»

Cuvânt cheie: Regina Mamă Elena

Mama Regelui Mihai a salvat mii de evrei. Comunitatea evreiască i-a adus un omagiu Reginei Elena la 120 de ani de la naştere
Mama Regelui Mihai a salvat mii de evrei
06 Mai 2016, 21:33 (actualizat 06 Mai 2016, 21:45)
Zeci de mii de evrei dintre cei 185.000 deportati în Transnistria au fost salvaţi de Regina-mamă şi Regele Mihai în cel de-Al Doilea Război Mondial. Majestatile Lor au reuşit să anuleze planurile de deportare în Polonia a întregii populaţii evreieşti din România. Comunitatea evreilor i-a adus un omagiu Reginei Mama Elena, la 120 de naştere.
94 de ani de istorie. Regele Mihai I, singurul şef de stat din al Doilea Război Mondial, în viaţă
Regele Mihai I
02 Martie 2016, 20:20 (actualizat 02 Martie 2016, 20:39)
Ultimul dintre Regii României, Mihai I, a urcat pe tron în 1927, când încă nu împlinise 6 ani. A condus ţara prin intermediul unei Regenţe, până în 1930, când tatăl său, Carol al II - lea, a preluat din nou tronul. Mihai a redevenit rege în septembrie 1940. Iar şapte ani mai târziu a fost obligat să abdice de către regimul comunist instaurat în ţară de...
Lucrările de restaurare a Castelului Regal de la Săvârşin s-au încheiat
Castelul Săvârșin, complet refăcut
28 Octombrie 2015, 14:53 (actualizat 28 Octombrie 2015, 14:55)
Lucrările de restaurare a Domeniului Regal de la Săvârşin au durat mai bine de opt ani şi au costat un milion de euro, bani  din fonduri private ale Casei Regale. La inaugurare a fost dezvelită, în numele Regelui Mihai I, o placă inaugurală. Evenimentul este dedicat Zilei de naştere a majestatii sale, Regele, care a împlinit duminică 94 de ani.
Regele Constantin al II-lea şi Regina Anne-Marie ai Greciei au aniversat Nunta de Aur
Nuntă de aur
19 Septembrie 2014, 16:15
Petrecere regală la Atena, joi seară. Regele Constantin al II-lea şi Regina Anne-Marie ai Greciei au aniversat Nunta de Aur.
Începutul de an, în istorie: Marele Bal al Curţii Regale avea loc la 1 ianuarie
Marele bal al Curții regale avea loc la 1 ianuarie
01 Ianuarie 2014, 21:49
Acum un secol, era mare vânzoleală în prima zi a anului: avea loc Marele Bal al Curţii. Tradiţia a început-o Carol I şi a continuat-o fiecare rege care l-a urmat. Pentru Carol I era momentul potrivit pentru a-şi atrage de partea sa opoziţia, iar pe vremea elegantei Regine Maria, balul regal era locul ideal pentru doamnele Bucureştilor să-şi etaleze...
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 26°C 21°C
IASI 26°C 23°C
CLUJ 20°C 19°C
CONSTANTA 19°C 18°C
CRAIOVA 24°C 20°C
BRASOV 22°C 18°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 24 Mai 2017, 07:23
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 23-05-2017
Deschidere: 8504.31
Maxim: 8524.31
Mimim: 8480.19
Variatie: 0.05%
SNP
0,33
0,77%
TGN
414,00
0,96%
TLV
2,77
0,18%
FP
0,91
0,33%
BRD
12,92
0,15%
DIGI
41,00
0,49%
SNG
33,15
0,6%
M
36,00
0,28%
TEL
32,00
0%
ALR
1,70
1,75%
ARHIVĂ ȘTIRI