»

Cuvânt cheie: Dumitru Samson

Dumitru Samson, fiul vitreg al lui Corneliu Dobriţoiu, a primit 5 ani de închisoare cu executare
Dumitru Samson - condamnat la 5 ani de închisoare
22 Decembrie 2014, 22:49
Clipurile cu Dracula l-au bagat în închisoare. Dumitru Samson, fiul vitreg al fostului ministru al Apărării, generalul Corneliu Dobriţoiu, a fost condamnat la 5 ani de detenţie. Samson a fost găsit vinovat pentru că a vandut Autoritatii Naţionale pentru Turism clipuri de promovare a României cu Dracula la un preţ de 8 ori mai mare decât valoarea reală.
Dumitru Samson, trimis în judecată pentru că l-a vândut statului pe Dracula la suprapreţ
Dumitru Samson este judecat pentru clipurile cu Dracula
19 August 2012, 17:29 (actualizat 19 August 2012, 17:38)
Dumitru Samson, fiul vitreg al ministrului Apărării, anchetat pentru posibile fraude comise la referendumul din 29 iulie, este judecat din 2008 într-un alt dosar, fiind învinuit că ar fi vândut cinci clipuri publicitare de promovare a României la un preţ de opt ori mai mare decât cel real, transmite Jurnalul TVR. Un material de Alexandru Costache.
Fostul ministru al Apărării, Theodor Atanasiu şi Dumitru Samson au fost puşi oficial sub învinuire
Noi detalii de la Cluj
17 August 2012, 18:27 (actualizat 18 August 2012, 11:53)
Fostul ministru al Apărării, Theodor Atanasiu şi Dumitru Samson, fiul actualului ministru al Apărării, sunt acuzaţi că au dat bani unor interlopi ca să mobilizeze alegătorii la referendum. Ei au fost puşi oficial sub învinuire de DNA Cluj într-un dosar legat de frauda de la referendum. Fostul ministru Theodor Atanasiu susţine că este nevinovat şi neagă...
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 22°C
IASI 20°C 21°C
CLUJ 15°C 19°C
CONSTANTA 16°C 17°C
CRAIOVA 19°C 21°C
BRASOV 14°C 18°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 28 Martie 2017, 13:20
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 28-03-2017
Deschidere: 7961.02
Maxim: 7968.88
Mimim: 7956.94
Variatie: 0.01%
TLV
2,69
0,37%
FP
0,88
0,23%
SNG
28,70
0,17%
TEL
31,25
0,96%
SIF5
1,73
1,27%
SIF1
1,90
0,73%
TGN
373,00
0,54%
SIF3
0,25
0,4%
COTE
108,50
0,46%
BRD
12,14
0,33%
ARHIVĂ ȘTIRI