivă , 99 pentru și 5 abțineri. Șapte deputați nu și-au exercitat dreptul la vot.
Nicolae Hurduc a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Cercetării
Nicolae Hurduc, noul ministru al Cercetării
29 Octombrie 2018, 18:07 (actualizat 29 Octombrie 2018, 19:50)
Profesorul Nicolae Hurduc a depus, luni, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Cercetării şi Inovării, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis.
Ziua evaluării finale pentru miniștrii Cabinetului Dăncilă. În așteptarea unei decizii din partea premierului
Remanierea, pe ultima sută de metri
29 Octombrie 2018, 10:22 (actualizat 29 Octombrie 2018, 14:41)
Lista miniștrilor ce vor fi remaniaţi ar trebui finalizată astăzi, iar propunerile premierului vor dezbătute în prima şedinţă a Comitetului executiv al PSD. Până atunci, continuă discuţiile în partid şi cu partenerii de coaliţie. Ministerul Justiţiei este cel mai disputat.
Remanierea, pe ultima sută de metri. Premierul Viorica Dăncilă finalizează luni evaluarea miniștrilor
Remanierea, pe ultima sută de metri
28 Octombrie 2018, 20:21 (actualizat 28 Octombrie 2018, 20:37)
Premierul Viorica Dăncilă finalizează luni evaluarea miniştrilor. Câţi vor fi remaniaţi se va decide în prima şedinţă a comitetului executiv al PSD. Până atunci, discuţiile vor continua în partid, dar şi cu partenerii de coaliţie. Ministerul Justiţiei este cel mai disputat. Din PSD se cere un ministru politic, iar ALDE insistă pe varianta unui...
Președintele a semnat decretul de numire a lui Nicolae Hurduc în funcția de ministru al Cercetării
Un profesor trăsnit la Cercetare
26 Octombrie 2018, 14:18 (actualizat 26 Octombrie 2018, 14:59)
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru numirea noului ministru al Cercetării, Nicolae Hurduc.
Vine remanierea. A fost analizat stadiul programului de guvernare și modul în care au comunicat miniștrii
Vine remanierea
19 Octombrie 2018, 18:44 (actualizat 19 Octombrie 2018, 20:33)
PSD a finalizat evaluarea propriilor miniștri. O comisie din partid a analizat activitatea fiecărui minister în parte, dacă şi-a îndeplinit, sau nu, obiectivele, care au fost motivele întârzierilor şi cât de bine au reuşit miniştrii să comunice realizările. Concluzia e că o remaniere este necesară, dar propunerile vor veni de la prim-ministrul Viorica...
Remanierea guvernului, cu semne de întrebare. Dragnea ar vrea înlocuirea lui Tudorel Toader, ALDE refuză
Remaniere cu semne de întrebare
26 Septembrie 2018, 20:23 (actualizat 26 Septembrie 2018, 22:12)
Marea întrebare este dacă ministrul Justiției, Tudorel Toader, va rămâne în funcție. Potrivit unor surse, liderul PSD, Liviu Dragnea, l-ar vrea înlocuit. Azi, însă, partenerul de coaliție de la ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că îl susține pe Tudorel Toader, care, în viziunea lui, este un ministru foarte bun.
Secretar de stat în Ministerul Tineretului: Să punem Centenarul pe tricoaiele noastre, pe afișele noastre, pe tot ceea ce înseamnă!
O nouă gafă în guvernul Dăncilă
02 August 2018, 20:46 (actualizat 02 August 2018, 20:59)
Gafele se țin lanț in Guvernul condus de Viorica Dăncilă. Un secretar de stat din Ministerul Tineretului și Sportului a demonstrat că nu știe pluralul substantivului "tricou" și a faultat limba română.
Moțiune de cenzură cu înjurături. Opoziția caută sprijin în încercarea de a demite cabinetul Dăncilă
Moțiune de cenzură cu înjurături
25 Iunie 2018, 11:15 (actualizat 25 Iunie 2018, 21:06)
Opoziția a prezentat astăzi moțiunea de cenzură prin care vrea să răstoarne guvernul. Chiar dacă votul va fi peste două zile, demersul s-a lăsat cu înjurături și nervi. Deocamdată, puterea nu are cine știe ce emoțîi - opoziției ii lipsesc 80 de voturi pentru a demite guvernul.
Negocieri pentru moțiunea de cenzură. Opoziția are nevoie de 233 de voturi pentru a da jos Guvernul Dăncilă
Negocieri pentru moțiunea de cenzură
24 Iunie 2018, 18:29 (actualizat 24 Iunie 2018, 23:58)
Mâine, PNL va citi în plenul reunit moțiunea de cenzură "Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă - o urgență națională". Opoziția caută aliați și speră ca de această dată să dea jos Guvernul PSD-ALDE. PNL, USR și PMP au declarat că vor vota împotriva actualului Guvern. Voturi importante ar putea veni și cu ajutorul lui Victor Ponta, dar pentru acest lucru...
Opoziția a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Dancilă
Moțiunea PNL a fost depusă
20 Iunie 2018, 09:20 (actualizat 20 Iunie 2018, 20:38)
Moţiunea de cenzură cu titlul "Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o Urgenţă Naţională!" a fost depusă de Opoziţie la Camera Deputaţilor. Printre criticile aduse Guvernului se numără creşterea indicelui ROBOR, majorarea inflaţiei, dar şi modificările aduse Codului Fiscal. Pentru ca documentul să treacă, este nevoie de votul a 233 de parlamentari....
Scandalul pensiilor bulversează economia. Guvernul dă asigurări că sunt bani suficienți
Scandalul pensiilor bulversează economia
23 Mai 2018, 18:46 (actualizat 23 Mai 2018, 21:10)
Scandalul pensiilor şi al bugetului mişcă piețele şi alertează investitorii. Chiar şi Comisia Europeană ne avertizează: economia României ar putea avea de suferit din cauza incertitudinii. Deja ne împrumutăm mai scump, recunoaşte şi Guvernul. Care dă, totuşi, asigurări că nu va umbla la Pilonul II.
Premierul Viorica Dăncilă: Avem bani de salarii și pensii
Premierul Viorica Dancila, declarații
23 Mai 2018, 13:18 (actualizat 23 Mai 2018, 13:27)
Există bani pentru salarii și pensii, dă asigurări șefa Executivului. Premierul Viorica Dăncilă îi răspunde tot public președintelui Klaus Iohannis. Marți seara șeful statului a întrebat public Guvernul dacă mai are bani de salarii și pensii până la finalul anului. Întrebarea lui Klaus Iohannis vine în contextul în care pe site-ul Executivului a apărut...
Președintele PSD, Liviu Dragnea, întâlnire cu mai mulți miniștri la Palatul Victoria
Luiza Gireadă transmite pentru Telejurnal 20.00
29 Martie 2018, 20:36 (actualizat 29 Martie 2018, 22:21)
Problema descentralizării i-a adunat la guvern pe liderul PSD, Liviu Dragnea, și mai mulți miniștri ai cabinetului Dăncilă.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 6°C
IASI 3°C 9°C
CLUJ 0°C 4°C
CONSTANTA -2°C 4°C
CRAIOVA 2°C 4°C
BRASOV -3°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 23 Februarie 2019, 19:58
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 22-02-2019
Deschidere: 7856.01
Maxim: 7881.87
Mimim: 7759.22
Variatie: -1.13%
TLV
1,91
2,39%
BRD
12,10
2,28%
SNG
31,60
1,56%
FP
0,89
0,22%
SIF1
2,20
0,46%
SNN
9,33
0,97%
TGN
341,00
0,58%
SIF3
0,25
1,4%
SNP
0,34
1,43%
SIF5
2,04
0,49%
ARHIVĂ ȘTIRI