»

Cuvânt cheie: câştiguri salariale

Vladimir Putin va avea un salariu de aproape trei ori mai mare, în urma unui decret emis de Kremlin
Vladimir Putin
14 Aprilie 2014, 13:41
Salariul preşedintelui rus Vladimir Putin, dar şi cel al premierului său Dmitri Medvedev vor fi aproape triplate, potrivit unui decret al Kremlinului, difuzat luni.
Opt din zece români cred că anul viitor vor câştiga mai prost. O analiză de Moise Guran
Salariati pesimisti
19 Iunie 2013, 19:37 (actualizat 19 Iunie 2013, 19:38)
Opt din zece români cred că în următorul an vor câştiga mai prost decât câştigă în prezent. Unii se aşteaptă ca salariile să le fie diminate, alţii se aşteaptă să rămână fără bonusuri. Mulţi angajaţi cred că de vină sunt patronii, care pun presiune pe directorii să reducă pe cât posibil cheltuielile cu personalul, ca să obţină un profit cât mai mare.
Salariul mediu a crescut cu 0,9% în octombrie, la 1.552 lei. Unde se poate câştiga cel mai bine
Evoluţia câştigurilor salariale
05 Decembrie 2012, 10:05 (actualizat 05 Decembrie 2012, 10:14)
Câştigul salarial mediu net a crescut la 1.552 lei în luna octombrie, cu 0,9% mai mare faţă de luna anterioară, şi cu 6,5% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Primele de Paşte au crescut salariile în aprilie. Cele mai mari creşteri, în extracţia petrolului
Evoluţie salarii
06 Iunie 2012, 11:01 (actualizat 06 Iunie 2012, 11:02)
Salariul mediu net a crescut în aprilie pentru majoritatea activităţilor din sectorul economic, ca urmare a primelor acordate ocazia sărbătorilor de Paşte. Cele mai mari creşteri au fost în extracţia petrolului şi a gazelor naturale.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 10°C
IASI 12°C 7°C
CLUJ 12°C 9°C
CONSTANTA 10°C 10°C
CRAIOVA 14°C 12°C
BRASOV 8°C 6°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 25 Martie 2017, 08:10
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 24-03-2017
Deschidere: 7961.53
Maxim: 7985.03
Mimim: 7953.62
Variatie: 0.24%
BRD
12,14
0,33%
TLV
2,70
0,37%
FP
0,88
0,11%
TGN
371,00
1,63%
SNG
28,80
0,52%
TEL
31,70
1,54%
SNP
0,30
0,17%
EL
14,18
0,28%
TBM
0,14
7,32%
COTE
110,00
0,9%
ARHIVĂ ȘTIRI