»

Cuvânt cheie: FC Vaslui

Fostul club FC Vaslui-în insolvenţă. Gruparea patronată de Adrian Porumboiu nu a plătit 12 ani taxe
Adrian Porumboiu regretă că a renunțat la putere în cadrul clubului FC Vaslui
13 Ianuarie 2015, 19:06 (actualizat 14 Ianuarie 2015, 01:55)
Fosta grupare FC Vaslui, vicecampioană în sezonul 2011/2012, nu ar fi plătit taxele la bugetul de stat pe parcursul celor 12 ani, potrivit raportului de creanţe depus la Tribunalul Vaslui de către administratorul judiciar. FC Vaslui a încheiat sezonul trecut pe locul al cincilea, dar nu s-a mai înscris în acest sezon din cauza problemelor financiare.
Viitorul - Petrolul 2-0 / Nouă echipe luptă pentru evitarea retrogradării, Astra - pe locul 2
Liga I
12 Mai 2014, 00:41
Viitorul Constanța a produs una dintre cele mai mari surprize ale campionatului, după ce a învins-o, la Chiajna, pe Petrolul Ploiești, cu scorul de 2-0. Astfel, ”Lupii Galbeni”, la primul eșec din mandatul lui Răzvan Lucescu, au coborât pe locul al treilea în Liga I, după succesul Astrei la Botoșani, scor 2-0. Pe de altă parte, în lupta pentru evitarea...
Petrolul-FC Vaslui 3-0, Astra-Săgeata 2-0 / Petrolul și Astra continuă lupta pentru locul 2
Liga I
07 Mai 2014, 23:06
Petrolul Ploiești și Astra Giurgiu continuă duelul pentru locul al doilea în campionat, victoriile de miercuri de pe teren propriu, 3-0 contra lui FC Vaslui, respectiv 2-0 în fața Săgeții Năvodari, în etapa a XXXI-a. Dacă Steaua se va impune joi, la Cluj, în meciul cu Universitatea, va cuceri matematic un nou titlu  de campioană, al 25-lea din palmares.
FC Vaslui și Corona Brașov - retrogradate în Liga a II-a
Clubul FC Vaslui revine în Liga a II-a, după 9 ani în primul eșalon
03 Mai 2014, 15:41 (actualizat 03 Mai 2014, 15:43)
FC Vaslui nu a primit licenţa pentru sezonul 2014/2015 al Ligii I, gruparea moldoveană nefăcând apel la decizia primei instanţe a Comisiei de licenţiere a FRF. În schimb, Corona Brașov, cea mai slabă echipă din primul eșalon fotbalistic, nu și-a depus dosarul de licențiere. Pe de altă parte, clubul Rapid va afla în data de 17 mai dacă va primi licența...
Clubul FC Vaslui - aproape de desființare
Adrian Porumboiu regretă că a renunțat la putere în cadrul clubului FC Vaslui
24 Aprilie 2014, 14:43
Tehnicianul Liviu Ciobotariu și-a reziliat contractul cu FC Vaslui, din cauza gravelor probleme financiare cu care se confruntă a cincea clasată din Liga I. Fostul finanțator, Adrian Porumboiu, și actualul acționar principal, Ciprian Damian, se acuză reciproc de crearea acestei situații.
FC Vaslui - Corona Brașov 8-1 / Cea mai zdrobitoare victorie din istoria Vasluiului
Liviu Antal, golgheterul la zi al echipei FC Vaslui
19 Aprilie 2014, 19:34 (actualizat 24 Aprilie 2014, 14:52)
FC Vaslui a revenit, temporar, pe locul al patrulea în Liga I, grație celei mai categorice victorii din istorie în Liga I, 8-1 (4-1), pe teren propriu, contra ”lanternei roșii”, Corona Brașov. În tur, gruparea de sub Tâmpa obținuse primul triumf în prima divizie, scor 2-1. Acesta este și cel mai clar succes obținut de vreo echipă în această ediție a...
Steaua - FC Vaslui 0-1 / Primul eșec al campioanei din acest sezon
Mike Temwanjera
11 Aprilie 2014, 23:00 (actualizat 24 Aprilie 2014, 14:46)
Steaua a ratat obiectivul autoimpus, acela de a termina acest campionat neînfrântă, după ce a fost depășită în Ghencea de FC Vaslui, scor 1-0, după un gol reușit de Mike Temwanjera ('85), într-o fază în care a fost scos din off-side de Iasmin Latovlevici. Triumful echipei antrenate de Liviu Ciubotariu este cu atât mai meritoriu, cu cât jucătorii...
FC Vaslui-Viitorul Constanța 0-1 / Speranțe pentru echipa lui Hagi, cu prima victorie după 6 etape
Tehnicianul Viitorului Constanța, Bogdan Vintilă
04 Aprilie 2014, 23:12
Viitorul Constanța a reușit a cincea victorie stagională, și a treia în deplasare, 1-0, cu FC Vaslui, grație golului marcat de mijlocașul de 19 ani Florin Tănase ('87), aflat la prima sa reușită în Liga I. Formația patronată de Gheorghe Hagi se impusese și în tur în fața vasluienilor, scor 2-0 (Mircea Axente '66-penalty, '78), în etapa a IX-a, ceea ce a...
Poli Timișoara - FC Vaslui 0-2 / Tehnicianul Dan Alexa a debutat cu un eșec la bănățeni
Piotr Celeban, fundașul-golgeheter al lui FC Vaslui
24 Martie 2014, 21:05 (actualizat 24 Martie 2014, 23:33)
FC Vaslui se menține în lupta pentru cupele europene, grație celei de-a cincea victorii din deplasare, scor 2-0 (1-0), cu ACS Poli Timișoara, în meciul de debut al tehnicianului gazdelor, Dan Alexa. Victoria moldovenilor a fost adusă de golurile lui Piotr Celeban ('16), aflat la a patra reușită stagională, și Nuno Viveiros ('72), care a punctat a doua...
FC Vaslui-FC Botoşani 0-1 / Drumul Vasluiului către Liga Europa - blocat
Tehnicianul echipei FC Botoşani, Leo Grozavu
17 Martie 2014, 20:46 (actualizat 24 Aprilie 2014, 14:47)
FC Botoşani a reuşit a treia victorie la rând şi a cincea în deplasare în acest sezon, scor 1-0 (0-0), la Vaslui, graţie primului gol marcat de Cristian Danci ('80) în Liga I, la opt minute după ce coechipierul său, Marius Croitoru, fusese eliminat de pe teren din cauza unui fault brutal asupra lui Nuno Viveiros. În cazul unui succes, FC Vaslui ar fi...
Săgeata Năvodari - FC Vaslui 0-1 / Mike Temwanjera a adus a patra victorie în deplasare
Mike Temwanjera
10 Martie 2014, 20:58 (actualizat 10 Martie 2014, 22:46)
FC Vaslui a obținut primul succes în deplasare din 2014, și al patrulea stagional în Liga I, scor 1-0, cu Săgeata Năvodari, grație unui gol marcat cu capul de Mike Temwanjera ('84), într-un meci la care au asistat doar aproximativ 100 de spectatori. În tur, vasluienii se impuseseră cu același scor (Piotr Celeban '26).
Portarii sunt cei mai valoroşi fotbalişti din campionatul autohton
Ciprian Tătărușanu
14 Februarie 2014, 16:52 (actualizat 14 Februarie 2014, 18:43)
În Liga I, trei dintre primii clasaţi în ierarhia cotelor de piaţă ocupă postul de goalkeeper. Singurul care întrerupe seria portarilor în topul banilor este mijlocaşul Alexandru Chipciu, de la Steaua Bucureşti.
Lucian Sânmărtean este oficial jucătorul Stelei, până în iunie 2015
Lucian Sânmărtean este, în sfârșit, stelist
10 Februarie 2014, 17:02 (actualizat 10 Februarie 2014, 20:32)
Mijlocaşul de 33 de ani Lucian Sânmărtean este, de luni, jucătorul campioanei Steaua, echipă la care va avea numărul 18 pe tricou şi pentru care a semnat un contract valabil până în iunie 2015. Potrivit presei, sportive, roş-albaştrii au plătit 150.000 de euro pentru acest transfer, iar jucătorul de 33 de ani va primi un bonus similar la semnătură, plus...
FC Vaslui-Dinamo 1-1 / Dinamo - fără victorie la Vaslui din septembrie 2008
Liviu Antal, golgheterul la zi al echipei FC Vaslui
17 Decembrie 2013, 23:57 (actualizat 18 Decembrie 2013, 23:09)
FC Vaslui și Dinamo au remizat marți, scor 1-1 (1-0), în ultimul lor meci din 2013, după golurile reușite de Liviu Antal ('44-penalty) și George Țucudean ('76). Arbitrul Marius Avram a avut o prestație contestată de oaspeți, care au solicitat două lovituri de pedeapsă în prima repriză. Ultima victorie a ”Câinilor Roșii” la Vaslui a fost reușită în...
Astra Giurgiu - FC Vaslui: 1-0 / Elevii lui Daniel Isăilă continuă exemplar lupta pentru titlu
Tehnicianul Astrei Giurgiu, Daniel Isăilă
09 Decembrie 2013, 23:27 (actualizat 11 Decembrie 2013, 00:48)
Astra Girugiu a reușit a cincea victorie consecutivă în Liga I, 1-0 (1-0), pe teren propriu, cu FC Vaslui, grație unui gol superb marcat de Yazalde ('30), cu un șut de la marginea careului de 16 metri. Atacantul portughez de 25 de ani se află la a patra reușită în Liga I, după cele cu FC Brașov, Gaz Metan Mediaș și Săgeata Năvodari.
Petrolul - FC Vaslui 4-2 / Ploieștenii - în semifinale, după 120 de minute tensionate
Tehnicianul Petrolului Ploieşti, Cosmin Contra
04 Decembrie 2013, 21:49 (actualizat 05 Decembrie 2013, 00:39)
Petrolul Ploiești, deținătoarea Cupei României , s-a calificat în semifinalele Cupei României după 120 de minute tensionate pe Ilie Oană, în urma victoriei cu 4-2 (1-1, 2-2) în fața formației FC Vaslui, care nu a mai trecut de sferturile de finală ale competiției din urmă cu două sezoane.
Oțelul Galați - FC Vaslui 1-2 / A doua victorie consecutivă în deplasare a vasluienilor
Liviu Antal, golgheterul la zi al echipei FC Vaslui
23 Noiembrie 2013, 01:10 (actualizat 24 Aprilie 2014, 14:46)
FC Vaslui a reușit a doua victorie în deplasare în acest sezon în Liga I, 2-1 (1-0), la Galați, contra Oțelului, grație golurilor reușite de Jakub Wilk ('28) și Liviu Antal ('85 - penalty), respectiv Marquinhos ('90+3 - penalty). Aceasta este a doua victorie la rând "afară" reușită de elevii lui Liviu Ciubotariu și a treia din ultimele patru etape,...
Dinamo - Pandurii și Petrolul - FC Vaslui, cele mai spectaculoase dueluri din ”sferturile” Cupei
Partide interesante în sferturile de finală ale Cupei României
11 Noiembrie 2013, 17:22 (actualizat 11 Noiembrie 2013, 17:22)
Dinamo și Pandurii vor reeedita meciul din optimile de finală ale Cupei României de anul trecut, când alb-roșii s-au impus cu 2-1, iar Petrolul Ploiești are o nouă șansă de a obține prima victorie din istorie în fața celor de la FC Vaslui. Acestea par cele mai spectaculoase dueluri ale sferturilor de finală din Cupa României, care se vor juca la...
FC Vaslui - ”U” Cluj 2-0 / Primul succes al lui Liviu Ciobotariu la Vaslui
Liviu Antal, golgheterul la zi al echipei FC Vaslui
26 Octombrie 2013, 00:10 (actualizat 24 Aprilie 2014, 14:44)
FC Vaslui a reușit a patra victorie stagională, scor 2-0 (1-0), pe teren propriu, cu Universitatea Cluj, grație reușitelor lui Madson ('12) și Liviu Antal ('51-penalty). Acesta din urmă a marcat al cincilea gol în acest sezon, tot atâtea goluri reușind în tot campionatul trecut. Acesta este primul succes al tehnicianului Liviu Ciobotariu ca antrenor la...
Steaua vs FC Basel. Un transfer prea scump
Federico Piovaccari, singurul italian la Bucureşti
22 Octombrie 2013, 17:56 (actualizat 22 Octombrie 2013, 19:00)
La prima vedere Steaua şi FC Basel pornesc de la acelaşi nivel. Pretenţiile celor două cluburi sunt însă complet diferite. Radiografia financiară a loturilor este foarte relevantă, mai ales în profunzimea sa. Asta contează foarte mult, pentru că pe Arena Naţională se înfruntă două cluburi cu o cotă de piaţă situată la acelaşi nivel, dar cu perspective...
Autocarul echipei FC Vaslui s-a ciocnit de un camion pe drumul de întoarcere de la Braşov
Autocarul lui FC Vaslui s-a ciocnit de un camion
19 Octombrie 2013, 15:53 (actualizat 19 Octombrie 2013, 15:55)
Jucătorii şi oficialii Vasluiului au fost la un pas de o nenorocire. Pe drumul de întoarcere de la Braşov, acolo unde au jucat contra Coronei, autocarul lor s-a ciocnit cu un camion de lemne.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 35°C 32°C
IASI 34°C 31°C
CLUJ 28°C 30°C
CONSTANTA 27°C 28°C
CRAIOVA 35°C 34°C
BRASOV °C °C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 25 Iunie 2017, 15:26
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 23-06-2017
Deschidere: 8336.85
Maxim: 8364.07
Mimim: 8332.67
Variatie: 0.13%
BRD
14,06
0,57%
TGN
446,00
0,22%
TLV
2,79
0,36%
FP
0,87
0,23%
SIF2
1,00
1,94%
SNG
32,35
0,31%
M
36,10
0,28%
IMP
0,79
1,25%
EL
13,40
0,15%
COTE
129,50
1,55%
ARHIVĂ ȘTIRI