Cuvânt cheie: femei arabe

Arabia Saudită a eliberat primele permise de conducere pentru femei
Primele șoferițe din Arabia Saudită
05 Iunie 2018, 09:35 (actualizat 05 Iunie 2018, 20:25)
În Arabia Saudită au fost eliberate primele permise de conducere pentru femei, a anunţat agenţia de presă oficială SPA, preluată de France Presse. A fost implementat, astfel, un decret regal intrat în vigoare de trei săptămâni, prin care li s-a acordat femeilor dreptul de a conduce autovehicule.
Parlamentul afgan a amânat votul pe legea care interzice violenţa împotriva femeilor
Violenta impotriva femeilor
20 Mai 2013, 10:33
Parlamentul din Afganistan nu a reuşit să adopte legea care interzice violenţa împotriva femeilor. Eşecul parlamentarilor de la Kabul dă o lovitură puternică drepturilor câştigate cu greu în această ţară musulmană conservatoare.
Realizările femeilor arabe vor fi expuse în primul muzeu dedicat lor
Rafia Obaid Ghubash se ocupă de muzeu
01 August 2012, 12:36
Lumea arabă are reguli diferite, în comparaţie cu occidentalii. Societatea e patriarhală, iar femeile nu au parte de acelaşi statut ca în alte state.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 30°C 31°C
IASI 29°C 31°C
CLUJ 28°C 29°C
CONSTANTA 29°C 28°C
CRAIOVA 28°C 29°C
BRASOV 26°C 28°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 17 Iunie 2019, 18:24
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 14-06-2019
Deschidere: 8477.19
Maxim: 8532.36
Mimim: 8475.81
Variatie: 0.32%
TLV
2,31
0,43%
SNG
32,00
0%
FP
1,00
0,49%
BRD
11,98
0,84%
SNP
0,38
1,86%
SNN
10,52
1,13%
SIF5
2,10
0%
TBM
0,35
3,19%
EL
10,90
1,4%
CEON
0,35
2,62%
ARHIVĂ ȘTIRI