»

Cuvânt cheie: Mihnea Costoiu

Mihai Tănăsescu susţine că Ministerul Finanţelor nu este implicat în dosarul achiziţiilor IT
Un fost ministru al Finanțelor, audiat ca martor la DNA
29 Iulie 2014, 17:35 (actualizat 29 Iulie 2014, 20:46)
Fostul ministru Mihai Tănăsescu, audiat mai multe ore la DNA, în calitate de martor, în dosarul referitor la achiziţiile IT în perioada 2001 - 2008, a declarat că Ministerul Finanţelor nu a fost parte în acele contracte, ci doar "avizatorul respectivelor hotărâri de Guvern", informează Agerpres .
Mihnea Costoiu şi Eugen Bejinariu, audiaţi la DNA în dosarul achiziţiei de licenţe IT
Foști și actuali miniștri audiați la DNA
16 Iulie 2014, 16:26 (actualizat 16 Iulie 2014, 21:03)
Mihnea Costoiu şi Eugen Bejinariu, sunt audiaţi în dosarul privind achiziţia licenţelor pentru softurile calculatoarelor din şcoli.
Patru instituții de învățământ superior nu mai pot organiza din acest an examen de admitere
Universități desființate
09 Iulie 2014, 17:37 (actualizat 09 Iulie 2014, 22:14)
Patru universităţi intră în lichidare din acest an şi alte trei vor fi monitorizate îndeaproape. Una dintre ele, Universitatea Gheorghe Cristea din Capitală, are o întreagă istorie a ilegalităţilor, prezentată pe larg de Ştirile TVR. Alte peste 130 de specializări de la instituţii de stat sau private vor fi desfiinţate pentru că nu mai au căutare.
Plante gigant cu recolte bogate, crescute într-o seră la Universitatea de Ştiinţe Agricole
Legume gigant
05 Iunie 2014, 14:59 (actualizat 05 Iunie 2014, 18:08)
Legume care cresc pe tulpini gigant, recolte de zeci de kilograme culese de pe o singură plantă. Pare science fiction, dar se întâmplă cu adevărat. Plantele gigant cresc într-o seră de cercetare inaugurată la Universitatea de Ştiinţe Agricole din Bucureşti.
Cu sau fără uniformă şcolară? O dezbatere din nou în actualitate. Argumentele autorităţilor
Pro și contra uniforme
14 Aprilie 2014, 22:30 (actualizat 14 Aprilie 2014, 22:56)
Schimbări la formă, dacă nu la fond, în învăţământ! Să fie uniforma obligatorie sau îi lăsăm pe elevii de liceu să vina la ore ca la bar? Este o dezbatere fără finalitate deocamdată. Dar psihologii vin cu dovezi că actele de violenţă au scăzut simţitor în şcolile unde se poartă uniforma.
Studenții români au obținut 32 de medalii la Olimpiada Internațională de Matematică SEEMOUS 2014
Studenţi în facultăţile româneşti
11 Martie 2014, 07:40
Studenții români au obținut 32 de medalii - 5 de aur, 12 de argint și 15 de bronz -, clasându-se pe primul loc, la Olimpiada Internațională de Matematică pentru Studenți - SEEMOUS 2014 (South Eastern European Mathematical Olympiad for University Students).
Succes româno-rus: 18 cercetători români la Dubna, lângă Moscova
Succes româno-rus
24 Noiembrie 2013, 21:08
Cooperarea ştiinţifică dintre România şi Rusia a funcţionat, fără probleme, în ultimii ani, chiar dacă relaţiile diplomatice au avut şi momente mai tensionate. Un exemplu al acestei colaborări este Institutul de fizică nucleară de la Dubna, lângă Moscova. România se numără printre cele 11 state fondatoare ale complexului, vizitat recent şi de...
Populaţia va putea fi avertizată în timp real asupra producerii unui cutremur
Alertă de cutremur prin telefon
21 Octombrie 2013, 11:10 (actualizat 21 Octombrie 2013, 18:31)
Institutul Naţional pentru Fizica Pământului lucrează la o aplicaţie pentru pe telefonul mobil care să avertizeze populaţia înainte de producerea unui cutremur. Aplicaţia e acum în faza de testare. Pe de altă parte, un sistem de alertă este disponibil pentru centrele de situaţii de urgenţă de la Guvern, de la Ministerul de Interne, de la cel al Apărării,...
Noul rector al Politehnicii Bucureşti, recrutat de Securitate în liceu. Nume de cod „Iulian”
Noul rector al Politehnicii, recrutat de Securitate în liceu
26 Martie 2012, 19:58
Noul rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, considerat mâna dreaptă a Ecaterinei Andronescu, a fost recrutat de Securitate la 16 ani, având numele de cod „Iulian”, potrivit unei adeverinţe a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), potrivit evz.ro.
Mihnea Costoiu va fi noul rector al Universitatii Politehnice din Bucureşti
Mihnea Costoiu a fost ales rector al UPB la doar 40 de ani.
23 Martie 2012, 18:29
Universitatea Politehnica din Bucureşti şi-a ales, joi, noul rector, după ce Ecaterina Andronescu şi-a finalizat cele două mandate de rector prevăzute de Legea Educaţiei Naţionale. Rezultatul votului a fost validat vineri de Senatul Universităţii Politehnice Bucureşti (UPB) şi a fost trimis spre aprobare Ministerului Educaţiei.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 20°C 19°C
IASI 18°C 20°C
CLUJ 16°C 15°C
CONSTANTA 22°C 20°C
CRAIOVA 17°C 20°C
BRASOV 14°C 16°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 21 Septembrie 2017, 21:01
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 21-09-2017
Deschidere: 7918.05
Maxim: 7919.92
Mimim: 7882.71
Variatie: -0.4%
SNP
0,28
0,7%
TLV
2,23
1,12%
FP
0,85
0,23%
SIF1
2,50
0,4%
TRP
0,46
1,1%
SNG
31,00
0,32%
ALR
2,00
0,99%
TGN
394,00
0,76%
DIGI
38,10
0%
EL
13,00
0,15%
ARHIVĂ ȘTIRI