Ședință de guvern. Ciucă: Vom adopta OUG cu elementele de conținut așa cum au fost ele agreate cu sindicatele
12 Iunie 2023, 10:39 (actualizat 12 Iunie 2023, 14:50)
Guvernul s-a reunit, luni, în ședință, la Palatul Victoria, după ce sindicatele din învățământ au anunțat suspendarea grevei. Profesorii au pus însă condiția aprobării ordonanței de urgență în care au cerut să se regăsească două prevederi.
Greva din învățământ se suspendă. Sindicate: Nu ar fi avut loc această grevă, dacă în ianuarie Guvernul venea cu soluții (...) Politicienii care îndrăznesc să nu respecte deciziile se sinucid politic
12 Iunie 2023, 07:48 (actualizat 12 Iunie 2023, 18:46)
După trei săptămâni de grevă, negocieri în serie şi mitinguri cu zeci de mii de oameni în stradă, Guvernul a mărit salariile profesorilor așa cum au cerut. Creşterea este în medie de 25 la sută, plus garanţii ca în viitoarea lege a salarizării, grila din educație va avea ca reper venitul mediu pe economie, dar și prime pentru cariera didactică şi...
Sindicatele din învățământ vor anunța luni dacă încetează greva. A fost pusă în consultare publică o nouă ordonanță de urgență cu măsuri salariale pentru personalul din educație
11 Iunie 2023, 08:08 (actualizat 11 Iunie 2023, 21:24)
Ultima săptămână din acest an şcolar începe sub semnul protestelor. Luni, la ora 10.00, sindicaliştii trebuie să anunțe dacă opresc greva. Cea mai recentă ofertă a Executivului aduce salarii mai mari cu 25% pentru angajații din învăţământ de la 1 iunie, anul acesta, prime anuale și o tranșă de 50% din creșterea pe noua grilă, de la începutul anului...
Guvernul a adoptat măsuri pentru încheierea anului școlar. Au fost publicate în Monitorul Oficial. Ligia Deca: Probele scrise ale evaluării naţionale de la clasa a VIII-a şi ale bacalaureatului rămân în acelaşi calendar
11 Iunie 2023, 06:53 (actualizat 11 Iunie 2023, 20:12)
Înscrierile la bacalaureat și la evaluarea națională au fost prelungite până pe 16 iunie, iar probele de competenţe la bacalaureat vor fi echivalate cu mediile din liceu. Sunt doar câteva dintre măsurile decise duminică de guvern, pentru a limita efectele celor 3 săptămâni de grevă generală din educație.
Greva din educație, sub semnul întrebării după ce sindicatele au obținut bani în plus la ultimele negocieri
10 Iunie 2023, 11:07 (actualizat 10 Iunie 2023, 19:36)
Cinci procente în plus față de ultima negociere și o sumă fixă de 1.500 de lei acordată de Ziua Educației până în 2027. E tot ce au câștigat liderii sindicali la finalul celei de-a treia săptămâni de grevă generală în învățământ, cu mii de profesori și învățători în marș prin Capitală. Între timp, Ministerul Educaţiei vine cu o propunere pentru probele...
Soluții de avarie pentru încheierea anului școlar, propuse de Ministerul Educației: Echivalarea competențelor la Bac și scoaterea Evaluării Naționale la clasa a VI-a
09 Iunie 2023, 17:24 (actualizat 09 Iunie 2023, 20:33)
Într-un proiect de ordonanță de urgență publicat astăzi de Ministerul Educației, se propun soluții pentru finalizarea anului școlar 2022 - 2023 la clasele care mai aveau de susținut examene naționale. Astfel, probele de competențe la Bac ar putea fi echivalate, iar Evaluarea Națională la Limba Română, Matematică şi ştiinţe, de la finalul clasei a VI-a,...
Ministrul Muncii, întâlnire cu profesorii la Colegiul Național ”I.L. Caragiale” din Bucureşti: "Nu le-am cerut nimic, nu mi-au cerut nimic"
07 Iunie 2023, 14:12 (actualizat 07 Iunie 2023, 16:46)
În timp ce la Ministerul Educației sindicaliștii negociau un nou contract colectiv de muncă pentru angajaţii din învăţământ, profesorii de la Colegiul Național ”I.L. Caragiale” din Bucureşti se întâlneau cu ministrul Muncii. Marius Budăi a discutat cu dascălii despre revendicările acestora. "Nu le-am cerut nimic, nu mi-au cerut nimic", spune ministrul...
Deputaţii Forţa Dreptei şi cei ai USR au depus moţiunea simplă ''Îndrăznesc să susţin educaţia''
07 Iunie 2023, 13:02 (actualizat 07 Iunie 2023, 13:25)
Deputaţii USR şi cei de la partidul Forţa Dreptei au depus, miercuri, moţiunea simplă "Îndrăznesc să susţin educaţia".
Două federații sindicale din Educație spun că protestul merge mai departe, întrucât centralizarea lor arată că 86,93% dintre profesorii inițiatori au fost marți în grevă, nu 60%, cât a calculat ministerul
06 Iunie 2023, 22:05 (actualizat 06 Iunie 2023, 23:10)
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” au strigat catalogul greviștilor și au ajuns la concluzia că marți au protestat 86,93% din totalul membrilor care au semnat referendumul pentru declararea grevei, se precuzează într-un comunicat al celor două organizații.
Calendarul examenelor naţionale rămâne neschimbat. Sindicaliștii din Educație au în plan un nou miting de amploare în Capitală. Marius Nistor, lider de sindicat: Nu ignoraţi negocierile
06 Iunie 2023, 19:17 (actualizat 06 Iunie 2023, 20:47)
Greva în școli continuă, pentru a treia săptămână, la fel și protestele în stradă ale profesorilor. Negocierile dintre Guvern şi sindicate sunt blocate. Ministrul Educației ia în calcul echivalarea competenţelor la Bacalaureat dacă acest conflict nu se încheie în două zile. În timp ce stresul și emoțiile celor care dau examene luna aceasta cresc,...
Ministrul Educației afirmă că probele de testare ale competenţelor de la Bacalaureat ar putea fi echivalate cu notele de la clasă, în cazul în care greva din învăţământ va continua
06 Iunie 2023, 16:02 (actualizat 06 Iunie 2023, 16:22)
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat că în cazul în care greva din învăţământ va continua, probele de testare ale competenţelor de la Bacalaureat ar putea fi echivalate cu notele de la clasă obţinute la acele materii.
Incertitudini privind rocada din Guvern. Rotativa ar putea fi amânată până la toamnă
06 Iunie 2023, 11:07 (actualizat 06 Iunie 2023, 14:14)
Greva din educaţie a dat peste cap nu doar planurile elevilor şi părinţilor, ci şi schimbările de Guvern care ar fi trebuit să fie făcute luna trecută. Nu se ştie deocamdată când va avea loc rocada guvernamentală: unele surse politice spun că va fi amânată pentru la toamnă, altele că Nicolae Ciucă îşi va da demisia din funcţia de premier imediat ce...
Lider de sindicat, asigurări pentru părinți, la TVR INFO: Elevii din anii terminali nu-și ratează nicio șansă. E o situație extraordinară, înțeleasă de toate facultățile din UE și nu numai. Deocamdată nu s-a ieșit din niciun grafic
04 Iunie 2023, 17:05 (actualizat 04 Iunie 2023, 17:56)
"Ce să-și dorească profesorii? O salarizare decentă, să fie respectați, pentru că vorbim de un protest care este mai presus decât creșterile salariale", a subliniat, într-o intervenție la TVR INFO, Marius Nistor, președintele FSE Spiru Haret, la câteva ore după ce cadrele didactice au anunțat că greva continuă. Vicepreședintele Federației Naționale a...
"NU folosiți elevii ca monedă de schimb!" Părinții elevilor din clasele terminale cer organizarea Evaluării Naționale și Bacalaureatului la datele stabilite
03 Iunie 2023, 18:57 (actualizat 03 Iunie 2023, 19:15)
Părinții elevilor din clasele terminale cer organizarea Evaluării Naționale și Bacalaureatului la datele fixate și au lansat o petiție online. "NU folosiți elevii ca monedă de schimb!" este mesajul prin care părinții vor să convingă profesorii să respecte calendarul examenelor naționale.
Iohannis: Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? Sper ca dascălii să se întoarcă de marţi la şcoală, Guvernul le-a dat tot ce au cerut
01 Iunie 2023, 15:34 (actualizat 01 Iunie 2023, 16:37)
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că greva a durat "un pic mult" şi speră ca dascălii să se întoarcă de marţi la şcoală, menţionând că Guvernul le-a dat tot ce au cerut. Președintele a mai spus că educația se face cu entuziasm și dăruire, dar nu se poate face gratis. Dascălii trebuie să primească ceea ce li se cuvine, și au primit, iar de...
Cu cât va crește salariul profesorilor prin Ordonanța de urgență adoptată de guvern
01 Iunie 2023, 15:33 (actualizat 01 Iunie 2023, 16:04)
Guvernul a aprobat joi ordonanţa care stabileşte majorări ale salariilor în învăţământ , cu 1000 de lei brut pentru cadrele didactice şi cu 400 de lei brut pentru personalul nedidactic. Majorările se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, iar impactul financiar asupra bugetului general consolidat pentru anul curent se...
Guvernul a aprobat Ordonanţa care prevede creșterea salariilor cu 1000 de lei brut, respectiv 400 de lei brut în educație. Deca: Prin actul normativ adoptat acoperim solicitările publice ale cadrelor didactice
01 Iunie 2023, 14:59 (actualizat 01 Iunie 2023, 18:07)
Guvernul a aprobat joi ordonanţa care stabileşte majorări ale salariilor în învăţământ, cu 1000 de lei brut pentru cadrele didactice şi cu 400 de lei brut pentru personalul nedidactic, deși sindicatele au anunțat că resping oferta și continuă greva. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, afirmă că prin ordonanţa de urgenţă adoptată joi se acoperă...
Greva din educație continuă, după ce sindicatele au respins oferta guvernului, într-o nouă rundă de negocieri. Președintele Iohannis le cere dascălilor să se întoarcă de marţi la şcoală
01 Iunie 2023, 10:21 (actualizat 01 Iunie 2023, 21:03)
Greva din educație continuă. Sindicaliștii au rămas ferm pe poziție și, după încă o rundă de negocieri la Palatul Victoria, au respins din nou majorările salariale propuse și adoptate de guvern chiar în ședința de azi: 1.000 de lei brut pentru profesori şi de 400 de lei brut pentru personalul nedidactic, de la 1 iunie. Iar apoi creşteri salariale...
Lideri de sindicat au declarat că persoane care aparțin AUR i-ar instiga pe sindicaliști să continue greva, deși mandatul cu care ei au venit la negocierile cu guvernul ar fi fost îndeplinit
31 Mai 2023, 20:52 (actualizat 31 Mai 2023, 21:06)
Greva generală din Educaţie continuă , propunerea Guvernului privind creşterea salariilor cu 1.000 lei brut lunar pentru personalul didactic şi cu 400 de lei pentru personalul nedidactic din învăţământ fiind respinsă de sindicalişti, au anunţat, miercuri seara, liderii federaţiilor sindicale din Educaţie. Guvernul are totuși pregătit textul ordonanței...
SONDAJ | Majoritatea parlamentarilor susţin 6% din PIB pentru educaţie. 54% consideră acceptabile contribuţiile părinţilor
31 Mai 2023, 12:03 (actualizat 31 Mai 2023, 13:52)
Majoritatea parlamentarilor susţin alocarea a peste 6% din PIB pentru educaţie, dar 54% spun şi că este acceptabil ca şcoala să primească bani de la părinţi, reiese dintr-un sondaj al World Vision România.
Greva profesorilor continuă. Sindicatele din Educație au respins oferta guvernului, care prevede creșterea salariilor cu 1000 de lei, respectiv 400 de lei brut. Guvernul vrea să adopte joi ordonanța privind majorările
31 Mai 2023, 11:51 (actualizat 31 Mai 2023, 21:12)
Profesorii au respins ultima ofertă a Guvernului și vor continua greva declanșată în 22 mai, au anunțat miercuri seara liderii federațiilor sindicale, după noi discuții avute la Palatul Victoria. Propunerile Guvernului au fost transpuse într-o ordonanţă de urgenţă privind creşterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1.000 lei brut lunar pentru...