Aterizare de urgență pe aeroportul Henri Coandă. S-a format un dispozitiv din autospeciale de pompieri și ambulanță. Aeronava care a semnalat probleme tehnice a ajuns la sol în siguranță
14 Ianuarie 2023, 20:32 (actualizat 14 Ianuarie 2023, 20:52)
În seara zilei de sâmbătă, comandantul unei aeronave Pilatus PC 12, care avea la bord 2 membri ai echipajului și 3 pasageri, a solicitat efectuarea unei aterizări de urgență pe Aeroportul "Henri Coandă", după detectarea unor probleme tehnice, a anunțat Compania Aeroporturi București.
CNAB: 107 zboruri au avut întârzieri, iar 28 au fost anulate în ultima săptămână pe Aeroportul Henri Coandă
12 Ianuarie 2023, 14:26 (actualizat 12 Ianuarie 2023, 15:31)
Un număr de 107 zboruri au înregistrat întârzieri mai mari de 60 minute pe Aeroportul Henri Coandă în săptămâna 5 - 11 ianuarie, în timp ce 28 de zboruri au fost anulate, potrivit Agerpres .
Aglomerație și timp mare de așteptare la bagaje pe Aeroportul "Henri Coandă". Autoritățile spun că au luat toate măsurile pentru fluidizarea traficului
23 Decembrie 2022, 17:19 (actualizat 23 Decembrie 2022, 19:33)
Aglomerație de nedescris și multe minute de așteptare pe cel mai mare aeroport din România, "Henri Coandă" din Otopeni. Mulți dintre pasageri s-au plâns nu doar de îmbulzeală, ci şi de timpul pierdut pentru a-și lua bagajele de cală. Asta deși autoritățile au dat asigurări că au luat toate măsurile necesare pentru fluidizarea traficului.
În ultimele 7 zile, 129 de curse aeriene au avut întârzieri mai mari de 60 de minute pe Aeroportul Otopeni, în scădere față de cele 229 de curse din săptămâna anterioară
03 Noiembrie 2022, 13:52 (actualizat 03 Noiembrie 2022, 14:24)
În ultima săptămână, pe Aeroportul Henri Coandă, 129 de zboruri (aterizări și decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 60 minute, transmite Compania Națională Aerporturi București (CNAB), într-un comunicat. Pentru 66 dintre acestea, companiile aeriene au raportat drept cauză rotația aeronavelor sau lipsa echipajului. Numărul zborurilor este în...
226 de zboruri au înregistrat întârzieri de peste 60 de minute, în perioada 20 - 26 octombrie, pe Aeroportul Otopeni
27 Octombrie 2022, 12:55 (actualizat 27 Octombrie 2022, 12:58)
Un număr de 226 de zboruri (aterizări şi decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 60 minute, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, în perioada 20 - 26 octombrie 2022.
Autospecială de pompieri răsturnată pe aeroportul Henri Coandă. Incidentul este anchetat de poliție și de responsabilii aeroportului
04 Octombrie 2022, 07:57 (actualizat 04 Octombrie 2022, 08:06)
Marți dimineață, o autospecială de pompieri a Serviciului Salvare Stingere Incendii de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București s-a răsturnat în timp ce se deplasa pe platforma aeroportului. Traficul aerian se desfășoară în siguranță și nicio cursă nu a fost afectată, a precizat Compania Națională Aeroporturi București, într-un comunicat remis...
Vechile obiceiuri au revenit la Aeroportul Otopeni: unii taximetriști negociază prețul cu turiștii străini
16 Iunie 2022, 19:37 (actualizat 16 Iunie 2022, 21:02)
Mulţi dintre taximetriştii care îşi fac veacul pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni au revenit la vechile metehne: racolează clienţii direct din interiorul terminalului Sosiri şi refuză din capul locului cursele dacă nu li se oferă cât cer. De obicei, dublu sau triplu faţă de cât indică aparatul. Reprezentanţii Aeroportului promit că vor lua măsuri.
2021 a adus mai mulți pasageri în aeroporturile din România
17 Martie 2022, 17:48 (actualizat 18 Martie 2022, 11:33)
Revine treptat gustul românilor pentru călătorii. O arată datele statistice! În 2021, prin aeroporturile din România au decolat sau aterizat cu peste 55% mai mulți pasageri față de 2020. Țările din care oamenii vin sau pleacă sunt cele cu dispora românească: Italia, Spania, Franța sau Germania.
Planurile de extindere a aeroporturilor din țară, amânate din cauza pandemiei
18 Ianuarie 2022, 17:35 (actualizat 18 Ianuarie 2022, 20:52)
Criza sanitară dă peste cap investițiile în aeroporturi. Cel mai mare aeroport al țării, "Henri Coandă", vrea să amâne cu şase ani construcția noului terminal de pasageri și a unei platforme cargo. Și aeroportul din Cluj-Napoca renunţă, pentru moment, la planurile de extindere cu un nou terminal. Veniturile sunt puternic afectate după ce traficul de...
Copilotului cursei TAROM Amsterdam-București i s-a făcut rău înainte de aterizare. Aterizarea a fost executată de comandant
04 August 2021, 18:00 (actualizat 04 August 2021, 20:25)
Copilotului cursei TAROM Amsterdam - Bucureşti i s-a făcut rău chiar înainte de aterizare. El a fost aşteptat de Ambulanţa Aeroportului Internaţional Henri Coandă şi preluat după ce aeronava a aterizat. Conform companiei TAROM, starea lui este stabilă. Aeronava avea 76 de pasageri la bord.
Opt puncte de control ale DSP funcţionează de miercuri pe fluxul de sosiri internaţionale al aeroportului Henri Coandă
10 Martie 2021, 16:48 (actualizat 10 Martie 2021, 17:29)
Un număr de opt puncte de control ale Direcţiei de Sănătate Publică funcţionează, de miercuri, pe fluxul de sosiri internaţionale al aeroportului Henri Coandă, ceea ce va conduce la scurtarea substanţială a timpului de aşteptare la control pentru pasagerii care sosesc din ţările aflate pe lista galbenă, informează Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti...
Sistem automat de scanare pe Aeroportul International Henri Coandă
05 Martie 2021, 09:31 (actualizat 05 Martie 2021, 09:44)
Pe Aeroportul International Henri Coandă nu vom mai sta la rând la ieşirea din ţară, pentru verificarea documentelor de călătorie, dacă acesta sunt biometrice.
Aeroportul Henri Coandă, aproape de renovare. Planuri de modernizare pentru terminale, parcări şi pentru una dintre piste
19 Februarie 2021, 19:25 (actualizat 19 Februarie 2021, 21:57)
Cel mai mare aeroport al ţării, Henri Coandă, ar putea intra în renovare, anul acesta. E momentul potrivit, de vreme ce traficul de pasageri este de 5 ori mai mic decât înainte de criza sanitară. Sunt planuri de modernizare pentru terminalele "Sosiri" şi "Plecări", pentru parcări, dar şi pentru una dintre pistele de aterizare. Din cauza numărului redus...
Aeroportul Henri Coandă a primit acreditarea internațională pentru sănătate și siguranță
24 Noiembrie 2020, 14:30 (actualizat 24 Noiembrie 2020, 14:34)
Aeroportul Internațional Henri Coandă București a primit certificatul de acreditare pe linie de sănătate și siguranță din partea Consiliului Internațional al Aeroporturilor.
Compania Aeroporturi, pierderi de 129 de milioane de lei. Otopeni, cel mai mare aeroport al țării, are acum un trafic mai redus decât aerodromul Clinceni
27 Octombrie 2020, 18:20 (actualizat 27 Octombrie 2020, 20:45)
Pandemia afectează grav bugetul Companiei Aeroporturi Bucureşti. Pierderea pentru acest an este estimată la peste 129 de milioane de lei. După 8 luni de pandemie, traficul este mult sub cel de anul trecut. De exemplu, în septembrie, prin Aeroportul Otopeni au trecut 400.000 de pasageri, adică mai puţin de o treime față de aceeaşi perioadă din anul...
Corturile din fața terminalului Plecări de la Otopeni vor fi demontate. Accesul pasagerilor ca fi permis de miercuri direct în aerogară
08 Septembrie 2020, 12:41 (actualizat 08 Septembrie 2020, 12:51)
Accesul pasagerilor la aeroportul Henri Coandă va fi permis direct la aerogara Plecări începând cu data de 9 septembrie. Se elimină astfel obligativitatea trecerii prin corturile din faţa terminalului, însă rămân valabile toate celelalte cerinţe pentru combaterea pandemiei de COVID-19: măsurarea temperaturii la intrarea în terminal, dezinfectarea...
CNAIR: Trafic rutier în zona Aeroportului Henri Coandă pe o singură bandă pe fiecare sens, din 22 iulie
17 Iulie 2020, 11:07 (actualizat 17 Iulie 2020, 11:56)
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță restricții de circulație, timp de mai multe nopți, în zona Aeroportului Internațional Henri Coandă București, pentru desfășurarea lucrărilor de modernizare a liniei de cale ferată.