Cuvânt cheie: gazda eurovision 2023

Şapte oraşe britanice, finaliste pentru găzduirea concursului Eurovision în numele Ucrainei. Decizia va fi anunţată în toamnă
12 August 2022, 14:10 (actualizat 12 August 2022, 14:22)
Şapte oraşe britanice sunt finaliste în procesul de selecţie a gazdei următoarei ediţii a Eurovision care, din cauza invaziei ruse, va fi desfăşurată în Marea Britanie în numele Ucrainei, a anunţat vineri BBC, preluat de AFP.
Controversele continuă privind locul unde se va ţine Eurovision 2023. VIDEO Declarațiile lui Boris Johnson despre dreptul Ucrainei de a organiza competiția și despre atmosfera de la Kiev
19 Iunie 2022, 07:28 (actualizat 19 Iunie 2022, 13:35)
"Ucraina poate şi ar trebui să găzduiască ediţia de anul viitor", a declarat premierul Boris Johnson, după o vizită la Kiev. Organizatorii concursului anunţaseră vineri că, probabil, Eurovision va avea loc în Marea Britanie, care s-a clasat pe locul doi în acest an. Conform tradiţiei, evenimentul se desfăşoară în ţara câştigătoare, dar în condiţii de...
Boris Johnson despre problema organizării Eurovisionului în Ucraina, în 2023: Ei au câştigat şi merită să aibă acest concurs în ţara lor. Oraşul Kiev sau oricare alt oraş sigur din Ucraina ar putea fi un loc fantastic
18 Iunie 2022, 15:33 (actualizat 18 Iunie 2022, 15:47)
Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat că speră ca Ucraina să poată să găzduiască ediţia de anul viitor a concursului Eurovision şi că poporul ucrainean "merită să aibă" această competiţie pe teritoriul său, informează DPA.
Ucraina denunță decizia prin care i-ar fi fost retrasă calitatea de gazdă a concursului Eurovision 2023
18 Iunie 2022, 11:50 (actualizat 18 Iunie 2022, 12:00)
Ucraina, câștigătoarea din acest an a concursului Eurovision, a denunţat vineri seara decizia prin care i-a fost retrasă calitatea de gazdă a următoarei ediţii a acestei competiţii muzicale, informează AFP.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 28°C 32°C
IASI 26°C 29°C
CLUJ 28°C 28°C
CONSTANTA 26°C 29°C
CRAIOVA 31°C 32°C
BRASOV 25°C 25°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI