Cuvânt cheie: Căluşul

Dansul fecioresc din Ardeal, inclus de UNESCO pe lista patrimoniului imaterial al omenirii
Dans fecioresc
03 Decembrie 2015, 09:17 (actualizat 03 Decembrie 2015, 09:32)
Demersurile au început în urmă cu doi ani, la iniţiativa cercetătorului ştiinţific Zamfir Dejeu, membru în Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Naţional Imaterial şi reprezintă o recunoaştere internaţională a bogăţiei culturale a României.
Jocul Călușului de Rusalii, o tradiţie în satele din Oltenia
Dansul Căluşarilor/foto: muzeulastra.ro
08 Iunie 2014, 17:31 (actualizat 08 Iunie 2014, 17:33)
În timpul sărbătorii Rusaliilor, timp de trei zile, începând de duminică și până marți, în satele din Oltenia și dintr-o parte a Munteniei se joacă Călușul, un obicei străvechi care în această parte a țării a fost deosebit de prezent, potrivit Agerpres . Astăzi cetele de călușari se văd însă mult mai rar prin localitățile din sudul țării.
De Rusalii, într-o comuna din Dâmboviţa se merge cu Căluşul
Calusarii din Dambovita
24 Iunie 2013, 10:35
Tinerii reiau simbolic viaţa zeului cabalin şi săvârşesc rituri de vindecare a bolnavilor şi de alungare a spiritelor rele. În duminica de Rusalii şi a doua zi, ansamblul colindă gospodăriile din zonă.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C -1°C
IASI 1°C -1°C
CLUJ 4°C -2°C
CONSTANTA 6°C -2°C
CRAIOVA 8°C -2°C
BRASOV 4°C -6°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 Februarie 2019, 00:58
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 21-02-2019
Deschidere: 7749.2
Maxim: 7860.2
Mimim: 7718.27
Variatie: 1.38%
SNG
31,80
0%
WINE
18,70
0,27%
SNP
0,34
1,01%
TLV
1,91
2,77%
BRD
12,20
3,03%
EL
10,98
2,42%
FP
0,89
1,14%
COTE
79,70
0,25%
SIF2
1,14
1,38%
SNN
9,29
1,41%
ARHIVĂ ȘTIRI