Poliţele RCA încheiate cu societăţile de asigurare aflate în prezent în insolvenţă, prelungite până la 8 decembrie
31 August 2023, 16:17 (actualizat 31 August 2023, 19:52)
Guvernul a decis, joi, prelungirea cu 90 de zile, până la 8 decembrie, a termenelor contractelor de asigurare RCA încheiate de asiguratorii aflaţi în procedură de insolvenţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
Atenționare ASF cu privire la companii neautorizate de pe piața investițiilor și asigurărilor
16 Iunie 2023, 17:23 (actualizat 16 Iunie 2023, 17:30)
Avertisment pentru românii care folosesc produse din piața asigurărilor. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) continuă să avertizeze consumatorii cu privire la existența, în mediul online, a unor entități care nu sunt autorizate să presteze servicii și activități de investiții.
Câştigul salarial mediu net pe economie a crescut cu 10 lei în aprilie, la 4.564 lei
13 Iunie 2023, 10:08 (actualizat 13 Iunie 2023, 10:14)
Câştigul salarial mediu net pe economie a fost de 4.564 de lei în aprilie 2023, în creştere cu 10 lei (+0,2%) faţă de luna martie, valorile cele mai mari înregistrându-se în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (10.720 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.441 lei), potrivit datelor...
Guvernul a amânat plafonarea tarifelor RCA. Nicolae Ciucă anunţă că Executivul va analiza reglementările care vizează stabilizarea pieţei asigurărilor
29 Martie 2023, 15:43 (actualizat 29 Martie 2023, 16:34)
Guvernul a decis să amâne adoptarea proiectului de Hotărâre de Guvern prin care ar fi trebui să plafoneze pentru următoarele șase luni tarifele la RCA. Un proiect care a fost retras săptămâna trecută, vineri, de ASF, iar azi în ședința de Guvern acest proiect a fost amânat.
Eurohold, acționarul principal al Euroins, susține că o anumită echipă a ASF a făcut un raport defavorabil, care a dus la retragerea licenței: "Criza de pe piața asigurărilor e provocată artificial"
20 Martie 2023, 17:24 (actualizat 20 Martie 2023, 17:56)
După audierea ASF-ului în Parlament , Euroins, liderul pieţei RCA din România, a anunţat că va contesta în instanţă decizia ASF de retragere a licenţei de funcţionare . Assen Hristov, președintele Consiliului de Supraveghere al EUROHOLD, acționarul principal al Euroins România, a declarat: "Nu este prima dată când avem dispută cu echipa ASF și...
Președintele ASF, despre City şi Euroins: Niciuna dintre ele nu era Albă ca Zăpada, ambele erau Muma Pădurii pentru populaţie. Luăm măsuri ca tarifele practicate de asiguratori să rămână la nivelul celor din 2022
20 Martie 2023, 11:43 (actualizat 20 Martie 2023, 20:12)
"Euroins și City Insurance nu au fost Albă-ca-Zăpada, ci Muma Pădurii". Așa explică președintele ASF motivele pentru care s-au prăbuşit cele două companii de asigurări. Explicațiile au fost date parlamentarilor din comisiile de specialitate din Senat. Reprezentanții Euroins anunţă însă că vor contesta în instanţă decizia ASF și susțin că şi cei din...
Marile falimente din asigurări. Cât a plătit până acum Fondul de Garantare a Asiguraților ca să acopere daunele clienților fiecărei companii falimentate
19 Martie 2023, 18:39 (actualizat 19 Martie 2023, 23:50)
Discuții importante sunt așteptate mâine în Parlament, unde conducerea ASF a fost chemată să explice scoaterea Euroins din piața de asigurări și ce măsuri va lua pentru a reduce consecințele acestui cutremur. Fondul de Garantare e pus în fața unui nou val de cereri de despăgubiri din partea clienților Euroins. Până acum, pentru primele trei falimente, a...
Tensiuni pe piața asigurărilor, după ce ASF a retras autorizaţia de funcţionare a EUROINS. Se ia în calcul plafonarea prețurilor RCA la nivelul lui martie 2022
19 Martie 2023, 08:32 (actualizat 19 Martie 2023, 08:42)
Piaţa asigurărilor e în tensiune după ce ASF a retras vineri autorizaţia de funcţionare a EUROINS. Oficialii Autorităţii de Supraveghere Financiară caută soluţii pentru a evita o explozie a preţurilor. Şi iau în calcul revenirea la tarifele RCA din martie 2022. Între timp, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a anunţat că primeşte cereri de despăgubiri în...
Poliţele de asigurare încheiate la Euroins, valabile 90 de zile după pronunţarea hotărârii de deschidere a procedurii de faliment
17 Martie 2023, 15:10 (actualizat 17 Martie 2023, 15:38)
Poliţele de asigurare încheiate de clienţi la Euroins România rămân valabile, conform prevederilor legale, încă 90 de zile după data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, informează Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), într-un comunicat.
Situaţie tensionată pe piaţa asigurărilor. Premierul Ciucă: Nu putem să intervenim pe o perioadă nelimitată, este clar nevoie de un termen foarte bine delimitat în care se poate interveni cu măsuri guvernamentale
16 Martie 2023, 11:53 (actualizat 16 Martie 2023, 12:30)
Premierul a discutat cu preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară despre o posibilă intervenţie a statului în cazul unui faliment al companiei de asigurări EUROINS. Astfel încat Executivul să sprijine persoanele care au asigurări la această companie, cu un portofoliu consistent de clienţi.
Asigurările RCA s-au scumpit chiar și cu 40% față de anul trecut. Daniel Apostol, director de comunicare ASF: O poliță RCA online se presupune că este cea mai ieftină
10 Ianuarie 2023, 12:05 (actualizat 10 Ianuarie 2023, 18:48)
Românii resimt deja efectele scumpirilor din noul an. Asigurările RCA au ajuns să coste şi cu 40% mai mult faţă de anul trecut. Chiar şi aşa, piaţa RCA a devenit mai stabilă, după doi ani de zbucium, susţine directorul de comunicare al Autorităţii de Supraveghere Financiară. În direct la TVR INFO, Daniel Apostol a explicat şi cum putem procura cea mai...
13 persoane au fost reținute în dosarul înșelătoriilor din accidente rutiere. Mașinile avariate ajungeau în anumite service-uri, unde erau montate piese vechi, dar care în documente apăreau ca noi
03 Ianuarie 2023, 19:31 (actualizat 03 Ianuarie 2023, 21:35)
Zeci de persoane din Bihor sunt suspectate de polițiști că înscenau accidente rutiere, pentru a încasa despăgubirile plătite de societățile de asigurare. Gruparea era coordonată de șase persoane. Iar înșelătoria le-a adus acestora în jur de 150.000 de euro, susțin anchetatorii, care au descins în această dimineață în locuințele suspecților.
Trei companii şi un broker au fost amendate de Consiliul Concurenței pentru înțelegeri pe piața asigurărilor de aviaţie din România
27 Decembrie 2022, 15:41 (actualizat 27 Decembrie 2022, 15:55)
Consiliul Concurenţei a amendat trei companii şi un broker de asigurări cu peste 15 milioane de lei, pentru înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa asigurărilor de aviaţie din România, informează marţi Consiliul Concurenţei.
Aproape 3 milioane de euro, cea mai mare despăgubire achitată în 2021 unei companii, în urma unui incendiu
01 Septembrie 2022, 10:12 (actualizat 01 Septembrie 2022, 10:16)
Cea mai mare despăgubire plătită anul trecut în baza unei asigurări de bunuri şi proprietăţi destinate companiilor a fost de peste 2,8 milioane de euro, ca urmare a producerii unui incendiu, rezultă dintr-o analiză efectuată în rândul companiilor de asigurări membre ale Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
Val de nereguli la City Insurance, companie ajunsă la faliment şi care a bulversat piața asigurărilor. Lichidatorul judiciar a prezentat un raport
23 Iunie 2022, 17:38 (actualizat 23 Iunie 2022, 19:05)
City Insurance avea un deficit de 1,2 miliarde de lei din vânzarea poliţelor sub tarif. Membrii din conducere au folosit în interes propriu activele companiei, s-a ţinut o contabilitate fictivă, au deturnat activele societăţii. Informațiile apar în raportul lichidatorului judiciar.
EXCLUSIV Tot mai mulţi români din Spania îşi fac asigurări de repatriere în caz de deces
30 Mai 2022, 17:00 (actualizat 30 Mai 2022, 20:44)
Pentru unii români din Spania ultimul drum spre casă înseamnă repatrierea după deces. Costurile sunt de câteva mii de euro şi în cele mai multe cazuri comunitatea strânge banii necesari pentru ca trupul să ajungă în România. În ultima perioadă însă, tot mai mulţi români au apelat la asigurări pentru repatriere. Despre aceste poliţe, aflăm dintr-un...
Riscul de război, exclus din toate contractele de asigurări
09 Martie 2022, 06:58 (actualizat 09 Martie 2022, 07:14)
Riscul de război este exclus total din toate contractele de asigurare. Asta înseamnă că asigurătorii nu vor despăgubi daunele cauzate în mod direct de un eventual război, ci doar pe cele menționate în contract ca fiind asigurate. Reprezentanții asiguratorilor spun că refuză să comenteze pe marginea acestui subiect ipotetic pentru a nu-i îngrijora pe...
Poliţele RCA, scumpiri abrupte după falimentul City Insurance
08 Octombrie 2021, 18:36 (actualizat 08 Octombrie 2021, 19:30)
Prețul polițelor RCA a crescut cu 25 - 40 la sută după falimentul City Insurance. Calculele sunt făcute de analiștii pieței asigurărilor care consideră că șocul este mare pentru că societatea falimentară era lider cu 45% din piaţa RCA. Avea peste 3 milioane de asigurați care acum caută alte variante. La preț mai mare.
Decizia privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a City Insurance a fost publicată în Monitorul Oficial
27 Septembrie 2021, 16:14 (actualizat 27 Septembrie 2021, 16:37)
Decizia privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii de asigurare - reasigurare City Insurance, constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia a fost publicată luni în Monitorul Oficial.
Soluții pentru clienții City Insurance, după retragerea autorizației de funcționare a companiei de asigurări. Ordonanță de urgență pentru despăgubiri din Fondul de garantare
22 Septembrie 2021, 14:02 (actualizat 22 Septembrie 2021, 20:22)
Șoferii care trebuie să își repare mașinile pe baza unor polițe emise de City Insurance vor fi despăgubiți de Fondul de Garantare a Asiguraților, într-un timp mai scurt. Guvernul a aprobat azi o ordonanță de urgență cu noile condiții. Între timp, în Comisia Economică a Senatului, a început audierea celor implicați sau afectați de falimentul companiei de...