Ministerul Culturii a amânat închiderea Muzeului Naţional Bran
31 Martie 2016, 19:05 (actualizat 31 Martie 2016, 19:09)
Muzeul Bran va funcţiona cel puţin până la sfârşitul anului, iar ulterior se va merge pe o soluţie de compromis: secţia Vama Medievală se va transforma într-un muzeu în sine, iar cea etnografică va fi preluată de Muzeul de Etnografie Braşov. La începutul anului, ministerul anunţa că va închide Muzeul Bran, pentru că nu aduce profit.