Pubele cu cipuri și coduri de bare la Mizil. Oamenii plătesc gunoiul la kilogram, iar deșeurile reciclabile nu sunt facturate
09 Septembrie 2017, 13:51 (actualizat 09 Septembrie 2017, 15:53)
Pubele cu coduri de bare și cip, gunoi menajer plătit la kilogram. Asta se întâmplă la Mizil, unde firma de salubritate a tehnologizat procesul de colectare. Oamenii plătesc acum strict pentru gunoiul pe care îl produc. Nimic în plus. Iar deșeurile care se pot recicla NU sunt facturate, pentru a încuraja localnicii să colecteze selectiv.