»

Cuvânt cheie: Gheorghe Boeru

Sebastian Ghiţă poate să-şi exercite funcţia de deputat şi să părăsească Ploieştiul
Sebastian Ghiţă
03 Iulie 2015, 12:04 (actualizat 03 Iulie 2015, 15:21)
Instanța Supremă a decis vineri să modifice controlul judiciar în cazul lui Sebastian Ghiță, urmând ca acesta să-și poată exercita funcția de deputat și să se deplaseze pe tot teritoriul României. Decizia ÎCCJ este definitivă.
Soacra lui Vlad Moisescu, la DNA Ploiești
Direcţia Naţională Anticorupţie - DNA
24 Iunie 2015, 11:19
Flavia Ciocodescu, soacra fostului trezorier al PNL Vlad Moisescu, cercetat alături de primarul sectorului 1 Andrei Chiliman într-o cauză legată la dosarul Herțanu, a sosit miercuri dimineață la sediul DNA Ploiești, informează Agerpres.
Deputatul Sebastian Ghiţă - interdicţie de a-şi exercita funcţia de deputat, de a vorbi cu premierul
Sebastian Ghiţă
24 Iunie 2015, 11:11 (actualizat 24 Iunie 2015, 20:32)
Sebastian Ghiță a primit interdicţia de a-şi exercita funcţia de deputat, de a părăsi Ploieştiul şi de a vorbi cu primul ministru Victor Ponta. De asemenea, i s-a impus sechestru pe averea sa.  Măsurile au fost impuse astăzi de DNA Ploieşti, după ce au extins acuzaţiile pentru noi fapte de corupţie în dosarul cumnatului lui Victor Ponta, Iulian Herţanu.
Andrei Chiliman s-a prezentat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Chiliman contestă sechestrul pe avere
24 Iunie 2015, 09:50 (actualizat 24 Iunie 2015, 11:34)
Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, s-a prezentat miercuri la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde se va judeca o contestație a DNA față de decizia instanței de a-l lăsa pe primar în libertate, în dosarul în care este cercetat de constituire de grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență în formă continuată, potrivit...
Cazul "Chiliman" şi o soacră foarte bogată. Paravanul din hârtii. O analiză marca "Ora de ştiri"
Schema din dosarul Chiliman, potrivit procurorilor DNA
23 Iunie 2015, 22:47 (actualizat 23 Iunie 2015, 22:49)
Andrei Chiliman, primarul sectorului 1, cere ridicarea sechestrului pus pe averea sa de procurorii DNA Ploieşti. Dosarul de corupţie în care Chiliman a fost iniţial reţinut, iar acum este cercetat sub control judiciar, se referă la presupuse comisioane pe care primarul şi 3 apropiaţi ai săi le-ar fi perceput pentru contractele publice . Invitată...
Cea mai bogată soacră. Soţia lui Vlad Moisescu ar fi împrumutat de la mama ei 670 milioane de euro
Cea mai bogată soacră
22 Iunie 2015, 21:52
Soacra liberalului Vlad Moisescu o întrece pe celebra mătuşă Tamara a lui Adrian Năstase. Procurorii DNA au găsit la percheziţii un contract prin care soacra lui Moisescu o împrumută pe soţia lui cu 3 miliarde de lei noi, adică aproape 670 de milioane de euro. Moisescu a recunoscut existenţa contractului de împrumut, însă susţine că este vorba despre o...
Sechestru pe averea primarului sectorului 1, Andrei Chiliman
Chiliman, sub control judiciar
22 Iunie 2015, 13:08 (actualizat 22 Iunie 2015, 15:15)
Primarul Sectorului 1 al Capitalei, Andrei Chiliman, şi consiliera sa personală, Ioana Costescu, au ajuns, luni, în jurul prânzului, la sediul DNA Ploieşti, pentru a fi informaţi că procurorii urmează să pună sechestru asigurător pe averile lor.
Lucrări de mântuială din fonduri UE. Localnicii din Breaza au rămas fără apă în fântâni
Lucrări de mântuială din fonduri UE
21 Iunie 2015, 16:20
Alte lucrări publice făcute de mântuială. În oraşul Breaza, localnicii se plâng că firma care realizează canalizarea îşi bate joc de fondurile Uniunii Europene. Constructorul care a câştigat licitaţia a reuşit să-i lase pe oameni fără apă în fântâni după de ce a deviat pânza freatică şi a secat un iaz. Iar apa de la robinet nu mai e potabilă.
Primarul Sectorului 1, sub control judiciar. Chiliman: Nu există niciun fel de dovezi la dosar
Andrei Chiliman, primarul sectorului 1
20 Iunie 2015, 11:33 (actualizat 20 Iunie 2015, 20:15)
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, s-a prezentat, sâmbătă, la Secţia 1 Poliţie din Capitală, unde trebuie să meargă după ce instanţa supremă a decis să fie cercetat sub control judiciar. La plecare, edilul a declarat că nu are voie să îşi exercite funcţia în perioada în care se află sub control judiciar. Primarul Chiliman a declarat că "nu...
Andrei Chiliman va fi cercetat sub control judiciar - a decis Înalta Curte de Casație
Chiliman, suspectat de corupție
19 Iunie 2015, 14:41 (actualizat 20 Iunie 2015, 00:36)
Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, ar fi aplicat "legea zeciuielii", susţin procurorii DNA. Ar fi încasat comisioane ca să atribuie contracte publice. 9 milioane de euro ar fi strâns Chiliman şi oamenii săi din şpăgi. Chiliman a fost pus vineri noaptea sub control judiciar de către judecătorii de la Curtea Supremă.
Chiliman, vizat de statutul PNL. L.Orban: Criteriile de integritate se aplică tuturor
Chiliman, vizat de statutul PNL
18 Iunie 2015, 15:20
Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban spune că el nu cunoaşte nimic despre percheziţiile care îl vizează pe primarul Andrei Chiliman sau despre relaţiile pe care le-ar avea edilul cu cumnatul lui Victor Ponta. Totuşi, liderul PNL a precizat că în cazul în care vor fi probleme de integritate, vor fi aplicate toate prevederile din statutul noului PNL....
Chiliman, reţinut pentru constituire de grup infracțional şi complicitate la trafic de influenţă
Primarul Andrei Chiliman, reținut de DNA
18 Iunie 2015, 12:08 (actualizat 19 Iunie 2015, 18:00)
Procurorii l-au reţinut pe Andrei Chiliman după 4 ore de audieri. Cercetările în dosarul lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, au ajuns astfel la primarul celui mai bogat sector. Direcția Națională Anticorupție informează că primarul sectorului 1 a fost reținut pentru constituire de grup infracțional organizat și complicitate la trafic...
Interceptări în dosarul canalizării din Prahova, în care este vizat şi cumnatul premierului
Continuă acheta în dosarul canalizării din Prahova
14 Iunie 2015, 20:55 (actualizat 14 Iunie 2015, 23:55)
Continuă ancheta de la DNA Ploieşti privind contractele de peste 160 de milioane de euro pentru lucrări de canalizare. Luni vor avea loc noi audieri. În acest caz este anchetat şi cumnatul premierului Victor Ponta.
DNA: Directorul Hidro Prahova, Adrian Semcu, reținut în dosarul cumnatului premierului
Adrian Semcu
10 Iunie 2015, 19:26 (actualizat 10 Iunie 2015, 21:39)
Cercetările se extind în dosarul deturnării de fonduri europene de la Comarnic. Directorul societăţii Hidro Prahova, Adrian Semcu, şi un om de afaceri au fost audiaţi toată ziua la DNA Ploieşti şi reţinuţi în această seară de procurorii anticorupţie. Este cercetat în acelaşi dosar cu Iulian Herţanu, cumnatul premierului Ponta.
Nota de plată pentru autostrada Comarnic - Braşov: peste 8 miliarde de euro. Analiza Orei de ştiri
Drumul banilor pe autostrada Comarnic - Brașov
14 Ianuarie 2015, 22:53
Costul a fost calculat pentru o perioadă de 30 de ani, în care firmele constructoare se obligă să finalizeze şi să întreţină tronsonul. Cu aceşti bani am putea construi în fiecare an câte o autostradă , spun specialiştii în infrastructură. Suma apare în proiectul făcut public miercuri de Ministerul Transporturilor. Tot de acolo aflăm că şoferii vor...
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 24°C 25°C
IASI 25°C 25°C
CLUJ 21°C 22°C
CONSTANTA 22°C 21°C
CRAIOVA 25°C 25°C
BRASOV 21°C 22°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 17 Octombrie 2017, 10:52
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 17-10-2017
Deschidere: 8032.38
Maxim: 8064.42
Mimim: 8030.52
Variatie: 0.26%
SNP
0,29
0,35%
SNG
31,80
0,47%
SIF5
2,00
0,6%
ELMA
0,17
1,17%
TEL
29,80
1,37%
TLV
2,37
0,42%
ALR
2,39
0,84%
ELGS
1,20
1,69%
SNN
7,26
0,41%
COTE
106,50
0,94%
ARHIVĂ ȘTIRI