Cuvânt cheie: fonduri

Execuţia bugetară a Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului a fost de aproape 75%, în primele cinci luni
09 Iunie 2022, 09:55 (actualizat 09 Iunie 2022, 10:04)
Execuţia bugetară a Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), în primele cinci luni, a fost de 74,75%, procent raportat la totalul creditelor bugetare acordate instituţiei pentru anul 2022, în valoare de 2.576.463.000 lei, potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES.
Bucureştiul doreşte să atragă finanţare europeană de 500.000.000 de euro pentru modernizarea a 50 de kilometri de linie de tramvai
23 Mai 2022, 14:10 (actualizat 23 Mai 2022, 14:12)
Municipalitatea bucureşteană doreşte să atragă 500 de milioane de euro prin Programul Operaţional Regional, în vederea modernizării a 50 de kilometri de linie de tramvai, a anunţat, luni, primarul general Nicuşor Dan.
Grivița 53, un teatru al comunității. Cât va dura construcția și când vom merge la primul spectacol
24 Aprilie 2022, 19:50 (actualizat 24 Aprilie 2022, 19:54)
Într-o zonă lăsată în paragină - pe vremuri, însă, una dintre cele mai importante străzi din Bucureşti - se va construi primul teatrul privat ridicat de la zero în România, după 1946. Pe Calea Griviţei 53 vor fi două săli pentru spectacole şi o bibliotecă-librărie dedicată inclusiv insomniacilor, care vor putea veni să citească noaptea. Un centru...
Expert Forum solicită Guvernului, AEP şi liderilor politici de la guvernare să reducă subvenţiile pentru partide
10 Decembrie 2021, 13:08 (actualizat 10 Decembrie 2021, 13:13)
Asociaţia Expert Forum (EFOR) a solicitat Guvernului, Autorităţii Electorale Permanente şi liderilor politici de la guvernare să reducă subvenţiile acordate partidelor pentru anii următori şi să modifice legislaţia pentru a creşte transparenţa şi eficienţa alocării şi cheltuirii acestor fonduri.
Cîţu: Banii din Fondul de rezervă s-au dus la primării în funcţie de nevoi. Eu știu că la rectificarea bugetară primăriile PSD, care sunt cele mai slabe, au primit cei mai mulți bani
11 Octombrie 2021, 15:09 (actualizat 11 Octombrie 2021, 15:22)
Preşedintele PNL, premierul interimar Florin Cîţu, a declarat luni că banii din Fondul de rezervă au fost alocaţi primăriilor, în funcţie de nevoi, afirmând că nimeni nu s-a uitat la "criteriul politic". El a fost întrebat pe ce criterii au fost alocate fondurile către primării din Fondul de rezervă.
#PeDatorie.Greșeli care au costat pierderi de milioane de dolari. Proiecte de anvergură distruse de o virgulă pusă greșit sau un șurub nestrâns
13 Mai 2021, 08:01 (actualizat 13 Mai 2021, 20:48)
A greși e omenesc, spune un proverb din antichitate. Numai că unele greşeli sunt atât de grave, încât produc pierderi de milioane de dolari. Despre câteva dintre acestea aflăm astăzi de la Daniel Coman, în rubrica #PeDatorie.
Mărțișoare pentru copiii bolnavi. Mitropolia Banatului s-a implicat în strângerea de fonduri pentru Spitalul de copii din Timișoara
01 Martie 2021, 08:22 (actualizat 01 Martie 2021, 08:31)
Mobilizare incredibilă pentru Spitalul de copii din Timișoara, după implicarea directă a Mitropoliei Banatului. Enoriași din toate parohiile au donat și în mai puțin de o luna s-au strâns 50 de mii de lei pentru ca micii pacienți să fie tratați în condiții cât mai bune, într-o nouă clădire.
Asociația Suport Mastocitoză România protestează față de tăierea finanțării Spitalului Clinic de Copii Grigore Alexandrescu
04 Februarie 2021, 11:13 (actualizat 04 Februarie 2021, 11:14)
Asociația Suport Mastocitoză România protestează față de tăierea finanțării Spitalului Clinic de Copii Grigore Alexandrescu de către primarul sectorului 1. “Apreciem că este un act de inconștiență care pune în pericol viața celor mai vulnerabili dintre copii și că este o contradicție cu ceea ce un edil trebuie să facă în slujba cetățenilor care l-au...
Bugetul de ajutoare pentru firme, suplimentat cu 500 de milioane de euro
29 Octombrie 2020, 18:54 (actualizat 29 Octombrie 2020, 20:39)
Vești bune pentru micile afaceri! Guvernul vrea să aloce încă jumătate de miliard de euro pentru ca firmele să treacă mai ușor peste efectele nefaste ale crizei sanitare. Acum, fondurile alocate pentru capital de lucru ajung doar pentru una din patru companii care au depus proiecte. Patronii cer autorităților să facă plățile cât mai rapid, doar aşa pot...
A început programul ”Casă eficientă energetic”. Românii pot primi 15.000 de euro de la stat
16 Septembrie 2020, 07:49 (actualizat 16 Septembrie 2020, 16:02)
Fiecare român poate obţine o finanţare de maximum 15.000 de euro pentru reducerea consumului de energie din locuințe.
Guvernul francez va aloca peste 100 de miliarde de euro pentru relansarea economică a țării
27 August 2020, 12:00 (actualizat 27 August 2020, 12:47)
Guvernul Franței va aloca peste 100 de miliarde de euro pentru relansarea economică a țării, afectată de criza sanitară, peste care s-a suprapus criza economică. Anunțul a fost făcut de premierul Jean Castex, care a inclus în plan cine va beneficia de măști gratuite, ce fonduri va primi cultura, unul dintre cele mai lovite domenii și condițiile în care...
1,5 milioane de lei alocați pentru Spitalul Județean Ilfov, devenit suport COVID
30 Iulie 2020, 16:05 (actualizat 30 Iulie 2020, 16:08)
Aproximativ 1,5 milioane de lei au fost alocați, joi, Spitalului Județean, în ședința Consiliului Județean (CJ) Ilfov. Bugetul a fost alocat pentru achiziția de produse în lupta cu noul coronavirus, după ce unitatea sanitară a fost transformată, sâmbătă, în spital suport COVID.
Orban promite un miliard de euro pentru dublarea numărului de gospodării racordate la rețeaua de gaz
20 Iunie 2020, 11:58 (actualizat 24 Iunie 2020, 17:53)
Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, la Suceava, că Guvernul va aloca un miliard de euro, în următorii șapte ani, pentru extinderea rețelei de gaz din România, în condițiile în care doar 35% din populație este racordată la această rețea.
Comisia Europeană va solicita resurse suplimentare pentru bugetul multianual al Uniunii Europene
14 Mai 2020, 07:25 (actualizat 14 Mai 2020, 07:29)
Comisia Europeană le va cere statelor membre să aloce resurse suplimentare pentru bugetul multianual al Uniunii Europene, în scopul facilitării relansării economice după pandemie, afirmă Ursula von der Leyen, preşedintele Executivului UE, citată de Reuters.
Ajutor pentru românii fără loc de muncă. Orban: Vom acorda o sumă pentru persoanele care au fost în șomaj tehnic și care revin în activitate
12 Mai 2020, 13:03 (actualizat 12 Mai 2020, 14:01)
Șomajul tehnic se menține și după 1 iunie pentru anumite categorii de angajați. Prim-ministrul Ludovic Orban a anunțat că măsura va fi valabilă pentru cei care lucrează în sectoare în care se aplică în continuare restricții, precum restaurante și în industria spectacolelor.
Ludovic Orban: Oricâte bune intenții am avea, nu putem să aplicam decât acele măsuri pentru care avem resursele necesare
12 Mai 2020, 10:24 (actualizat 12 Mai 2020, 11:44)
Premierul Ludovic Orban a participat, marți, la Consiliul National Tripartit pentru Dialog Social, unde au fost discuții privind elaborarea unui  plan de măsuri economice și sociale care are ca obiectiv reluarea activității economice și readucerea cât mai rapidă a economiei la nivelul anterior declanșării epidemiei.
Liviu Rogojinariu: A fost identificat un miliard de euro- fonduri europene- pentru IMM-uri. Președintele HORA: S-a propus alocarea în funcție de cifra de afaceri și taxele plătite
07 Mai 2020, 10:39 (actualizat 07 Mai 2020, 12:01)
Pandemia vă provoca o scădere ecomonică mai mare decât cea suferită în timpul crizei din 2009, potrivit previziunilor Comisiei Europene. Pentru ţara noastră, estimările indică o scădere economică de 6 la sută, din care 4 procente ar putea fi recuperate anul viitor.
Marea Britanie. Un veteran de război, în vârstă de 99 de ani, a reușit să strangă 12 milioane de lire în beneficiul personalului sanitar
16 Aprilie 2020, 09:48 (actualizat 16 Aprilie 2020, 09:52)
Un veteran de război din Marea Britanie în vârstă de 99 de ani, care şi-a propus să parcurgă de 100 de ori lungimea grădinii sale pentru a colecta bani în beneficiul angajaţilor Serviciului Naţional de Sănătate (NHS), a fost descris drept o "inspiraţie" după ce reuşit să strângă 12 milioane de de lire, informează joi Press Association.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru: Am simplificat procedura prin care firmele primesc ajutor de la stat. Banii, alocați în 15 zile
27 Martie 2020, 12:10 (actualizat 27 Martie 2020, 13:15)
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat, astăzi, că procedura privind accesul firmelor la ajutorul de stat acordat  în urma trecerii angajaților în șomaj tehnic, a fost simplificată. Violeta Alexandru a dat asigurări că banii vor fi alocați de Executiv, în termen de 15 zile de la depunerea actelor la AJOFM.  Solicitările pot fi trimise online.
Primăria Capitalei taie 50 de milioane de lei de la biserici, dintre care 20 de la Catedrala Neamului
18 Decembrie 2019, 17:20 (actualizat 18 Decembrie 2019, 17:29)
Primăria Capitalei va tăia aproape 50 de milioane de lei din sprijinul financiar alocat în 2019 pentru lucrările în multe biserici, între care se numără și Catedrala Mântuirii Neamului, de unde taie 20 milioane de lei. Proiectul de rectificare bugetară a fost aprobat în ședința CGMB de miercuri.
Apel umanitar al ONU. Circa 168 de milioane de persoane din întreaga lume vor avea avea nevoie de un ajutor de urgenţă anul viitor
04 Decembrie 2019, 09:00 (actualizat 04 Decembrie 2019, 09:02)
ONU a lansat miercuri un apel umanitar de aproape 29 de miliarde de dolari pentru a veni în ajutorul numărului record de persoane afectate de schimbările climatice şi de înmulţirea conflictelor de lungă durată, relatează AFP şi DPA
2
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 1°C 4°C
IASI 2°C 4°C
CLUJ 2°C 2°C
CONSTANTA 3°C 4°C
CRAIOVA 2°C 8°C
BRASOV -1°C 1°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI