Cuvânt cheie: companii aeriene

Taxă pentru poluare. UE aprobă o lege care obligă companiile aeriene să plătească mai mult pentru emisiile de CO2
07 Decembrie 2022, 20:00
Uniunea Europeană a ajuns la un acord, în cursul zilei de miercuri, cu privire la o lege care prevede creșterea prețului pe care companiile aeriene trebuie să îl plătească pentru emisiile de dioxid de carbon.
Zboruri anulate sau cu întârzieri și în luna august. Companiile aeriene au început să facă angajări, dar instruirea personalului aeroportuar durează câteva luni
06 August 2022, 18:47
Pasagerii care vor călători cu avionul în august se vor confrunta în continuare cu zboruri anulate sau cu întârzieri. Asociaţia Internațională de Transport Aerian avertizează că problemele din aeroporturi vor continua pe termen scurt, în condițiile în care criza angajaţilor nu a fost rezolvată. Reprezentanţii agenţiilor de turism le recomandă clienților...
CORESPONDENŢĂ EXTERNĂ Haos pe aeroporturi. Companiile Ryanair şi EasyJet au anunţat greve în a doua jumătate a lunii iulie
03 Iulie 2022, 13:55 (actualizat 03 Iulie 2022, 16:51)
Sindicatele companiei Ryanair au anunţat alte 12 zile de grevă în cea de-a doua jumătate a lunii iulie. În cele 6 zile de până acum au fost anulate 200 de zboruri, iar alte aproape o mie au avut întârzieri. Şi compania aeriană EasyJet a anulat jumătate din cursele care ar fi trebuit să plece, sâmbătă, de pe aeroportul din Malaga.
Aglomerație pe aeroportul Henri Coandă. Compania Națională Aeroporturi București anunță că a deschis toate ghișeele de check-in și toate filtrele de control de securitate
27 Decembrie 2021, 12:09 (actualizat 27 Decembrie 2021, 13:09)
Aglomerație pe aeroportul Henri Coandă. Românii care se întorc acasă de Crăciun, din țările de adopție, au crescut fluxul de pasageri pe aeroportul din Otopeni, care estimat să crească cu 100%.
Curtea de Conturi Europeană: Companiile aeriene au încălcat drepturile pasagerilor în pandemie, impunându-le vouchere în locul rambursărilor
30 Iunie 2021, 17:43 (actualizat 30 Iunie 2021, 17:55)
Companiile aeriene europene au încălcat constant drepturile pasagerilor în timpul pandemiei de COVID-19, situaţie tolerată de guvernele statelor Uniunii Europene, care nu au condiţionat ajutoarele de stat oferite acestor companii de rambursarea contravalorii biletelor pentru zborurile anulate, relevă un raport publicat marţi de Curtea de Conturi...
Air France a obținut acordul Comisiei Europene pentru o recapitalizare în valoare de 4 miliarde de euro
06 Aprilie 2021, 09:53 (actualizat 06 Aprilie 2021, 10:02)
Comisia Europeană a aprobat marţi un plan al autorităţilor franceze de a injecta până la 4 miliarde de euro pentru a recapitaliza compania aeriană Air France. În contrapartidă, Air France va ceda către alte companii aeriene rivale 18 sloturi pe zi pe Aeroportul Paris Orly, informează agenția Reuters.
Companiile low-cost cer Bruxellesului o cotă de combustibili sustenabili pentru toate zborurile
11 Martie 2021, 09:17 (actualizat 11 Martie 2021, 09:24)
Ryanair, Easyjet şi alte companii aeriene low-cost au trimis o scrisoare Comisiei Europene în care îi cer ca planul său de a forţa transportatorii să utilizeze o anumită cotă de combustibili sustenabili să se aplice pentru toate zborurile, nu doar pe cele pe distanţe scurte, transmite Reuters.
Guvernul italian analizează posibilitatea vânzării companiei Alitalia către Lufthansa
19 Februarie 2021, 12:04 (actualizat 19 Februarie 2021, 12:16)
Guvernul italian analizează reluarea controlului la compania aeriană naţională Alitalia, pentru ca ulterior să permită intrarea companiei germane Lufthansa în acţionariatul Alitalia, informează vineri presa italiană preluată de AFP.
COVID-19. Șeful poliției germane acuză companiile aeriene de încălcarea reglementărilor
31 Ianuarie 2021, 09:16 (actualizat 31 Ianuarie 2021, 09:26)
Şeful poliţiei germane, Dieter Romann , a acuzat companiile aeriene de încălcări ale măsurilor de limitare a transmiterii coronavirusului, informează duminică agenţia dpa.
Experţii avertizează companiile aeriene să verifice cu atenţie avioanele care sunt reintroduse în serviciu. Numărul de aterizări cu probleme a crescut exploziv în acest an
15 Decembrie 2020, 11:08 (actualizat 15 Decembrie 2020, 11:16)
Organismele de reglementare, companiile de asigurări şi experţii avertizează companiile aeriene să verifice cu atenţie avioanele care sunt reintroduse în serviciu după ce au stat blocate la sol în perioada pandemiei de COVID-19, menţionând probleme cu pregătirea piloţilor, erorile de mentenanţă şi cuiburile de insecte care blochează senzorii avioanelor,...
IATA: Companiile aeriene vor pierde 157 miliarde de dolari pe fondul înrăutățirii crizei
25 Noiembrie 2020, 09:55 (actualizat 25 Noiembrie 2020, 09:56)
Companiile aeriene vor pierde un total de 157 miliarde de dolari anul acesta și anul viitor, a avertizat marți principalul organism global, valoare în creștere, pe fondul unui al doilea val de infecții cu coronavirus și de restricții care afectează piețele majore, relatează Reuters, citată de Mediafax.
Lufthansa ar putea concedia în jur de 30.000 de angajați. Programul de iarnă al companiei a ajuns la nivelurile anilor '70
27 Octombrie 2020, 15:47 (actualizat 27 Octombrie 2020, 15:50)
Lufthansa, cel mai mare operator aerian din Europa în funcţie de venituri, anunţă că aproximativ 30.000 de angajaţi se află în pericol de a fi concediaţi, în timp ce programul de iarnă al companiei a ajuns la nivelurile anilor 1970, potrivit thelocal.de.
Companiile aeriene rezistă cu greu în fața pandemiei de coronavirus. Holdingul care deține British Airways, Iberia și Aer Lingus, pierderi de 1,3 miliarde de euro
23 Octombrie 2020, 08:46 (actualizat 23 Octombrie 2020, 09:09)
Pandemia de coronavirus a zguduit transporturile aeriene internaționale. În ciuda sprijinului acordat de guverne, companiile rezistă cu greu.
COVID-19. Peste 40 de companii aeriene au falimentat în acest an, vor urma mai multe
08 Octombrie 2020, 13:55 (actualizat 08 Octombrie 2020, 14:02)
Compania de consultanță Cirium a constatat că 43 de companii aeriene au eșuat din ianuarie anul acesta, comparativ cu 46 în tot anul 2019 și 56 în tot anul 2018. O companie aeriană eșuată este una care a încetat sau și-a suspendat complet operațiunile, conform definiției Cirium, citată de CNBC.
Aeroportul Internațional Cluj reia cursele charter spre 9 destinații de vacanță
01 Iulie 2020, 12:42 (actualizat 01 Iulie 2020, 12:56)
Cursele charter turistice se reiau pe Aeroportul Cluj spre spre 9 destinații de vacanță din 5 țări, Grecia, Egipt, Tunisia, Turcia și România.
Comisia Europeană | 96 de companii aeriene sunt interzise în spațiul aerian al UE
03 Iunie 2020, 16:37 (actualizat 03 Iunie 2020, 16:47)
Comisia Europeană a actualizat lista UE a transportatorilor aerieni care nu îndeplinesc standardele de siguranță, companiile aeriene care fac obiectul unei interdicții de exploatare sau al unor restricții operaționale pe teritoriul Uniunii Europene, deoarece nu respectă standardele de sigurnață.
Companiile aeriene low-cost din România reiau din iulie zborurile. Cât costă biletele
26 Mai 2020, 18:27 (actualizat 26 Mai 2020, 18:29)
Operatorii aerieni low-cost din România reiau zborurile din iulie, iar preţurile biletelor încep de la 29 de euro. La bord, pasagerii vor primi măşti, şerveţele cu alcool şi gel dezinfectant.
Măsuri noi pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din 15 mai
14 Mai 2020, 09:11 (actualizat 14 Mai 2020, 14:29)
Noi măsuri sunt anunțate pentru pasageri pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” de la data de 15 mai: călătorii sunt obligați să poarte măști de protecție, să păstreze 1 metru distanță față de cei din jur, iar în terminale intră doar pasagerii.
Măsuri fără precedent pentru transportul aerian european: scannere pentru citirea temperaturii, serviciul de duty free desființat, mâncare ambalată individual
13 Mai 2020, 20:01
Companii aviatice și aeroporturi din întreaga Europă se pregătesc pentru măsurile de relaxare care vor permite reluarea călătoriilor aeriene. Pasagerii primesc toate asigurările că vor fi protejați și sunt îndemnați să nu se teamă dacă respectă măsurile impuse.
Spania cere un răspuns european comun la criza care afectează companiile aeriene
11 Mai 2020, 12:52 (actualizat 11 Mai 2020, 12:56)
Spania vrea un răspuns european comun la criza cu care se confruntă companiile aeriene, provocată de restricţiile de călătorie adoptate pe plan global pentru stoparea extinderii pandemiei de coronavirus (COVID-19), a declarat luni ministrul Economiei, Nadia Calvino, transmite Reuters.
Majoritatea statelor UE sprijină suspendarea compensațiilor pentru zborurile anulate din cauza pandemiei de COVID-19
03 Mai 2020, 11:20 (actualizat 03 Mai 2020, 11:25)
Germania, Italia şi Spania s-au alăturat solicitării unui grup de 12 state membre ale UE adresate Comisiei Europene de suspendare a regulilor care obligă companiile aeriene să returneze în totalitate pasagerilor banii pe biletele zborurilor anulate, au anunţat sâmbătă oficialii francezi, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 9°C 13°C
IASI 3°C 12°C
CLUJ 3°C 11°C
CONSTANTA 7°C 10°C
CRAIOVA 9°C 12°C
BRASOV -1°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI