Filarmonica George Enescu are un nou pian de concert. E o donaţie din partea unei familii care a dorit să-şi păstreze anonimatul. Inaugurarea noului instrument a făcut-o pianistul Daniel Ciobanu, într-un concert live, fără public, transmis online de la Ateneu, sub bagheta lui Gabriel Bebeşelea.
Anunţul privind numirea lui Gabriel Bebeșelea în postura de dirijor principal la Filarmonica George Enescu a fost făcut recent. El va împărți această funcție cu Christian Badea, consacrat deja peste hotare.
Gabriel Bebeşelea este un dirijor talentat, în plină ascensiune. Conduce Filarmonica "Transilvania" din Cluj-Napoca. Numele lui este legat de câteva restituiri enesciene, iar zilele acestea îl vedem în două concerte la Ateneu. După ce şi-a terminat studiile la Viena, a decis să se stabilească acolo. Spune că Viena e un oraş perfect pentru un muzician.