Cuvânt cheie: amenzi stare de urgenta

Senatul, de acord cu returnarea banilor pentru cei care și-au plătit amenzile uriașe primite în starea de urgență
17 Iunie 2020, 07:22 (actualizat 17 Iunie 2020, 07:25)
Cei care au fost sancționați pe perioada stării de urgență pentru că au încălcat ordonanțele militare ar putea scăpa de amenzi fără să ajungă în instanţă. Senatul a votat pentru anularea acestora și returnarea banilor dacă amenzile au fost deja plătite.
Topul judeţelor din România în funcție de amenzile date în starea de urgenţă
13 Mai 2020, 17:09 (actualizat 13 Mai 2020, 17:20)
Într-un top al judeţelor cu cea mai mare valoare a amenzilor date în perioada stării de urgență, diferenţa dintre primul şi ultimul loc este de 40 de milioane de lei, potrivit unei analize Expert Forum, citată de Mediafax.
Senat: Ordonanța 34/2020 privind amenzile majorate în starea de urgență, declarată neconstituțională de CCR, adoptată tacit
12 Mai 2020, 22:06 (actualizat 12 Mai 2020, 22:08)
Senatul a adoptat tacit, marţi, OUG 34/2020 prin care erau majorate amenzile pentru nerespectarea măsurilor aferente stării de urgenţă, care a fost declarată neconstituţională, transmite Agerpres .
Decizia Curții Constituționale nu-i scapă de amenzi pe cei care încalcă restricțiile
07 Mai 2020, 20:14 (actualizat 07 Mai 2020, 20:16)
Românii care încalcă restricțiile impuse în timpul stării de urgență până pe 14 mai nu scapă de amenzi, chiar dacă judecătorii CCR au decis ieri că aceste sancțiuni sunt neconstituționale. Premierul Ludovic Orban a anunțat că poliția da în continuare amenzi, însă mai mici, așa cum erau prevăzute inițial. Iar președintele Klaus Iohannis atrage atenția că...
Klaus Iohannis: Sancțiunile nu au alt scop decât protejarea sănătății și vieții; fără ele, morții ar fi fost mult mai mulți. Pericolul epidemiei nu a trecut ieri, odată cu decizia CCR
07 Mai 2020, 16:47 (actualizat 07 Mai 2020, 18:40)
Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni în care a arătat că regulile și sancțiunile au doar scopul de a proteja viața și sănătatea oamenilor, iar fără ele, numărul morților ar fi fost mult mai mare. Șeful statului a arătat că epidemia nu trece odată cu decizia CCR potrivit căreia amenzile date în starea de...
Ministrul de Interne, Marcel Vela, despre aplicarea amenzilor: Că abuzuri se fac este un lucru evident. Nu le tolerez
04 Mai 2020, 13:00 (actualizat 04 Mai 2020, 13:06)
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat că este "un lucru evident" că se fac abuzuri de către poliţişti în cazul verificărilor cetăţenilor cu privire la libera circulaţie. El i-a sfătuit pe cei care se simt nedreptăţiţi să se adreseze organelor de control sau să conteste în instanţă amenzile.
Ludovic Orban: Am solicitat să nu se de amendă din prima, ci să existe întâi un avertisment
21 Aprilie 2020, 21:55 (actualizat 21 Aprilie 2020, 22:15)
Premierul Ludovic Orban a anunțat, marți seara, în direct la TVR1, că a cerut polițiștilor să nu dea amenzi „din prima”, ci să existe întâi un avertisment. Șeful executivului a precizat că nu a existat o dispoziție care să prevadă să se dea „amenzi la kilogram”.
Mulți români se plâng că amenzile pentru încălcarea prevederilor din Ordonanțele Militare sunt prea mari sau că polițiștii fac exces de zel
18 Aprilie 2020, 20:21
Tot mai mulți români încep să se plângă de amenzile uriașe stabilite de autorități pentru încălcarea regulilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Pe rețelele sociale au fost postate procese verbale ale sancțiunilor date de polițiști. Iar unii se întreabă dacă nu cumva este exces de zel în anumite situații. Se aplică doar legea și nu există...
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 1°C 0°C
IASI 0°C -3°C
CLUJ -3°C -6°C
CONSTANTA 0°C 0°C
CRAIOVA 1°C 0°C
BRASOV -3°C -5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI