»

Cuvânt cheie: Camelia Csiki

La ceas aniversar. Muzeul Naţional de Istorie a României găzduiește cel mai mare tezaur neasigurat
Tezaurul Istoric al României
12 Mai 2017, 10:02 (actualizat 12 Mai 2017, 11:20)
Tezaurul istoric al României din preistorie până în prezent este neasigurat. Peste 700.000 de piese, descoperiri arheologice şi documente care atestă 600.000 de ani de prezenţă umană în acest spaţiu geografic, pot fi distruse la un mare cutremur, mai ales că Muzeul Naţional de Istorie a României are nevoie urgentă de consolidare.
O nouă ceremonie religioasă în memoria Reginei Ana, în Elveţia. Regele Mihai nu a participat pentru că îi este "foarte, foarte greu"
Ceremonie catolică impresionantă pentru Regina Ana, la Morges, Elveția
04 August 2016, 12:02 (actualizat 05 August 2016, 08:47)
Ceremonie religioasă în oraşul elveţian Morges în memoria Reginei Ana. La slujba de joi dimineaţă au participat prieteni apropiaţi ai Familiei Regale, care nu pot veni la funeraliile din România. De asemenea, au mai asistat la ceremonie autorităţi locale, membrii Consiliului Regal, precum şi fiica cea mică a Reginei Ana şi a Regelui Mihai, Principesa...
IMAGINI DOCUMENT TVR Ceremonie religioasă pentru Regina Ana, în Elveţia, la capela Beausobre din Morges
Imagini în EXCLUSIVITATE din Elveţia
03 August 2016, 14:03 (actualizat 03 August 2016, 20:19)
Durere fără margini în Familia Regală, după moartea de acum două zile a Reginei Ana, într-un spital din Elveţia. La Morges a fost organizată o ceremonie religioasă restrânsă, la care au participat trei dintre fiicele Majestăţii Sale şi apropiaţii casei regale. Familia a permis doar accesul echipei Televizunii Publice, iar Ştirile TVR va prezintă...
Reportajele Telejurnalului. Muzeul Veşniciei
Reportajele Telejurnalului. Muzeul veșniciei
22 Mai 2016, 22:10
La Muzeul Satului din Bucureşti sunt peste 370 de monumente, 60 de mii de obiecte în colecţii care amenajează interioarele caselor tradiţionale şi peste 200 de mii de documente care vorbesc despre identitatea românilor. Un reportaj de Camelia Csiki.
Muzeul Veşniciei, astăzi, la Reportajele Telejurnalului
Duminică, Muzeul Veșniciei
22 Mai 2016, 10:56 (actualizat 22 Mai 2016, 19:19)
TVR 1 vă oferă un reportaj special, duminică, imediat după Telejurnalul de seară.
19 trofee pentru TVR, la ediţia jubiliară a Premiilor APTR. Juriul a premiat cele mai bune emisiuni din ultimii 25 de ani
Premii APTR
24 Noiembrie 2015, 08:47 (actualizat 24 Noiembrie 2015, 13:01)
TVR şi-a adjudecat 19 trofee la ediţia jubiliară a Premiilor Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România, care a avut loc, luni seară, la Teatrul Naţional din Bucureşti. Distincţiile au fost câştigate de nume sonore din Televizunea Română, care au produs o colecţie de programe valoroase, ce aspiră la standarde profesionale europene. Pentru...
De la grupul de rezistenţă din Nucşoara la Enescu. Istorie văzută din dosarele Securităţii
Ioana Voicu Arnăuţoiu
10 Octombrie 2015, 16:56 (actualizat 10 Octombrie 2015, 21:18)
George Enescu a avut dosar la Securitate şi nume de cod "Enache". Comuniştii l-au urmărit pas cu pas în exil pentru că voiau să îl convingă să revină în România. Francezii s-au temut chiar că Enescu va fi răpit. Mergând pe urmele grupului de la Nucşoara, Ioana Voicu Arnăuţoiu, fiica celui mai cunoscut lider al rezistenţei anticomuniste din munţii...
Sâmbătă, la Interviurile Telejurnalului: Ioana Voicu Arnăuţoiu despre dosarul lui Enescu
Sâmbătă, la Interviurile Telejurnalului
08 Octombrie 2015, 20:54 (actualizat 10 Octombrie 2015, 20:27)
Ioana Voicu Arnăuţoiu, fiica celui mai cunoscut lider al rezistenţei anticomuniste din munţii României, dezvăluie secrete din dosarul întocmit de Securitate maestrului George Enescu.
Clădire monument istoric ecranată cu sticlă şi metal. Un proiect arhitectural controversat la ASE
Monument istoric, schimbat la față
09 August 2015, 21:15 (actualizat 10 August 2015, 12:37)
Clădirea de sticlă şi metal ca un ecran neutru pe care Academia de Studii Economice vrea să o ridice peste Casa Nanu Muscel din inima Capitalei revoltă câteva ONG-uri de patrimoniu. Organizaţiile se plâng că întreaga arhitectură a Pieţei Romane, zonă protejată şi plină de monumente istorice, va fi afectată, iar mare parte din Casa Nanu Muscel ar putea...
Drept la replică - Baroneasa Emma Nicholson
Drept la replică
01 August 2015, 21:22 (actualizat 01 August 2015, 21:25)
Ca urmare a difuzării reportajului "Abandonaţi pe viaţă",  Ştirile TVR au primit din partea Baronesei Emma Nicholson, fost raportor pentru România al Parlamentului European, următorul drept la replică:
Abandonaţi în orfelinatele groazei. Cine şi de ce a blocat în România adopţiile internaţionale
Abandonați pe viață. Partea a II-a
12 Iulie 2015, 21:44 (actualizat 14 Iulie 2015, 17:59)
Urmăriţi partea a II-a a unui reportaj realizat de Camelia Csiki despre destinele copiilor abandonaţi în orfelinate şi despre sistarea adopţiilor internaţionale în România.
Abandonaţi pe viaţă. Poveşti din orfelinatele groazei. Cum au fost blocate adopţiile internaţionale
Abandonați pe viață. Partea I
11 Iulie 2015, 21:07 (actualizat 14 Iulie 2015, 18:32)
"Mă legănam în faţă şi în spate ca să înlocuiesc legănatul mamei (n.r.)". "Când ajungeai în orfelinat erai ras în cap". Sunt amintirile cutremurătoare ale copiilor din orfelinatele româneşti, adoptaţi de străini după 1989. Din ce pricină au fost blocate adopţiile internaţionale pentru copiii din orfelinatele româneşti? Ce şanse au astăzi copiii cu...
Părinţi şi copii: Un copil poate consuma pâine albă şi neagră, dar cea integrală trebuie să fie baza
Pâinea ideală pentru copii
12 Ianuarie 2015, 12:34
Auzim tot timpul că pâinea îngraşă şi că ar trebui să renunţăm la ea. Adevărul este că pâinea e un aliment complet, care trebuie consumat cu moderaţie, dar nu trebuie să lipsească din alimentaţia copiilor. Pâinea cea mai sănătoasă trebuie să conţină doar apă, făină şi sare. Toţi nutriţioniştii sunt unanim în favoarea pâinii integrale din grâu, orz,...
Marele Război: Dacă Regele Ferdinand semna pacea, România ar fi fost împărţită între inamici
Marele Război - Pacea de la București
23 Noiembrie 2014, 20:38 (actualizat 25 Noiembrie 2014, 19:48)
Dacă Regele Ferdinand ar fi semnat Pacea de la Buftea - București, în 1918, am fi terminat abia în urmă cu 4 ani plata datoriilor către Germania. În plus, România ar fi fost împărţită între Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia. Nu ar mai fi contat victoriile de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Ruşinoasa pace a fost totuşi încheiată, dar nu a fost...
Părinţi şi copii: Moda de toamnă pentru bebeluşi!
Părinți și copii
13 Octombrie 2014, 10:01
Jambierele viu colorate si păturile vesele din petice le dau o stare de bine bebeluşilor şi îi ajută să facă faţă vremii răcoroase de toamnă. Părinţii le găsesc practice, iar bebeluşii încântătoare.
Părinţi şi copii: ATENŢIE - Zahărul creează dependenţă!
Părinți și copii
01 Septembrie 2014, 09:51 (actualizat 01 Septembrie 2014, 10:01)
Zahărul, numit şi "moartea albă", creează dependenţă la fel ca heroina. Atunci când ne dorim ceva dulce, se activează aceleaşi zone din creier ca în cazul dependenţilor care intră în sevraj. Părinţii pot folosi în locul zahărului mierea, ştevia sau siropul de agave.  
"Îndrăznesc să nasc cum vreau", un documentar despre drepturile femeilor la naştere
Părinți și copii
21 Iulie 2014, 09:58
Un documentar controversat în lumea medicală a ajuns la Sibiu. Filmul "Îndrăznesc să nasc cum vreau" scoate în evidenţă problemele sistemului medical de la noi şi spune povestea unor femei care au ales să nască natural, acasă. Camelia Csiki ne detaliază opţiunea lor, cu argumente pro şi contra, la rubrica "Părinţi şi copii".
Părinţi şi copii: Atenţie la igienă în timpul concediilor! Scabia sau râia, o boală de sezon
Scabia sau râia
23 Iunie 2014, 10:29
A venit vara şi, odată cu ea, apar şi bolile de sezon dacă nu suntem atenţi la igienă. Una dintre aceste boli este scabia sau râia, după denumirea populară. Parazitul care atacă pielea şi provoacă boala dă senzaţia de mâncărimi intense. Copiii şi adulţii cu scabie au tendinţa să se scarpine foarte mult, mai ales în timpul nopţii.
"Domeniul Coroanei, instituţia model a lui Carol I, după 130 de ani"
Volum de colecție
21 Iunie 2014, 14:56
S-au împlinit 130 de ani de la înfiinţarea Domeniului Coroanei, o instituţie care asigura sumele necesare funcţionării şefului statului fără a îngreuna bugetul. Istoria "Domeniului Coroanei" desprinsă din documente şi fotografii inedite din arhive a fost reconstituită într-un volum de colecţie, lansat în prezenţa Casei Regale.
Sărbătoare la Lisabona. Românii şi moldovenii au petrecut împreună de Ziua Românilor din Portugalia
Sărbătoare românească la Lisabona
02 Iunie 2014, 10:31 (actualizat 02 Iunie 2014, 10:38)
În grădinile Muzeului Oraşului Lisabona, în Campo Grande, s-au auzit cântecele noastre populare şi s-a sărbătorit cu mici şi cârnaţi. La "Ziua Românilor din Portugalia" au venit atât români, cât şi moldoveni, bucuroşi să se întâlnească în ţara de pe malul Atlanticului.
Istoriile aurului antic al României
Tezaur
10 Mai 2014, 21:12 (actualizat 20 Iunie 2014, 16:13)
Ascunde legende şi mistere încă vii, are o valoare greu de estimat şi o strălucire pe măsură. Vorbeşte despre o istorie pierdută în veacuri. A fost râvnit, pierdut şi parţial regăsit. Află din istoriile aurului antic al României dintr-un reportaj realizat de Camelia Csiki.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 32°C 23°C
IASI 28°C 22°C
CLUJ 19°C 23°C
CONSTANTA 29°C 24°C
CRAIOVA 26°C 28°C
BRASOV 25°C 21°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 20 August 2017, 18:39
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 18-08-2017
Deschidere: 8332.36
Maxim: 8342.77
Mimim: 8300.46
Variatie: -0.35%
SNP
0,32
0,47%
FP
0,87
1,15%
EL
13,04
0,46%
SNG
30,40
0,83%
BRD
14,00
0%
SIF3
0,26
0,38%
DIGI
40,00
0,25%
TGN
402,00
0,25%
TEL
27,90
0,36%
TLV
2,45
0,81%
ARHIVĂ ȘTIRI