Cuvânt cheie: călătorie în jurul lumii

Pe cai în jurul lumii. Aventura unui australian și a unei tinere din Germania. "Polițiștii au fost înțelegători, cei de la granițe ne-au sprijinit foarte mult, peste tot unde mergem vedem tot ce are mai bun de oferit umanitatea"
20 Iunie 2021, 16:56 (actualizat 20 Iunie 2021, 17:14)
Un australian și o tânără din Germania au pornit într-un tur al pământului pe cai. Au ajuns și în România, iar sâmbătă s-au plimbat pe străzile Craiovei. Următorul popas îl vor face la Castelul Bran.
Izolați în mijlocul oceanelor și mărilor. Călătorie în jurul lumii, în vreme de pandemie. Avantaje: relaxare, mai mult timp cu copiii, fără carantină la sosirea în unele țări
01 Februarie 2021, 20:41
De aproape un an, cei mai mulţi oameni trăiesc mai izolaţi ca niciodată din cauza pandemiei. Lucrează sau învaţă de acasă, se văd extrem de puţin cu prietenii şi cu rudele, iar viaţa socială este aproape inexistentă. Pentru o familie din Ungaria, a fost însă ocazia perfectă să-şi realizeze visul vieţii: a plecat cu o barcă într-o călătorie în jurul lumii.
Nava școală Mircea, de 80 de ani în slujba Marinei Militare Române. Povestea cadetului ajuns comandant al navei
15 August 2020, 13:07
Sunt peste 8 decenii de când a intrat în serviciul Marinei Militare Române și a preluat de la vechiul Bric Mircea ștafeta pregătirii viitoarelor generații de marinari. În toți acești ani, în timpul marșurilor de instrucție, nava școală Mircea a bifat numeroase premiere pentru țara noastră, alături de militarii care s-au format la bordul său și care au...
Cu Spitfire în jurul lumii. Doi britanici au pornit într-o călătorie fantastică cu un avion de vânătoare
05 August 2019, 21:24
Doi britanici pasionați de aeronautică au pornit într-o călătorie fantastică. La bordul unui avion de vânătoare din al Doilea Război Mondial ei vor să facă înconjurul planetei.
Doi ani pe barcă în jurul lumii. Aventura familiei de români poate fi urmărită pe Facebook şi Instagram #Voyagers under Sail
25 Octombrie 2018, 11:14 (actualizat 25 Octombrie 2018, 11:14)
Să renunţi la tot şi să pleci într-o călătorie în jurul lumii e, pentru cei mai mulţi, doar un vis. Însă o familie de români stabilită în Irlanda nu s-a mulţumit doar să viseze. Tiberiu şi Claudia au pornit într-o călătorie pe mări şi oceane, cu tot  cu cei doi copii.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 9°C
IASI 4°C 5°C
CLUJ 0°C 3°C
CONSTANTA 4°C 6°C
CRAIOVA 7°C 7°C
BRASOV 1°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI