»

Cuvânt cheie: Codul de procedură penală

DNA cere ca deţinuţii să nu mai fie eliberaţi condiţionat până nu fac dovada achitării integrale a prejudiciului
Fără eliberări condiționate, dacă nu se achită integral prejudiciile
12 Februarie 2016, 14:55 (actualizat 12 Februarie 2016, 18:54)
Deţinuţii care vor să scape din închisoare trebuie să achite integral prejudiciul în dosarul în care au fost condamnaţi. Propunerea vine de la DNA. Procurorii cer ca instanţele să judece dosarele de liberare condiţionată doar după noul Cod Penal. Acesta prevede că deţinuţii care vor să scape mai devreme de închisoare trebuie să facă dovada plăţii...
Președintele Camerei Deputaților cere reluarea dezbaterilor privind Codul Penal şi de Procedură Penală
Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor
30 Ianuarie 2016, 12:20 (actualizat 30 Ianuarie 2016, 12:23)
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, propune, prin intermediul unor scrisori deschise, reluarea dezbaterilor pe tema modificărilor ce trebuie aduse Codului Penal şi de Procedură Penală, ca urmare a criticilor din Raportul MCV la adresa Parlamentului, potrivit Mediafax .
Senatorii au aprobat proiectul de lege privind modificarea Codului de Procedură Penală
Arestul la domiciliu, maxim 6 luni
14 Octombrie 2015, 11:30 (actualizat 14 Octombrie 2015, 12:33)
Durata maximă a arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, nu poate depăşi şase luni. Senatorii au aprobat, marţi, proiectul de lege privind modificarea codului de procedură penală. Mai trebuie şi girul deputaţilor.
Codurile penale, criticate dur de o comisie CSM
Hibele Codurilor Penale
19 Septembrie 2015, 20:59 (actualizat 19 Septembrie 2015, 21:07)
Noile Coduri penale ar putea fi din nou schimbate, la mai puţin de 2 ani de când sunt în vigoare. Consiliul Superior al Magistraturii face publică o analiză extrem de critică. Cu exemple clare, se arată că pedepsele pentru unele infracţiuni sunt prea mici, iar impactul social nu este benefic. Parlamentul este singurul care poate face noi modificări.
Raport SUA. Corupţia, justiţia şi discriminarea sunt problemele României
Cum ne văd americanii
26 Iunie 2015, 14:47 (actualizat 26 Iunie 2015, 21:50)
Corupţia instituţională, problemele din justiţie, atacurile la adresa presei şi discriminarea minorităţilor sunt punctele slabe ale României, evidenţiate în raportul anual privind drepturile omului realizat de Departamentul de Stat american.
Senatorii jurişti au respins în unanimitate controversatul proiect privind răspunderea magistraţilor
Senatorii juriști au respins modificările la Codul Penal
23 Iunie 2015, 18:24
Proiectul de lege respins de senatorii jurişti propune ca statul român să fie obligat să recupereze prejudicii materiale de la acei magistrati care, cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, au comis o eroare judiciară.
Dezbaterile la modificările legilor penale se amână până în toamnă
Modificările la Codul Penal se amănă
16 Iunie 2015, 17:06
Camera Deputaţilor a amânat oficial dezbaterea pachetului de legi privind modificarea Codurilor Penal şi de Procedură Penală. Discuţiile vor fi reluate în toamnă. Între timp, deputaţii vor să se sfătuiască pe acest subiect şi cu reprezentanţii mediului academic.
Comisia juridică a amânat discutarea modificărilor la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală
Bărbatul suspectat că a ucis vânzătoarea din Constanţa a fost prins la Sibiu
15 Iunie 2015, 21:45 (actualizat 15 Iunie 2015, 21:45)
Vicepreşedintele comisiei, Ciprian Nica, deputat PSD, a anunţat în şedinţa comisiei că modificările la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală nu vor mai fi discutate marţi, deoarece s-a schimbat programul.
Consiliul Superior al Magistraturii a dat aviz negativ modificărilor Codului Penal
CSM
15 Iunie 2015, 11:52 (actualizat 15 Iunie 2015, 22:13)
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au analizat, luni, cele 22 de propuneri de modificare a Codului Penal  de Procedură Penală şi au dat aviz negativ pentru cele mai multe dintre modificări. Avizul este consultativ. Propunerile de modificare se întorc în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor.
Îngrijorări europene. Experţi comunitari, discuţii despre MCV şi proceduri legislative
Justiție
19 Mai 2015, 18:41 (actualizat 19 Mai 2015, 18:44)
Revizuirea Constituţiei, modalitatea în care va fi numit şeful ANI, dar şi procesul de consultare legislativă au fost printre temele principale care s-au aflat pe agenda discuţiilor purtate la Palatul Parlamentului de o delegaţie de experţi europeni cu senatori şi deputaţi jurişti în contextul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, transmite Agerpres .
Lunea neagră la Senat:"Suspiciunile rezonabile", înlocuite cu "probe temeinice" la arestul preventiv
Senat - penali
11 Mai 2015, 19:15 (actualizat 11 Mai 2015, 21:17)
Senatorii au ignorat toate criticile şi au modificat Codul de Procedură Penală. Au introdus condiţii pentru aprobarea arestului preventiv care nu mai există nicăieri în Uniunea Europeană şi au limitat pedepsele pentru cei condamnaţi de infracţiuni multiple. Ca să fie siguri că se pot exprima fără  presiunea opiniei publice, aleşii au votat secret.
DNA critică propunerile de modificare a Codului Penal. 19 argumente
DNA: lupta anticorupție, afectată
05 Mai 2015, 15:27 (actualizat 05 Mai 2015, 21:27)
Direcţia Naţională Anticorupţie susţine că adoptarea propunerii de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală iniţiată de mai mulţi deputaţi ar diminua semnificativ eficienţa procurorilor anticorupţie, ar îngreuna identificarea şi pedepsirea infractorilor şi ar afecta sever statutul procurorilor în cadrul sistemului judiciar.
Fără cătuşe pentru faptele de corupţie - propunere în Comisia juridică a Senatului
Şerban Nicolae
28 Aprilie 2015, 14:29 (actualizat 28 Aprilie 2015, 20:45)
Parlamentarii vor să îi scape de "umilinţa cătuşelor" pe cei acuzaţi de corupţie. Este decizia Comisiei juridice a Senatului, care a adoptat un amendament al senatorului PSD Şerban Nicolae. Încătuşarea ar urma să fie folosită doar pentru persoanele acuzate de infracţiuni cu violenţă, care se sustrag anchetei sau se opun arestării.  
Un grup de senatori PSD propune ca politicienii să nu mai poată fi arestaţi pentru corupţie
Politicieni corupți, fără cătușe
30 Martie 2015, 22:31 (actualizat 30 Martie 2015, 22:34)
Politicienii cercetaţi pentru corupţie ar putea scăpa de arest, încătuşare sau de prezentarea la mandat. Ei pot fi cel mult anchetaţi în arest la domiciliu.
Tiberiu Niţu, despre redeschiderea dosarului Flota: Cu siguranţă aceasta va fi avută în vedere
Procurorul general al României, Tiberiu Nițu
06 Noiembrie 2014, 10:53 (actualizat 06 Noiembrie 2014, 15:27)
Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat, joi, referitor la redeschiderea dosarului Flota, după terminarea mandatului preşedintelui Traian Băsescu, că 'această împrejurare, cu siguranţă, va fi avută în vedere', afirmând că intuieşte că vor fi persoane care vor face solicitări pe acest subiect.
Senator UNPR: Pedeapsa cu închisoarea să se aplice numai după motivarea deciziei pentru cei liberi
Propunere legislativă/foto: tribune.com.pk
26 Iunie 2014, 20:13
Senatorul Haralambie Vochiţoiu propune ca mandatul de executare a hotărârilor penale care prevăd pedeapsa cu închisoarea în cazul persoanelor aflate în libertate să fie emis numai în baza unei hotărâri definitive redactată şi motivată. Iniţiativa legislativă a acestuia este în consultare publică, anunţă Mediafax.
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc: Rezultatele implementării noilor Coduri sunt încurajatoare
Declarațiile ministrului Justiției, Robert Cazanciuc
08 Aprilie 2014, 10:13 (actualizat 08 Aprilie 2014, 11:33)
La două luni de la intrarea în vigoare a noilor Coduri, rezultatele implementării sunt încurajatoare, a spus, marţi, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, prezent la Conferinţa Regională Anticorupţie. Mai mult, în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt, România este un exemplu de succes pentru alte ţări din zonă, a apreciat Martin Harris, aflat în...
Traian Băsescu: Intrarea în vigoare a noilor coduri penale reprezintă un succes
Traian Băsescu. Arhivă
28 Martie 2014, 10:31 (actualizat 28 Martie 2014, 10:34)
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că intrarea în vigoare a noilor coduri Penal şi de Procedură Penală reprezintă un succes, chiar dacă Poliţia nu are încă brăţările pentru a-i urmări prin satelit pe cei arestaţi la domiciliu. Şeful statului a arătat că a avut reţineri în legătură cu pregătirea sistemului privind intrarea în vigoare a noilor...
Preşedintele Înaltei Curţi: Codurile se puteau modifica pana la 1 februarie
Problema codurilor, în CSM
06 Februarie 2014, 15:27
Preşedintele Înaltei Curţi, judecătoarea Livia Doina Stanciu, critică Gvernul pentru că nu a remediat problemele din Codurile penale înainte de intrarea în vigoare a acestora. "E loc de mai bine, dar aceasta nu însemnă că nu pot fi folosite" - a declarat şi procurorul general al României, Tiberiu Niţu.
Ordonanţă de urgenţă de modificare a noului Cod de Procedură Penală, adoptată de Guvern
Executivul a adoptat 6 proiecte pentru Justiție
05 Februarie 2014, 15:39 (actualizat 05 Februarie 2014, 22:13)
Propunerile de modificare a Codului de Procedură Penală au fost discutate în sedinţa de miercuri a Executivului. Acestea se referă la problemele semnalate în ultimele săptămâni de mai multe instituţii şi organizaţii ale societăţii civile.
Prevederi controversate în Codul de procedură penală care intră în vigoare la 1 februarie
Dispute pe noul Cod Penal
31 Ianuarie 2014, 20:23 (actualizat 31 Ianuarie 2014, 22:07)
Sâmbătă, 1 februarie, intră în vigoare noile coduri penal şi de procedură penală. Este un moment istoric, însă are loc în contextul unor dispute între jurişti, dar şi între politicieni pe marginea unor prevederi aduse de noile coduri. Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut din nou premierului să adopte, vineri, o ordonanţă de urgenţă, care să modifice...
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 21°C 11°C
IASI 21°C 12°C
CLUJ 19°C 13°C
CONSTANTA 13°C 9°C
CRAIOVA 21°C 13°C
BRASOV 18°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 24 Martie 2017, 06:37
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 23-03-2017
Deschidere: 7969.25
Maxim: 8003.87
Mimim: 7936.54
Variatie: -0.1%
TLV
2,71
1,47%
TGN
367,00
1,66%
COTE
112,00
0,89%
FP
0,88
0,11%
SNP
0,30
0%
BRD
12,12
0,5%
SNG
28,70
0%
SIF2
0,85
0,59%
TEL
32,50
0%
SIF3
0,25
0,8%
ARHIVĂ ȘTIRI