»

Cuvânt cheie: CNA

Postul România TV, amendat de CNA pentru încălcarea principiului informării corecte
Consiliul Naţional al Audiovizualului - CNA
31 Ianuarie 2017, 11:00 (actualizat 31 Ianuarie 2017, 17:52)
Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au decis în şedinţa de marţi amendarea cu 100.000 de lei a postului România TV pentru încălcarea principiului informării corecte în mai multe emisiuni, transmite Agerpres .  
CNA, pe traseul protestului. Doi membri ai instituţiei au intervenit, în direct, în Telejurnal
CNA, pe traseul protestatarilor
30 Ianuarie 2017, 13:41 (actualizat 30 Ianuarie 2017, 13:43)
Faţă de protestele anterioare, marşul de aseară a avut ca ţintă şi alte instituţii în afară de Guvern, printre care sediul Consiliului Naţional al Audiovizualului. Manifestanţii au cerut aplicarea legii şi sancţionarea televiziunilor de ştiri despre care, susţin ei, manipulează publicul.
CNA, scrisoare către liderii din Parlament. Valentin Jucan cere măsuri pentru sprijinirea presei şi garanţii de independenţă
CNA, scrisoare către liderii din Parlament
29 August 2016, 21:40 (actualizat 29 August 2016, 21:48)
Valentin Jucan, membru CNA, le cere liderilor din Parlament să găsească rapid soluţii pentru reformarea presei.
CNA a sesizat OFCOM în legătură cu reportajul Sky News
CNA a sesizat OFCOM
25 August 2016, 21:51 (actualizat 25 August 2016, 22:06)
Consiliul Naţional al Audiovizualului a sesizat organismul similar din Marea Britanie, OFCOM , în legătură cu reportajul Sky News despre traficanţi de arme din România.
TVR, unicul canal "free to air"
TVR, unicul canal ”free to air”
07 Iunie 2016, 21:25 (actualizat 07 Iunie 2016, 21:32)
TVR 1 este singurul post TV care poate fi recepţionat gratuit de către oricine şi oriunde pe teritoriul României! Este constatarea tardivă a CNA, comunicată public marţi, la solicitarea TVR. Decizia forului audiovizual confirmă o situaţie de fapt, şi anume că doar Televiziunea Publică poate transmite programe incluse în pachetul "free to air", rezervat...
TVR, fruntaşă la vorbirea corectă. CNA a monitorizat emisiuni de la radio şi televiziuni
TVR, fruntașă la vorbirea corectă
21 Aprilie 2016, 18:46 (actualizat 21 Aprilie 2016, 21:20)
La Televiziunea Română se vorbeşte corect româneşte. Consiliul Naţional al Audiovizualului a constatat că jurnaliştii TVR au făcut cele mai puţine greşeli de exprimare.
Consiliul Naţional al Audiovizualului nu este de acord cu intrarea în insolvenţă a Televiziunii Române
CNA, împotriva insolvenței TVR
07 Aprilie 2016, 19:12 (actualizat 07 Aprilie 2016, 19:17)
CNA a dat aviz negativ propunerii legislative depuse de Călin Popescu Tăriceanu. În acest document se precizează că, prin derogare de la legea insolvenţei, TVR nu poate intra în faliment. Datoriile Societăţii Române de Televiziune depăşesc în prezent 770 milioane de lei.
Legea care interzicea publicitatea medicamentelor la radio şi tv nu va fi adoptată de Parlament
Publicitatea medicamentelor
05 Februarie 2016, 14:56
Legea privind publicitatea medicamentelor la radio și tv va fi respinsă de parlamentari, întrucât este în conflict cu legislația europeană. Ei recunosc că au aprobat-o anul trecut fără să țină cont de acest lucru.
Valentin Jucan, membru CNA: Românii nu-şi cunosc drepturile care trebuie să le fie respectate de către televiziuni
Interviu cu Valentin Jucan, membru CNA
16 Ianuarie 2016, 21:08 (actualizat 16 Ianuarie 2016, 21:31)
O radiografie a audiovizualului din România la 26 de ani de la Revoluţie. Care este misiunea TVR, este sau nu nevoie de taxa TV, ce înseamnă exprimarea liberă într-o democraţie? Despre toate acestea a vorbit Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, într-un interviu acordat jurnalistului Claudiu Lucaci.
Valentin Jucan, membru în CNA, sâmbătă, la Interviurile Telejurnalului
Valentin Jucan, sâmbătă, la Interviurile Telejurnalului
14 Ianuarie 2016, 21:47 (actualizat 14 Ianuarie 2016, 21:53)
De la conformismul şi rigiditatea a două ore de program TV în 1989, la explozia de televiziuni şi programe de azi. Privitul la televizor a devenit principala distracţie a românilor.
Publicitatea explicită pentru medicamente la radio şi TV naşte controverse răsunătoare
Lege contestată
15 Decembrie 2015, 21:17 (actualizat 15 Decembrie 2015, 21:20)
Legea care interzice reclamele radio-tv în cazul medicamentelor și farmaciilor naște controverse. Pe de o parte, CNA și Uniunea Agențiilor de Publicitate cer președintelui să o retrimită în Parlament, în timp ce reprezentanții Colegiului Farmaciștilor spun că legea va mai reduce din tendința crescută de automedicație a românilor. Inițiatorul se gândește...
CNA a decis retragerea sprijinului preşedintei instituţiei. Laura Georgescu: Demers total ilegal
Laura Georgescu
19 Martie 2015, 21:05
Decizia CNA a fost luată cu șase voturi pentru și unul împotrivă. Votul a fost secret. CNA este format din 11 membri, cvorumul de ședință este de opt membri iar deciziile se iau cu șase voturi pentru. Președintele CNA Laura Georgescu consideră că demersul este total ilegal.
CNA dezminte: nu a luat nicio decizie privind folosirea denumirii "Steaua Bucureşti"
CNA
12 Martie 2015, 19:11 (actualizat 12 Martie 2015, 19:12)
"Referitor la informațiile apărute în presă astăzi, 12.03.2015, cu privire la o “decizie” a CNA legată de folosirea în programele audiovizuale a denumirii “Steaua București” în transmisiunile sportive radio/TV ale meciurilor de fotbal, membrii CNA dezmint categoric că s-ar fi emis vreo decizie, recomandare sau instrucțiune din partea...
Radu Călin Cristea şi Gabriel Tufeanu, propuşi la CNA, au fost validaţi de Comisiile de cultură
Radu Călin cristea și Gabriel Tufeanu, validați în comisiile de cultură pentru funcțiile de membri CNA
03 Decembrie 2014, 10:44 (actualizat 03 Decembrie 2014, 16:26)
Comisiile de cultură reunite i-au audiat miercuri pe cei propuşi pentru a fi membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA). Radu Călin Cristea şi Gabriel Tufeanu au primit aviz pozitiv din partea comisiilor, în timp ce Narcisa Iorga a fost respinsă. TVR News a transmis LIVE declaraţiile, în Ediţii Speciale.
Percheziţii la Consiliul Naţional al Audiovizualului. Şefa CNA confirmă
CNA
30 Octombrie 2014, 09:31 (actualizat 30 Octombrie 2014, 14:41)
Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în anul 2014, se arată într-un comunicat al DNA.
Dosarul intervenţiilor pentru licenţa Giga TV: Primarul Gheorghe Ştefan, urmărit penal de DNA
Primarul Gheorghe Ştefan, urmărit penal, în dosarul CNA
08 Septembrie 2014, 13:17 (actualizat 08 Septembrie 2014, 13:48)
Primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, este urmărit penal de DNA în dosarul intervenţiilor pentru licenţa Giga TV, fiind acuzat că ar fi discutat cu Viorel Hrebenciuc să intervină la CNA pentru obţinerea licenţei postului Giga TV, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.
Șefa CNA, Laura Georgescu, urmărită penal pentru abuz în serviciu
Șefa CNA, anchetată penal
05 Septembrie 2014, 10:26 (actualizat 05 Septembrie 2014, 14:58)
Președinta Consiliului Național al Audiovizualului, Laura Georgescu, s-a prezentat, vineri, la DNA în dosarul de corupție de la CNA. Potrivit unor surse judiciare, ea a fost chemată pentru a i se comunica începerea urmăririi penale pe numele său. Schimbarea votului privind licenţa Giga TV, de către trei membri ai CNA, s-a făcut nejustificat ca urmare a...
Laura Georgescu, audiată la Senat. Georgică Severin: CNA va avea un nou Regulament de funcţionare
Laura Georgescu a dat explicații la Senat în privința tensiunilor din cadrul CNA
27 August 2014, 17:30 (actualizat 28 August 2014, 00:22)
Laura Georgescu, şefa CNA, a fost audiată în Comisia de cultură din Senat. Preşedintele Comisiei, Georgică Severin, a făcut declaraţii la finalul audierilor, transmise LIVE pe TVR News.
Viorel Hrebenciuc, audiat ca martor la DNA
Viorel Hrebenciuc, vicepreședintele Camerei Deputaților, audiat la D.N.A.
25 Iulie 2014, 10:52 (actualizat 25 Iulie 2014, 20:39)
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, a fost audiat vineri de procurorii DNA, într-un dosar privind suspiciuni de corupţie la CNA. Surse judiciare susţin că politicianul ar fi intervenit în favoarea primarului din Piatra Neamţ, după ce Consiliul a suspendat licenţa televiziunii deţinute de acesta. Procurorii anticorupţie i-au...
Şefa Consiliului Naţional al Audiovizualului, audiată la DNA
Șefa CNA, la DNA
23 Iulie 2014, 21:28
Laura Georgescu şi alţi membri ai CNA au fost chemaţi de procurorii anticorupţie. Audierile au loc după ce unul dintre membrii Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaţilor, Liliana Mincă, a depus plângere la DNA împotriva Laurei Georgescu, pe care o acuză de mită şi trafic de influenţă.
Şefa Consiliului Naţional al Audiovizualului nu vrea să demisioneze
Acuzații la adresa șefei CNA
08 Iulie 2014, 19:13
Laura Georgescu a spus răspicat în şedinţa de marţi a CNA că nu vrea să demisioneze . Reacţia vine după ce membri ai consiliului i-au cerut să renunțe la funcție, în urma unor înregistrări apărute în presă, în care Laura Georgescu foloseşte un limbaj neadecvat. Şefa CNA vrea să ceară o expertiză a materialelor audio.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 26°C 21°C
IASI 26°C 23°C
CLUJ 20°C 19°C
CONSTANTA 19°C 18°C
CRAIOVA 24°C 20°C
BRASOV 22°C 18°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 24 Mai 2017, 01:39
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 23-05-2017
Deschidere: 8504.31
Maxim: 8524.31
Mimim: 8480.19
Variatie: 0.05%
SNP
0,33
0,77%
TGN
414,00
0,96%
TLV
2,77
0,18%
FP
0,91
0,33%
BRD
12,92
0,15%
DIGI
41,00
0,49%
SNG
33,15
0,6%
M
36,00
0,28%
TEL
32,00
0%
ALR
1,70
1,75%
ARHIVĂ ȘTIRI