»

Cuvânt cheie: POR

Guvernul se împrumută iar din Trezorerie pentru a plăti lucrări din fonduri UE
Leonard Orban atrage atenţia că Bucureştiul poate rămâne fără fonduri europene
23 Aprilie 2012, 13:14
Guvernul a decis să scoată din trezorerie 500 milioane de lei pentru a acoperi în al doilea trimestru plăţile aferente proiectelor din Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice". O măsură similară a fost luată anterior pentru alte două programe operaţionale cofinanţate din fonduri structurale.
Leonard Orban: Avem două luni pentru a evita suspendarea a cinci programe operaţionale
Leonard Orban: „Este esenţială luarea cât mai repede posibil a măsurilor de remediere a situaţiilor care au dus la declanşarea procedurilor de încălcare a Tratatului”
19 Aprilie 2012, 12:02 (actualizat 19 Aprilie 2012, 14:16)
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, joi, că autorităţile au termen până la sfârşitul lunii iunie pentru a lua măsurile necesare să evite închiderea a cinci programe operaţionale sectoriale, scrie Mediafax.
Pasaj subteran în Craiova, în valoare de 66 de milioane lei
Antonie Solomon
18 Aprilie 2012, 17:08
Primarul municipiului Craiova, Antonie Solomon, a anunţat, miercuri, că a fost semnat contractul pentru construcţia unui pasaj subteran în centrul oraşului, valoarea totală a investiţiei fiind de peste 66 de milioane lei. Două case de pe strada Arieş vor fi demolate pentru a face loc pasajului.
Proiect de 17,5 milioane euro pentru un centru de agrement şi o parcare supraterană în Poiana Braşov
Turiştii care merg în Poiană vor avea la dispoziţie 600 locuri de parcare.
03 Aprilie 2012, 21:51 (actualizat 03 Aprilie 2012, 22:03)
Ministrul Turismului, Cristian Petrescu, a semnat, marţi, un contract de finanţare pentru amenajarea unui centru de agrement şi divertisment în Poiana Braşov, care se ridică la peste 10 milioane de euro, şi a unei parcări supraterane cu cinci etaje în Poiana Mică, în valoare de 7,5 milioane de euro.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 22°C 19°C
IASI 22°C 13°C
CLUJ 19°C 14°C
CONSTANTA 17°C 16°C
CRAIOVA 22°C 21°C
BRASOV 18°C 16°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 28 Martie 2017, 18:54
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 28-03-2017
Deschidere: 7961.02
Maxim: 7968.88
Mimim: 7943.84
Variatie: -0.09%
TLV
2,68
1,3%
FP
0,88
0,23%
SNG
28,80
0,35%
TGN
373,00
0,27%
COTE
109,50
0,46%
SIF2
0,85
0,12%
SIF5
1,71
0,81%
BRD
12,18
0,99%
TEL
31,30
0,16%
SNP
0,30
0,33%
ARHIVĂ ȘTIRI