»

Cuvânt cheie: Facultatea de Medicină

Sute de elevi la simularea admiterii la Medicină
Simulare de admitere la Medicină
28 Mai 2016, 20:25
Elevii din ultimul an de liceu care vor să ajungă medici au aflat astăzi cum este admiterea la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Liceenii s-au înscris la simularea organizată de cei care au luat examenul în anii trecuţi şi sunt deja studenţi.
Notă mare pentru un loc la Medicină. Candidaţii au obţinut cele mai mari medii din ultimul deceniu
Note mari la examenul de admitere la Medicină
24 Iulie 2015, 22:08
Candidaţii la Medicină au obţinut note peste aşteptări, cu mult mai mari faţă de generaţiile precedete.
Chişinău: Sute de absolvenţi ai Universităţii de Medicină au depus jurământul
Jurământ de medic
17 Iunie 2015, 19:56
Au jurat să salveze viaţa pacientilor, indiferent de situaţie. Peste 800 de absolvenţi ai Universităţii de Medicină au depus jurământul lui Hipocrat. Ceremonia a fost găzduită de Palatul Naţional din Chişinău. Salariile mici îi sperie pe proaspeţii medici, care se gândesc serios la şansa angajării în străinătate.
Ministrul Sănătăţii din Iordania a studiat medicina în România acum 30 de ani
Ministrul Sănătății din Iordania, fost student în România
24 Mai 2015, 17:38
Ministrul iordanian al Sănătăţii vorbeşte foarte bine limba română. A făcut Medicina la noi acum mai bine de treizeci de ani. El e unul dintre cei care au studiat în România şi au ajuns să ocupe funcţii înalte în ţările lor.
Oradea: Prodecanul de la Medicină, prins în flagrant când lua mită
Prodecan prins în flagrant când primea mită
26 Iunie 2014, 20:30 (actualizat 26 Iunie 2014, 21:52)
Prodecanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea, Constantin Romanul, a fost prins în flagrant delict în timp ce lua mită de la două studente.
Două mii de elevi au simulat examenul de admitere la Facultatea de Medicină din Bucureşti
Simulare de examen la Facultatea de Medicină
10 Mai 2014, 14:40 (actualizat 10 Mai 2014, 14:44)
Mulţi dintre candidaţii la Medicină îşi doresc să plece în străinătate dacă vor ajunge vreodată să profeseze. Interesul pentru medicină este tot mai crescut, dar statisticile arată că 8 medici pleacă în fiecare zi din România pentru un loc de muncă în străinătate.
Studenţii de la Medicină, îndrumaţi de profesori, vor cerceta efectele halbelor de bere
Studentii de la Medicina vor studia efectul halbelor de bere
27 Noiembrie 2012, 20:24
Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie lansează o cercetare despre efectele consumului moderat de bere. Studenţii de la Facultatea de Medicină, îndrumaţi de profesori, vor cerceta ştiinţific efectele halbelor de bere. Bursele sunt generoase, 36.000 de euro.
Concurenţă redusă la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”: patru candidaţi pe un loc
Plata gărzilor medicilor, o problemă nerezolvată
24 Iulie 2012, 17:36
La înscrierile pentru examenul de admitere din acest an, de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, au fost validaţi şi 26 de olimpici.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 25°C 29°C
IASI 26°C 25°C
CLUJ 26°C 25°C
CONSTANTA 27°C 25°C
CRAIOVA 29°C 29°C
BRASOV 24°C 25°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 26 Iulie 2017, 19:51
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 26-07-2017
Deschidere: 8328.73
Maxim: 8350.85
Mimim: 8313.78
Variatie: -0.06%
SIF1
2,01
0,3%
TLV
2,93
0,51%
FP
0,87
0,23%
SNG
28,50
0,18%
M
36,70
0,82%
BRD
14,10
0,42%
SNP
0,32
0,94%
TGN
390,00
0,77%
DIGI
40,80
0%
SIF5
1,78
0%
ARHIVĂ ȘTIRI