Cuvânt cheie: bănci

Băncile au soluționat 175.000 de solicitări pentru suspendarea obligațiilor de plată lunare
24 Aprilie 2020, 12:33 (actualizat 24 Aprilie 2020, 13:22)
Băncile din România au soluționat 175.000 de solicitări, 65% din cele aproximativ 270.000 de solicitări primite de la clienții persoane fizice și juridice pentru suspendarea obligațiilor de plată lunare din contractele de credit încheiate cu acestea, informează Asociația Română a Băncilor.
Deficitul de cont curent a crescut cu 84% în primele două luni din 2020
14 Aprilie 2020, 11:55 (actualizat 14 Aprilie 2020, 11:57)
Deficitul contului curent al balanţei de plăţi a crescut cu 84,65% în primele două luni ale acestui an, la 325 de milioane de euro, comparativ cu cel din perioada similară din 2019, de 176 de milioane de euro, conform unui comunicat al Băncii Naţionale a României.
Sesizarea PNL la CCR asupra legii privind suspendarea rambursării creditelor, discutată pe 6 mai
07 Aprilie 2020, 10:35 (actualizat 07 Aprilie 2020, 10:39)
Curtea Constituţională a României (CCR) ia în discuţie pe 6 mai sesizarea PNL asupra legii privind suspendarea rambursării creditelor, au precizat, marţi, pentru AGERPRES, oficiali ai instituţiei.
Indicele ROBOR la 3 luni a urcat joi la 2,57% pe an, de la 2,55% pe an, miercuri
02 Aprilie 2020, 11:58 (actualizat 02 Aprilie 2020, 12:01)
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat joi la 2,57% pe an, de la 2,55% pe an, miercuri, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Amânarea ratelor, avantaje și riscuri. Termenul pentru depunerea cererilor va fi modificat
27 Martie 2020, 21:18
Ministrul Finanțelor, Florin Cîţu, anunță că cei care sunt nevoiţi să îşi amâne ratele o vor putea face și după perioada stării de urgență. Vor fi luate măsuri în acest sens, iar analiştii consideră că sunt binevenite. Dar avertizează că se pot ascunde și unele capcane.
Se caută o soluție pentru românii cu rate la bănci care se află în dificultate din cauza COVID-19. Mai multe instituții sunt de acord cu amânări la plată
25 Martie 2020, 09:48
Guvernul și Banca Națională caută o soluție pentru românii cu rate la bănci care se află în dificultate din cauza pandemiei de coronavirus. Cele mai mari instituții de credit au anunțat deja că sunt de acord să acorde amânări la plata până la patru luni. Clienții care au credite în lei și doresc să achite, în continuare, ratele la timp vor avea însă...
Cîțu: Suntem foarte aproape de o soluție pentru clienții băncilor; cred că o vom prezenta în maximum 48 de ore
23 Martie 2020, 15:28 (actualizat 23 Martie 2020, 15:33)
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunţat luni că discută cu Banca Naţională a României şi cu sistemul bancar o soluţie pentru clienţii băncilor, ce ar putea fi prezentată în maximum 48 de ore.
Românii cu credite ar putea primi răgaz până la finalul anului pentru achitarea ratelor. Experții atrag atenția că o intervenție bruscă ar putea duce la deprecierea leului
20 Martie 2020, 18:49 (actualizat 20 Martie 2020, 20:38)
Parlamentarii vor să adopte o lege care să permită suspendarea plăților pentru creditele bancare. Și Fondul de Garantare a făcut un apel la băncile partenere să-i protejeze pe românii care și-au cumpărat locuințe prin programul "prima Casă".  Experții în domeniu atrag atenția că o intervenție bruscă, fără o analiză, ar duce la deprecierea accentuată a...
Analiza specialiștilor. Băncile centrale pot duce dobânzile cât mai jos posibil, dacă nu este suficientă cerere
20 Martie 2020, 11:12 (actualizat 20 Martie 2020, 11:15)
Băncile centrale pot duce dobânzile cât mai jos posibil, însă dacă nu este suficientă cerere şi dacă IMM-urile sunt sufocate de problemele de flux de numerar şi de lipsa încrederii în viitor, maşinăria economică nu va reporni, potrivit unui analize realizată de analiştii Saxo Bank.
Indicele ROBOR la 3 luni a urcat joi la 2,86% pe an
12 Martie 2020, 11:56 (actualizat 12 Martie 2020, 12:01)
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat joi la 2,86% pe an, de la 2,83% pe an, miercuri, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
O casă, doar un vis. Volumul creditelor ipotecare, în scădere cu 18 la sută în trimestrul al doilea
05 August 2019, 20:18 (actualizat 05 August 2019, 20:51)
Băncile dau tot mai greu împrumuturi pentru achiziția unei locuințe. Volumul creditelor ipotecare a scăzut cu 18 la sută în trimestrul al doilea al anului, față de aceeași perioadă din 2018. Sunt cifre oficiale, care îi îngrijorează pe economiști. Iar cauzele, spun aceștia, sunt limitarea gradului de îndatorare și incertitudinile legate de evoluția...
Teodorovici: Românii care au credite pot cere recalcularea ratelor în funcţie de noua formulă de calcul a ROBOR
26 Martie 2019, 16:12 (actualizat 26 Martie 2019, 16:14)
Românii vor putea cere băncilor refinanţarea creditelor existente în funcţie de noua formulă de calcul a ROBOR, care va fi aprobată joi în Guvern, printr-o ordonanţă de urgenţă care modifică OUG 114/2018, a anunţat, marţi, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, conform Agerpres .
Taxa pe lăcomie, efecte adverse. Bancherii spun că dobânzile au crescut și din cauza instabilității legislative
17 Martie 2019, 15:25 (actualizat 17 Martie 2019, 18:54)
Chiar dacă va fi redusă, aşa-numita taxă pe lăcomie va duce la creşterea dobânzilor şi la mai puţine credite, invers decât şi-a propus Guvernul, spun bancherii. Aceştia afirmă că nu cunosc ultima variantă de modificare a Ordonanţei de Urgenţă 114 şi aşteaptă încă o discuţie cu ministrul Finanţelor.
Guvernul vrea să scadă la jumătate ratele la bănci. Darius Vâlcov, la TVR: "Dacă vorbim de taxa pe lăcomie, când vom ajunge la acest nivel, (…) nici băncile nu vor mai avea de plătit niciun fel de taxă"
26 Februarie 2019, 08:35 (actualizat 26 Februarie 2019, 08:43)
Datornicii la bănci ar putea plăti rate mai mici, în curând. Cel puţin asta le promite guvernul, care şi-a propus ca, până la sfârşitul anului, să reducă ratele românilor la jumătate din nivelul actual. Declaraţia a fost făcută de Darius Vâlcov luni seară, la emisiunea "România 9", pe TVR1. Consilierul premierului nu a explicat, însă, care este logica...
Tot mai multe executări silite. Ce trebuie să știți dacă vă aflați într-o astfel de situație
12 Februarie 2019, 11:17 (actualizat 12 Februarie 2019, 11:36)
În fiecare zi, 50 de persoane primesc vestea că au fost începute procedurile de executare împotriva lor. În timp ce ele îşi fac bagajele, altele stau pe internet și le vânează casele. Andra Soceanu a făcut cercetări și ne dă câteva indicii despre acest fenomen și cum să ne ferim de el.
Senatorul Daniel Zamfir acuză: ROBOR-ul este o înțelegere între bănci, coordonată de BNR
20 Ianuarie 2019, 20:22 (actualizat 20 Ianuarie 2019, 20:30)
Băncile din România formează un cartel și țin artificial indicele ROBOR sus, sub protecţia BNR! Sunt acuzaţiile grave pe care senatorul Daniel Zamfir le-a adus astăzi întregului sistem bancar, și i-a convocat pe Mugur Isărescu și pe Bogdan Chirițoiu la audieri în Parlament. Reprezentanții BNR spun că acuzațiile sunt un lung șir de minciuni, şi că...
Primele efecte ale "taxei pe lăcomie": Băncile amână renovarea sucursalelor și digitalizarea acestora
18 Ianuarie 2019, 20:15
Bancherii suspendă deja investiții planificate, din cauza taxei pe active introduse la începutul anului. Șefii instituțiilor financiare spun că au renunțat la contractele cu firmele de construcții care ar fi trebuit să modernizeze sucursalele, au amânat planurile de digitalizare, vor face mai puține traininguri cu angajații și, în viitor, vor acorda mai...
Vâlcov despre "taxa pe lăcomie": Nu urmărim să luăm bani de la bănci, vizăm ca ratele românilor să scadă
20 Decembrie 2018, 09:14 (actualizat 20 Decembrie 2018, 09:27)
Consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a declarat că Guvernul nu urmăreşte să bani de la bănci prin "taxa pe lăcomie", ci vizează o scădere a ratelor românilor cu 10-15%.
Klaus Iohannis: Ordonanța privind noile taxe „aruncă în haos economia”. Ne așteptăm ca toate să se scumpească
19 Decembrie 2018, 13:42 (actualizat 19 Decembrie 2018, 15:02)
Președintele Klaus Iohannis  a declarat miercuri că ordonanța privind noile taxe „aruncă în haos economia”. El a cerut Guvernului să se răzgândească în privința ordonanței, să o pună în discuție și să revină cu o formă care este sustenabilă.
BNR, cu ochii pe profiturile bancherilor. Oficialii BNR cer băncilor să crească creditele performante și nu dobânzile
10 Decembrie 2018, 21:40
Profiturile record de peste 1,2 miliarde de euro obținute de bănci anul acesta stârnesc îngrijorarea oficialilor BNR. Economiștii băncii centrale se tem că majorarea dobânzilor și a comisioanelor îi vor pune pe mulți români în imposibilitatea de a plăti ratele. Riscul de neplată a creditelor a devenit unul dintre "riscurile sistemice severe" la adresa...
Ratele românilor cresc, în timp ce băncile au profituri record
21 Noiembrie 2018, 19:21 (actualizat 21 Noiembrie 2018, 19:41)
Ratele românilor cresc, bancherii se îmbogățesc! Băncile din România au obținut profituri-record, de peste 1,2 miliarde de euro, în primele nouă luni ale anului. Câștigurile sunt net superioare față de cele de anul trecut, dar și în comparație cu profitul băncilor din vest. Consiliul Concurenței caută soluții pentru ca băncile să fie tentate să reducă...
2
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 8°C 6°C
IASI 3°C -1°C
CLUJ 2°C 3°C
CONSTANTA 14°C 7°C
CRAIOVA 5°C 7°C
BRASOV 5°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI