»

Cuvânt cheie: greva controlorilor de trafic

Pagube după greva controlorilor de trafic. Statul a pierdut taxele de survol, pasagerii nu pot fi despăgubiți
Pierderi după greva controlorilor de trafic
01 Iunie 2017, 11:11 (actualizat 01 Iunie 2017, 12:17)
Pierderi de milioane după greva generală de la ROMATSA. Avioanele au ocolit cerul României, iar sute de pasageri nu au mai putut ajunge la destinaţie, şi nu din cauza companiilor aviatice. În aceste condiţii, călătorii care ar vrea despăgubiri nu au altă soluţie decât să le ceară în instanţă. Acesta este şi sfatul autorităţilor.
Zboruri afectate de greva generală de la ROMATSA. Șase zboruri anulate și multe curse reprogramate pe Aeroportul Otopeni
Daniel Coman, de la Aeroportul Otopeni. Ora 13:00
30 Mai 2017, 09:09 (actualizat 30 Mai 2017, 14:28)
Controlorii de trafic de la ROMATSA au intrat în grevă generală la ora 09:00. Acțiunea de protest a durat trei ore, timp în care au fost afectate mai multe zboruri pe aeroporturile din țară. Informații despre zborurile anulate și întârzierile de pe Aeroporturile Otopeni și Cluj, de la corespondenții TVR Daniel Coman și Tiberiu Szasz.
Greva ROMATSA a fost suspendată. Gabriel Tudorache: Solicităm demisia conducerii ROMATSA
Curse în aer după greva ROMATSA
30 Mai 2017, 08:15 (actualizat 30 Mai 2017, 20:19)
Controlorii de trafic aerian au fost, marți, în grevă generală timp de trei ore. Acțiunea de protest a început la ora 09:00 și s-a încheiat la ora 12:10. Liderii de sindicat cer demisia conducerii ROMATSA și avertizează că vor relua greva generală dacă negocierile pentru un nou contract colectiv de muncă eșuează. Cele trei ore de grevă au dat peste cap...
Aurel Stanciu, ultima şedinţă la Romatsa. Directorul adjunct preia conducerea companiei
Trei zile de negocieri la ROMATSA
26 August 2015, 14:24 (actualizat 26 August 2015, 21:49)
Potrivit unor surse, Aurel Stanciu a ţinut, miercuri dimineaţă, o ultimă şedinţă la sediul Romatsa, iar cei care au participat la şedinţă au fost înştiinţaţi că cel care îi va lua locul va fi directorul adjunct al companiei, Fănică Cârnu , a transmis pentru Telejurnal, corespondentul TVR Ionuţ Gheorghe.
Directorul general al ROMATSA, numit secretar de stat la Transporturi. Sindicaliştii sunt surprinşi
Aurel Stanciu
25 August 2015, 20:45 (actualizat 26 August 2015, 09:21)
Rocadă importantă la Ministerul Transporturilor. Aurel Stanciu, director general la ROMATSA din iunie anul trecut, a fost numit secretar de stat la Transporturi, în locul lui Virgil Dragoş Titea. Informaţia a apărut, marţi seară, în Monitorul Oficial. Aurel Stanciu neagă că ar fi făcut vreo înţelegere cu ministrul Transporturilor şi spune că va vorbi,...
Echipamentele vechi duc la pierderea legăturii cu avioanele, susţin angajaţii ROMATSA
Siguranța traficului aerian, periclitată
25 August 2015, 20:19 (actualizat 25 August 2015, 20:21)
Echipamentele vechi lasă avioanele să zboare "în orb". Ba mai mult, sistemul de căutare şi de salvare, cel pe care s-a pus accentul de la accidentul din Apuseni încoace, nu funcţionează! O spun răspicat angajaţii Romatsa, cei care au grijă de traficul aerian al României. Directorul companiei spune că sunt acuzaţii nefondate şi că va veni, în...
Negocieri eşuate. O nouă rundă de discuţii fără rezultat între sindicaliştii ROMATSA şi autorităţi
Negocieri eșuate
25 August 2015, 18:19 (actualizat 25 August 2015, 20:52)
Negocierile dintre sindicaliştii controlorilor de zbor şi ministrul Transporturilor s-au încheiat fără rezultat. Câteva ore au stat faţă în faţă cele două părţi, însă, în spatele uşilor închise nu s-a căzut la pace. Există totuşi un progres: tonul s-a mai indulcit, iar sindicaliştii au arătat, cel puţin în declaraţii, mai multă grijă pentru pasageri.
Conducerea ROMATSA atacă în instanţă greva controlorilor de trafic
Grevă contestată în instanță
25 August 2015, 15:27
Greva controlorilor de trafic ajunge pe masa magistraţilor. Conducerea ROMATSA a contestat în instanţă decizia sindicaliştilor de a intră în grevă generală pe 1 septembrie.
Grevă a controlorilor de trafic în Grecia. Recomandările MAE
Grevă în Grecia
05 August 2015, 15:59
Transporturile aeriene din Grecia sunt perturbate de greva de patru ore declanşată de controlorii de trafic. Protestul a fost anunţat între orele 14.00 şi 18.00.
Negocieri la Romatsa: acord pe mai puţin de jumătate din revendicări
Negocieri la Romatsa
22 Iulie 2015, 16:07 (actualizat 22 Iulie 2015, 16:07)
Controlorii de trafic aerian s-au întâlnit marţi seară cu patronatul Romatsa în faţa ministrului Transporturilor pentru a dezamorsa conflictul.  
Sute de pasageri blocaţi. Îndemnul unei companii aeriene pentru cei aşteptaţi la muncă peste hotare
Haos pe cerul României
15 Iulie 2015, 20:17
Sute de pasageri care au avut zborurile programate pentru marţi dimineaţă au stat ore în şir pe aeroporturi. Î ntre 11.00 şi 13.00, traficul aerian a fost dat peste cap de greva controlorilor de trafic . Avioanele au plecat cu întârzieri de o oră, iar cei mai ghinionişti au avut de aşteptat şi 3 ore.
Franţa: Perturbări ale zborurilor, din cauza grevei controlorilor de trafic
11 Iunie 2013, 10:41 (actualizat 11 Iunie 2013, 12:36)
Sindicatul autonom al controlorilor de trafic aerian (SNCTA), care îi reprezintă pe majoritatea supraveghetorilor de trafic, a depus un preaviz de grevă în perioada 11-13 iunie, pentru a denunţa 'consecinţele directe asupra politicii naţionale ale constrângerilor europene' în acest sector. Alte sindicate care reprezintă controlorii aerieni au depus şi...
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 24°C 23°C
IASI 19°C 23°C
CLUJ 16°C 22°C
CONSTANTA 22°C 22°C
CRAIOVA 22°C 22°C
BRASOV 17°C 22°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 23 Septembrie 2017, 17:44
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 22-09-2017
Deschidere: 7886.13
Maxim: 7913.16
Mimim: 7843.88
Variatie: -0.48%
TLV
2,21
0,68%
EL
12,90
0,62%
SNG
31,00
0,32%
TGN
392,00
0,25%
SNP
0,28
0%
BRD
12,46
0,32%
FP
0,85
1,41%
SIF2
1,23
0%
M
36,20
0,27%
SIF1
2,48
0%
ARHIVĂ ȘTIRI