»

Cuvânt cheie: Florin Pâslaru

Deputaţii au eliminat de pe ordinea de zi a plenului proiectul privind alegerea unui nou preşedinte la Cameră
Camera Deputaţilor a aprobat noul Birou Permanent
15 Iunie 2016, 11:15 (actualizat 15 Iunie 2016, 11:27)
Deputaţii au decis miercuri, cu 137 de voturi pentru şi trei abţineri, să elimine de pe ordinea de zi a şedinţei de plen proiectul de hotărâre pentru alegerea unui alt preşedinte al Camerei.
Deputaţii şi-au ales noua conducere. Senatul, blocat de negocierile pentru Biroul Permanent
A inceput o noua sesiune Parlamentara
03 Septembrie 2012, 10:22 (actualizat 03 Septembrie 2012, 19:36)
Sesiunea parlamentară debutează pe fondul unui război politic între putere şi opoziţie, care a culminat cu eşecul tentativei USL de înlăturare a lui Traian Băsescu de la Palatul Cotroceni.
Deputaţii incompatibili rămân în Parlament, în pofida avertismentelor Comisiei Europene
Scrisoarea premierului catre Parlament
18 Iulie 2012, 08:58 (actualizat 18 Iulie 2012, 18:48)
Deputaţii Sergiu Andon şi Florin Costin Pâslaru, ambii cu decizii definitive ale Instanţei Supreme prin care sunt declaraţi incompatibili, ar trebui să părăsească Parlamentul. Conducerea acestui for a refuzat însă să discute cazul în sesiunea extraordinară şi a amânat o decizie până la toamnă, când oricum se apropie alegerile parlamentare. Preşedintele...
Camera Deputaţilor: Cazurile Pâslaru şi Andon se întorc la Comisia Juridică
Comisia Juridică va discuta cazurile Andon şi Pâslaru
06 Iulie 2012, 17:35
Plenul Camerei Deputaţilor a decis, vineri, ca problema incompatibilităţii deputaţilor Florin Pâslaru (PSD) şi Sergiu Andon (PC) să fie retrimisă la comisia juridică. Sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) a survenit deciziei de marţi a Comisiei parlamentare, prin care s-a stabilit că deputaţii Sergiu Anton şi Florin Pâslaru nu s-ar afla în...
Comisia Juridică de la Camera Deputaţilor nu respectă deciziile ÎCCJ. Preşedintele ANI revoltat
Horia Georgescu, despre cazul lui Sergiu Andon
03 Iulie 2012, 14:42
Sergiu Andon şi Florin Costin Pâslaru sunt incompatibili şi în conflict de interese. Instanţa a dat o decizie definitivă pentru cei doi, iar Camera Deputaţilor trebuia să îi revoce. ANI a trimis trei solicitări prin care a cerut să se aplice legea, dar Parlamentul nu a reacţionat.
ANI cere a treia oară revocarea deputaţilor Sergiu Andon şi Florin Pâslaru, găsiţi incompatibili
ANI cere deputaşilor să aplice sancţiunea în cazul lui Sergiu Andon
02 Iulie 2012, 11:30 (actualizat 02 Iulie 2012, 13:45)
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, la începutul lunii aprilie, că deputatul Partidului Conservator Sergiu Andon este incompatibil. Parlamentarul trebuia să-şi piardă încă de atunci mandatul de parlamentar întrucât decizia este definitivă. Dar Andon este în continuare deputat, precum şi Florin Costin Pâslaru, care a primit de...
ANI insistă pentru sancţionarea deputaţilor Sergiu Andon şi Costin Pâslaru, găsiţi incompatibili
Deputatul Sergiu Andon
24 Mai 2012, 14:03 (actualizat 24 Mai 2012, 14:06)
Agenţia Naţională de Integritate revine cu solicitarea transmisă Camerei Deputaţilor, în luna martie 2012, prin care cere destituirea din funcţie a deputaţilor Sergiu Andon şi Florin Pâslaru.
ANI cere Parlamentului să revoce doi deputaţi aflaţi în incompatibilitate
ANI cere deputaşilor să aplice sancţiunea în cazul lui Sergiu Andon
02 Mai 2012, 11:00
Agenţia Naţională de Integritate solicită Camerei Deputaților să aplice cât mai repede sancţiunile pentru deputaţii Sergiu Andon şi Florin Costin, după ce aceştia au amânat acum două săptămâni să aplice decizia ÎCCJ.
Senatorul PDL Radu F. Alexandru, între Parlament şi CNA: Nu m-am decis încă
Radu F. Alexandru, senator PDL
24 Aprilie 2012, 12:35 (actualizat 24 Aprilie 2012, 13:07)
Senatorul Partidului Democrat Liberal Radu F. Alexandru trebuie să decidă, până vineri, dacă vrea să rămână membru al Senatului sau doreşte să-şi ocupe funcţia de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, pe care a primit votul Parlamentului la sfârşitul lunii martie. Somaţia vine din partea Comisiei juridice a Senatului. Răspunsul senatorului...
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 20°C 19°C
IASI 20°C 21°C
CLUJ 19°C 22°C
CONSTANTA 18°C 20°C
CRAIOVA 20°C 19°C
BRASOV 17°C 18°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 26 Mai 2017, 12:19
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 26-05-2017
Deschidere: 8590.18
Maxim: 8632.91
Mimim: 8584.2
Variatie: 0.43%
TLV
2,89
3,18%
BRD
12,88
0%
SNP
0,33
0,9%
TGN
417,00
0%
SNG
33,95
0,44%
DIGI
40,30
0,25%
SIF5
1,74
0,46%
SIF2
0,88
0,23%
SIF3
0,25
0,4%
COTE
141,50
0,35%
ARHIVĂ ȘTIRI