Cuvânt cheie: fonduri europene

Ion M. Ioniță: Este în interesul primarilor să se mobilizeze să acceseze fondurile PNRR. Pentru prima dată edilii ar avea suficienți bani
28 Mai 2021, 13:52 (actualizat 28 Mai 2021, 14:29)
Este în interesul primarilor să se mobilizeze să acceseze fondurile europene puse la dispoziţia ţării noastre prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, crede jurnalistul Ion M. Ioniță.
Departamentul Antifraudă a sesizat DNA în cazul firmei lui Dan Barna: "Dacă se va porni o urmărire penală împotriva mea, evident, mă voi retrage"
11 Mai 2021, 17:06 (actualizat 11 Mai 2021, 19:34)
Firma de consultanță care a aparținut vicepremierului Dan Barna, implicată în proiecte cu bani europeni, a fost reclamată la DNA de Departamentul de Luptă Antifraudă, pentru posibile fapte penale. Ar fi vizate de suspiciuni patru persoane.
GALAȚI | Au început lucrările pentru amenajarea parcului de aventură, investiție cu fonduri europene de peste 19 milioane de lei
26 Aprilie 2021, 10:45 (actualizat 26 Aprilie 2021, 11:40)
Primăria municipiului Galaţi informează, luni, că au început lucrările de pregătire a terenului şi demolarea unor clădiri dezafectate pentru amenajarea parcului de aventură modern, la fosta Uzină de apă nr. 1, în cadrul unui proiect cu fonduri europene de peste 19 milioane lei.
Primarul din Bumbești-Pițic, Gorj, condamnat după ce a luat subvenții pentru o fermă de vaci care exista doar pe hârtie
23 Aprilie 2021, 11:05
Un primar din Gorj a fost condamnat la închisoare cu executare după ce a fost găsit vinovat într-un dosar de fraudă cu fonduri europene. Este vorba despre edilul din comuna Bumbești-Pițic. El a fost ridicat de polițiști și dus la Penitenciarul din Târgu Jiu.
Grădiniță construită după model japonez, în orașul Beclean. Investiția a fost realizată din bani europeni
12 Aprilie 2021, 11:37 (actualizat 12 Aprilie 2021, 11:40)
Preșcolarii din orașul Beclean, din Bistrița Năsăud, vor avea după vacanță o surpriză. Ei vor începe semestrul într-o grădiniță construită după model japonez, complet nouă. Totul a costat aproape un milion și jumătate de euro, bani proveniți din fonduri europene.  
Parchetul European îşi poate începe activitatea la 1 iunie, estimează Laura Codruța Kovesi
08 Aprilie 2021, 07:28 (actualizat 08 Aprilie 2021, 07:30)
Parchetul European, un nou organism de luptă împotriva infracţiunilor la bugetul UE, va putea începe anchetele la 1 iunie, după câteva luni de întârziere, a estimat şefa acestuia, Laura Codruţa Kövesi, potrivit unui comunicat publicat miercuri, notează AFP.
Curtea de Conturi a UE avertizează despre riscul de fraudă cu fonduri pentru redresare după pandemie
02 Aprilie 2021, 09:44 (actualizat 02 Aprilie 2021, 09:46)
Curtea de Conturi a Uniunii Europene (CCE) avertizează că există riscul de fraude şi abuzuri legate de fondurile din mecanismul european pentru redresare şi rezilienţă în valoare de 750 de miliarde de euro, destinate combaterii efectelor pandemiei de coronavirus.  
Polonia şi Ungaria sesizează Curtea de Justiţie a UE în legătură cu condiţionarea fondurilor europene de statul de drept
11 Martie 2021, 13:02 (actualizat 11 Martie 2021, 14:43)
Polonia şi Ungaria sesizează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în legătură cu mecanismul european care condiţionează acordarea fondurilor europene de respectarea regulilor statului de drept, relatează AFP şi Reuters.
ANI a emis anul trecut 10 avertismente de integritate în valoare de 11 milioane euro, prin sistemul PREVENT
22 Februarie 2021, 11:12 (actualizat 22 Februarie 2021, 11:13)
Agenţia Naţională de Integritate a analizat, în anul 2020, prin intermediul sistemului informatic PREVENT, în vederea prevenirii conflictului de interese, un număr de 19.140 proceduri de achiziţie publică, fiind emise 10 avertismente de integritate în valoare totală de 54,3 milioane lei (11,1 milioane euro).
Infrastructura, o prioritate. Oficialii de la Bruxelles trimit experți ca să ajute Guvernul României
12 Februarie 2021, 20:52
Comisia Europeană își trimite experții la Bruxelles pentru a grăbi lucrurile în domeniul modernizării infrastructurii de transport din țară noastră. În condițiile în care România nu a reușit să reabiliteze nici măcar o mie de kilometri de cale ferată în ultimii 20 de ani, oficialii Comisiei Europene nu mai sunt dispuși să aloce guvernanților de al...
Criză a deșeurilor fără precedent şi fără soluţie în Maramureș
18 Ianuarie 2021, 08:00 (actualizat 18 Ianuarie 2021, 16:39)
În tot județul Maramureș nu mai există nici o groapă de gunoi funcţională. Cele vechi au fost închise rând pe rând, iar depozitul ecologic care trebuia deschis din vara trecută nu este gata. O soluție de avarie ar fi fost deschiderea unei gropi de gunoi la Şomcuţa Mare. Autorităţile locale și-au dat iniţial acordul, dar localnicii au protestat și...
Fonduri europene pentru termoficarea urbană la Râmnicu Vâlcea
08 Ianuarie 2021, 10:39 (actualizat 08 Ianuarie 2021, 11:32)
17 milioane de euro vor fi investite pentru reabilitarea mai multor tronsoane din reţeaua de termoficare a municipiului Râmnicu Vâlcea. Trei contracte de proiectare şi execuţie a lucrărilor au fost semnate în acest sens de preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea. Banii au fost accesaţi de la Uniunea Europeană.
Acord politic la nivel european: 1.800 miliarde de euro pentru relansarea economiei
10 Noiembrie 2020, 17:39 (actualizat 11 Noiembrie 2020, 08:23)
Parlamentul European a ajuns marți la un acord, după negocieri lungi cu Consiliul UE, privind Cadrul Financiar Multianual (MFF) 2021-2027 și resursele financiare proprii, care însumează peste 1.800 de miliarde de euro pentru relansarea economiei, Acordul Verde European și Agenda Digitală.
Preşedintele Klaus Iohannis: Deocamdată, situația nu ne duce cu gândul la o carantină sau la un 'lockdown'. Cred că anul acesta ne vom întoarce la ce înseamnă sărbătoarea Crăciunului - în și cu familia
28 Octombrie 2020, 10:55 (actualizat 28 Octombrie 2020, 22:29)
"Eu nu cred că în acest an sărbătorile de iarnă vor fi ca în alți ani", a declarat miercuri seară președintele Klaus Iohannis, în conferința săptămânală de presă susținută la Palatul Cotroceni. "Cu siguranță vor fi restricții în vigoare, cu siguranță se va putea călători în mult mai puține locuri. (…) Cred că anul acesta ne vom întoarce la ce înseamnă...
Începe înscrierea firmelor care vor să obțină microgranturi din fonduri europene
12 Octombrie 2020, 09:35 (actualizat 12 Octombrie 2020, 09:41)
Formularul electronic de înscriere pentru obţinerea de microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile va fi activ pe link-ul granturi.imm.gov.ro începând de luni, 12 octombrie 2020, ora 10:00.
Licitațiile blocate ne lasă fără trenuri noi. Vechimea medie a parcului de locomotive și vagoane depășește 30 de ani
03 Octombrie 2020, 17:34 (actualizat 03 Octombrie 2020, 20:36)
România are la dispoziţie sute de milioane de euro, bani europeni, pentru achiziția unor trenuri noi. Autoritățile ar fi trebuit să cumpere deja cel puțin 60 de garnituri moderne. Dar achizițiile s-au blocat în contestații și acum riscă să piardă finanțarea. Ultima licitație pentru achiziția a 20 de trenuri noi a fost anulată, din nou. In tot acest timp,...
Președintele Klaus Iohannis, de acord ca fondurile europene să fie condiționate de respectarea statului de drept
30 Septembrie 2020, 23:04 (actualizat 30 Septembrie 2020, 23:12)
Raportul Comisiei Europene este apreciat de președintele României că fiind mai bun decât MCV, prin care România e monitorizată la capitolul "justiție" din 2007, de când a fost admisă în Uniune.
BNR: Corecţia deficitului bugetar nu poate şi nu trebuie să fie brutală
22 Septembrie 2020, 10:37 (actualizat 22 Septembrie 2020, 10:38)
Marea provocare macroeconomică a României, începând cu 2021, este corecţia deficitului bugetar, a dezechilibrului macroeconomic, în condiţiile în care este îndoielnic că pieţele internaţionale vor accepta deficite mari ani în şir, se arată într-un raport trimestrial al BNR.
Proiect muzical inedit pentru prima clinică de recuperare oncologică din România
15 Septembrie 2020, 11:28 (actualizat 15 Septembrie 2020, 11:41)
Rock simfonic la Reșița, pentru prima clinică de recuperare oncologică din România, a cărei construcție este în curs de finalizare la Slatina Nera, județul Caraș-Severin.
Raport OLAF: Anul trecut au fost utilizate ilegal fonduri europene de 485 de milioane de euro
10 Septembrie 2020, 16:54 (actualizat 10 Septembrie 2020, 17:11)
Raportul anual al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) arată că în 2019 au fost utilizate necorespunzător fonduri în valoare de 485 de milioane de euro din bugetul Uniunii Europene, transmite joi dpa. Pentru 2018, bilanţul respectiv fusese de 371 de milioane de euro.
CE aprobă o schemă în valoare de 7,4 milioane de euro pentru a sprijini sectorul creșterii bovinelor
09 Septembrie 2020, 16:46
Comisia Europeană aprobă o schemă în valoare de 7,4 milioane de euro destinată României pentru a sprijini întreprinderile care își desfășoară activitatea în sectorul creșterii bovinelor, în contextul pandemiei.
3
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 30°C
IASI 24°C 26°C
CLUJ 18°C 21°C
CONSTANTA 27°C 26°C
CRAIOVA 25°C 26°C
BRASOV 21°C 24°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI