Cuvânt cheie: etichete

Etichete noi pentru lactate. Vor fi trecute cantitatea de lapte praf şi dacă produsul este românesc
Etichete noi pentru lactate
07 Aprilie 2016, 08:37 (actualizat 07 Aprilie 2016, 09:22)
Se schimbă regulile de etichetare a laptelui şi a produselor lactate. Producătorii sunt obligaţi să treacă pe ambalaj conţinutul de lapte praf, dacă materia primă este autohtonă şi ţara unde este făcut. Legea adoptată de Parlament prevede şi amenzi de până la 25.000 de lei.
Acuarele cu substanţe neidentificate, carioci cu instrucţiuni în chineză, produse neconforme
Goana după rechizite
03 Septembrie 2015, 16:32
În spatele ambalajelor viu colorate ale rechizitelor se ascund multe produse neconforme, care pun în  pericol sănătatea copiilor avertizează inspectorii de la Protecţia Consumatorului. Între timp, odată cu apropierea şcolii a început şi goana părinţilor după rechizite.
Uniunea Europeană împotriva alcoolului. Reguli noi de etichetare
UE împotriva alcoolului
30 Aprilie 2015, 11:15
Producătorii de băuturi alcoolice ar putea fi obligaţi de anul viitor să afişeze pe sticle numărul de calorii pe care îl conţine băutura respectivă. Măsura a fost discutată în plenul Parlamentului European şi face parte din strategia de luptă împotriva efectelor negative pe care le are consumul de alcool asupra sănătăţii. Cu amănunte, Lucian Pîrvoiu,...
Pericolul din pateul vegetal. Studiu pe 70 de sortimente de pe piaţă
Pate vegetal. Foto: arhivă
10 Aprilie 2015, 13:21 (actualizat 17 Noiembrie 2016, 09:23)
Anumiţi aditivi alimentari din pateurile de post pot provoca serioase probleme de sănătate atunci când sunt consumaţi în cantităţi mari, avertizează Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România, care a realizat un studiu pe 70 de sortimente de pateu vegetal din mai multe hipermarketuri din Bucureşti. Analiza a scos la iveală şi o serie de...
ANPC: Etichete false, descoperite la sute de articole de îmbrăcăminte din China, Turcia, Bangladesh
Etichete false
12 Noiembrie 2014, 22:36 (actualizat 12 Noiembrie 2014, 22:39)
Atenţiei la cumpărăturile de sărbători! Foarte multe dintre produsele de pe rafturi nu sunt ceea ce par: pe etichetele hainelor scrie bumbac 100%, dar testele de laborator arată că sunt din poliester. Deja sute de operatori din toată ţara au fost amendaţi, iar controalele continuă.
UE: Noi teste pentru a depista carnea de cal din produsele pe bază de carne de vită
Teste la nivelul UE
16 Aprilie 2014, 07:59 (actualizat 16 Aprilie 2014, 09:33)
Analizele au fost cerute de Comisia Europeană în toate ţările comunitare, pentru a evita reeditarea scandalului de anul trecut. Cu detalii de la Bruxelles, corespondentul TVR Magdalena Moreh.
Câte E-uri şi ce feluri de îndulcitori conţin băuturile răcoritoare tip ceaiuri din România
Ce conţin băuturile răcoritoare
04 Noiembrie 2013, 18:08
Consumatorii de băuturi necarbonatate de tip ceaiuri care se găsesc pe piaţa românească trebuie să ştie că aceste răcoritoare au între 0,1 şi 0,3 la sută suc de fructe din concentrat, conţin E-uri, zahăr şi îndulcitori.
Şapte din zece români declară că preferă produsele româneşti
Romanii vor produse autohtone
18 Decembrie 2012, 20:07
Fie că e vorba de gust sau de faptul că pot fi mai ieftine, din moment ce sunt produse local, produsele autohtone sunt cele mai căutate.
Uniunea Europeană cere schimbarea etichetelor la produsele alimentare
Uniunea Europeană cere schimbarea etichetelor la produsele alimentare
24 Iulie 2012, 17:11
Producătorii români şi cei din celelalte state ale Uniunii Europene sunt obligaţi ca, din decembrie 2012, să schimbe etichetele produselor alimentare. Ca urmare, vor fi acceptate pentru inscripţionare numai menţiunile de sănătate aflate în lista permisă printr-un regulament adoptat la nivelul UE.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 10°C
IASI 9°C 6°C
CLUJ 5°C 5°C
CONSTANTA 15°C 11°C
CRAIOVA 12°C 10°C
BRASOV 10°C 4°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 12 Decembrie 2017, 20:25
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 12-12-2017
Deschidere: 7614.51
Maxim: 7647.71
Mimim: 7564.63
Variatie: -0.3%
FP
0,84
0%
TLV
2,10
0,71%
EL
11,12
1,08%
BRD
12,52
0,8%
SNP
0,28
0,36%
SIF3
0,25
0,41%
TGN
377,00
1,57%
SNG
31,20
0,79%
DIGI
32,60
2,37%
CMP
0,90
8,42%
ARHIVĂ ȘTIRI