Cuvânt cheie: Sandu Anghel

Familia lui Bercea Mondial, condamnată. Cea mai mare pedeapsă a primit-o fiul lui, Florin Anghel: 9 ani
Familia lui Bercea Mondial, condamnată
09 Martie 2017, 17:27 (actualizat 09 Martie 2017, 18:36)
Decizie definitivă pentru familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Patru dintre rudele interlopului acuzate că l-au şantajat pe Mircea Băsescu, au fost găsite vinovate de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti. Doar fiul şi ginerele lui Bercea Mondial vor fi încarceraţi.
Mircea Băsescu rămâne în arest. El a efectuat o treime din pedeapsa de patru ani de închisoare la care fusese condamnat
Mircea Băsescu
02 Noiembrie 2016, 12:04 (actualizat 02 Noiembrie 2016, 17:06)
Mircea Băsescu rămâne în închisoare după ce Tribunalul Constanța a admis, miercuri, cererea DNA prin care a fost atacată decizia favorabilă cu care Judecătoria Medgidia a soluționat solicitarea formulată de Mircea Băsescu pentru a beneficia de eliberarea condiționată, după efectuarea unei treimi din pedeapsa de patru ani de închisoare la care fusese...
Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României, află dacă va fi eliberat din închisoare
Mircea Băsescu poate fi eliberat
01 Noiembrie 2016, 14:46 (actualizat 01 Noiembrie 2016, 14:50)
Mircea Băsescu află în această după-amiază dacă va fi eliberat din închisoare. Tribunalul Constanţa stabileşte dacă acceptă contestaţia DNA la decizia Judecătoriei Medgidia de eliberare.
Mircea Băsescu a cerut eliberarea condiţionată
Mircea Băsescu vrea să fie liber
04 Octombrie 2016, 14:29 (actualizat 04 Octombrie 2016, 14:31)
Mircea Băsescu a cerut Judecătoriei Medgidia să fie eliberat condiţionat din închisoare. Fratele fostului preşedinte are peste 60 de ani şi, potrivit legii, execută doar o treime din pedeapsa din care se scad şi cele 12 luni cât s-a aflat în arest preventiv sau la domiciliu.
Mircea Băsescu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare. Decizia este definitivă
Mircea Băsescu. FOTO: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
16 Iunie 2016, 11:35 (actualizat 16 Iunie 2016, 20:15)
Mircea Băsescu a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă. Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă. Mircea Băsescu este acuzat că ar fi primit de la familia lui Bercea Mondial un sfert de milion de euro după ce a promis că va interveni în justiţie în favoarea lui Sandu Anghel. În...
Mircea Băsescu aşteaptă verdictul în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă
Verdict în cazul Mircea Băsescu
15 Iunie 2016, 12:44 (actualizat 16 Iunie 2016, 10:02)
Mircea Băsescu aşteaptă, miercuri, verdictul magistraţilor în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă. În acelaşi dosar este implicată şi familia lui Bercea Mondial.
Membrii clanului Bercea, condamnare la închisoare pentru că l-au şantajat pe Mircea Băsescu
Sentință în dosarul lui Mircea Băsescu
29 Octombrie 2015, 14:05 (actualizat 29 Octombrie 2015, 18:58)
Sentinţă pentru clanul lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondialu, în dosarul de şantaj al lui Mircea Băsescu, pronunţată de Tribunalul Constanţa. Detalii despre acest caz a oferit la Telejurnal corespondentul TVR Adriana Marcu.
Mircea Băsescu scapă de arestul la domiciliu. El a fost plasat sub control judiciar
Mircea Băsescu
18 Iunie 2015, 13:32 (actualizat 18 Iunie 2015, 15:10)
Mircea Băsescu poate fi judecat sub control judiciar în dosarul privind banii pe care i-ar fi primit de la familia lui Sandu Anghel, a decis Tribunalul Constanţa, după ce acesta ceruse înlocuirea arestului la domiciliu, informează mediafax.ro. Hotărârea nu este definitivă.
Preşedinta Tribunalului Olt, judecătoarea Carmen Marinescu, arestată pentru 30 de zile
Cerere de arestare a unei judecătoare
24 Martie 2015, 15:03 (actualizat 24 Martie 2015, 17:00)
Curtea de Apel Craiova a admis propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a judecătoarei Carmen Marinescu, președintele Tribunalului Olt. Decizia poate fi atacată cu recurs.
Preşedinta Tribunalului Olt a fost reţinută pentru 24 de ore. Acuzaţii de corupţie
Judecătoare urmărită penal și reținută pentru 24 de ore
23 Martie 2015, 18:12 (actualizat 23 Martie 2015, 21:13)
Procurorii DNA au dispus reţinerea judecătoarei Eugenia-Carmen Marinescu, acuzată de luare de mită, trafic de influenţă şi fals în declarații în formă continuată. Luni, Eugenia Marinescu a fost ridicată de procurorii DNA din Craiova şi dusă la audieri. Potrivit presei locale, care citează surse din cadrul anchetei, denunţul ar fi fost făcut chiar de...
Patru dintre dosarele în care a fost cercetat Sandu Anghel ar putea fi redeschise
Bercea Mondial
26 August 2014, 15:38
Decizia va fi luată de procurorul general al României, care va reanaliza modul în care au fost soluţionate iniţial anchetele.
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână - pericole sociale, potrivit magistraţilor
Mircea Băsescu - pericol pentru ordinea publică, în libertate
28 Iulie 2014, 22:11
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică, dacă ar fi lăsaţi în libertate. Aşa au justificat magistraţii Curţii de Apel Consţanţa menţinerea în arest preventiv a fratelui preşedintelui. Mircea Băsescu a negat acuzaţiile şi va apărea joi din nou în faţa magistraţilor, pentru a cere anularea arestului preventiv.
Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest
Mircea Băsescu și Marian Căpătână rămân în arest
18 Iulie 2014, 22:34 (actualizat 18 Iulie 2014, 22:37)
Avocatul lui Mircea Băsescu a atras atenţia că, pe parcursul anchetei, Izaura Anghel şi fratele său, Florin Anghel, au dat declaraţii contradictorii.
Procurorii verifică mai multe de dosare penale ale lui Bercea Mondial, închise cu NUP
Se verifică dosarele lui Bercea Mondial
17 Iulie 2014, 14:17 (actualizat 17 Iulie 2014, 19:02)
Inspecţia judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii verifică dosarele în care a fost cercetat în ultimii ani interlopul Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Cu excepţia a două dintre ele, în toate celelalte, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale. Inspectorii vor stabili dacă au fost respectate sau nu normele de procedură penală.
Percheziţii la casele lui Bercea Mondial. Procurorii au luat două laptopuri, un card de memorie
Anchetatorii au ridicat două laptopuri, un card de memorie și un telefon
11 Iulie 2014, 09:50 (actualizat 11 Iulie 2014, 09:51)
Procurorii au făcut percheziţii la două adrese din Drăgăneşti-Olt, unde locuiesc rude ale interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Aveau mandat să caute filmările originale în care apare Mircea Băsescu şi orice informaţii audio-video.
CSM admite cererea şefei DNA în cazul Bercea Mondial.O solicitare pentru apărarea imaginii justiţiei
Laura Codruţa Kovesi
09 Iulie 2014, 18:13 (actualizat 09 Iulie 2014, 18:14)
Consiliul Superior al Magistraturii a admis cererea de apărare a imaginii justiţiei, a reputaţiei profesionale şi a imaginii publice a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, în cazul Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Luna trecută, Bercea Mondial le-a declarat jurnaliştilor că le-ar fi dat aproape două milioane de euro Liviei Stanciu şi...
Raportul SPP: Mircea Băsescu nu a făcut obiectul interesului şi activităţii serviciului
Informații privind protecția președintelui
02 Iulie 2014, 17:11 (actualizat 02 Iulie 2014, 22:17)
Serviciul care asigura paza preşedintelui şi-a îndeplinit misiunile potrivit legii. Asta arată un raport prezentat Parlamentului de conducerea SPP, în contextul scandalului în care este implicat fratele preşedintelui. Senatorii din Comisia de Apărare au analizat acest document şi urmează să trimită concluziile către conducerea acestei camere.
Bercea Mondial, Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost audiaţi la DNA
Audieri la DNA în cazul Mircea Băsescu
26 Iunie 2014, 13:29 (actualizat 26 Iunie 2014, 21:51)
Mircea Băsescu a fost filmat nu cu una, ci cu trei "cravate". Una dintre ele a ajuns astăzi pe mâna procurorilor DNA. A fost adusă de avocatul lui Bercea Mondial. Tot astăzi, au venit pe rând, la DNA, Mircea Băsescu, Bercea Mondial, fiica acestuia, Izaura, dar şi presupusul intermediar al mitei, Marian Căpăţână.
Traian Băsescu: Nu am primit niciun ban şi niciun bun de la sau în numele lui Sandu Anghel
Traian Băsescu
25 Iunie 2014, 07:50
Preşedintele Traian Băsescu susţine, într-un comunicat transmis după apariţia unor noi stenograme în cazul Bercea Mondial-Mircea Băsescu, că nu a discutat niciodată cu fratele său despre dosarul lui Bercea şi nu a primit niciun ban sau niciun bun de la sau în numele acestuia.
Maior: SRI a informat preşedintele despre clanul Bercea. Nu s-a referit şi la relaţia cu M. Băsescu
George Maior, SRI
24 Iunie 2014, 15:18 (actualizat 24 Iunie 2014, 22:05)
SRI a informat organele locale şi centrale despre activitatea infracţională a clanului Bercea Mondial, inclusiv pe preşedintele Traian Băsescu, însă în informările către acesta nu s-au aflat şi detalii despre relaţia lui Sandu Anghel cu Mircea Băsescu. "Deci preşedintele a avut dreptate ieri când a spus că SRI nu a abordat această chestiune într-o...
Comisia de apărare din Senat va cere SPP un raport, dar nu-l va audia pe directorul Pahonţu
Corneliu Dobrițoiu, președintele Comisie de apărare din Senat
24 Iunie 2014, 14:49 (actualizat 24 Iunie 2014, 14:52)
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că va face demersuri pentru ca "rapoartele SRI şi SPP" privind protecţia şefului statului "în cazul vizitelor la clanul Bercea" să ajungă la comisile parlamentare pentru un raport din care să rezulte dacă preşedintele a fost sau nu informat. TVR News a transmis LIVE declaraţiile,...
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 10°C 8°C
IASI °C °C
CLUJ °C °C
CONSTANTA 12°C 10°C
CRAIOVA 11°C 9°C
BRASOV °C °C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 18 Noiembrie 2017, 14:18
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 17-11-2017
Deschidere: 7716.26
Maxim: 7774.77
Mimim: 7716.26
Variatie: 0.72%
SNG
31,45
1,92%
BRD
12,90
0,31%
TLV
2,14
0,71%
FP
0,84
0%
TRP
0,39
0,26%
SFG
33,10
0,3%
TGN
387,00
1,57%
TEL
25,20
0,2%
SNN
7,52
0,4%
SIF1
2,62
0,57%
ARHIVĂ ȘTIRI