»

Cuvânt cheie: Borsec

12 localităţi din România au fost atestate de Guvern ca staţiuni turistice de interes local şi naţional
Localități turistice
19 Februarie 2017, 16:50 (actualizat 19 Februarie 2017, 17:02)
Sunt locuri pitoreşti, aflate în curs de dezvoltare sau care au potenţial economic. Acum, autorităţile locale şi investitorii vor putea accesa fonduri europene nerambursabile pentru refacerea infrastructurii turistice.
Staţiuni balneare fără asistenţă medicală de urgenţă
Stațiuni fără ambulanță
26 Iulie 2016, 09:38 (actualizat 26 Iulie 2016, 09:45)
Mai multe staţiuni balneare nu au asistenţă medicală de urgenţă. Şi vorbim de staţiuni cunoscute şi frecventate, în special, de persoanele de vârsta a treia.
Jumătate din ţară este sub nămeţi, se circulă în condiţii de iarnă. Cum va fi vremea în weekend
Vreme rea. Zăpadă, viscol
03 Aprilie 2015, 14:50 (actualizat 03 Aprilie 2015, 23:00)
A nins viscolit în aproape jumătate din ţară. În Pasul Gutâi din Maramureş circulaţia tirurilor a fost restricţionată, iar în Bistriţa Năsăud, din cauza ninsorii abundente s-au produs două accidente. În Suceava, un drum a fost complet închis pentru a putea fi deszăpezit. În Harghita ninge şi viscoleşte de 3 zile şi se circulă în condiţii de iarnă pe...
Cum încearcă oraşul Borsec să redevină o staţiune balneară de renume
Lucrari reluate in statiunea Borsec
10 Martie 2013, 21:46
Staţiunea şi-a pierdut renumele în urmă cu zece ani. Baza de tratament a devenit o ruină. Anul trecut, a început construcţia unui centru nou.
Staţiunea Borsec a reintrat în circuitul balnear
Statiunea Borsec revine in circuitul turistic
28 Octombrie 2012, 17:17
Pe vremuri, la Borsec veneau mii de turişti, interesaţi de efectul terapeutic al apelor din zonă. De sâmbătă, la Borsec funcţionează o baie de tratament cu apă minerală, însă mai sunt multe de făcut până când oraşul să-şi redobândească faima de altădată.
1
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 26°C 23°C
IASI 24°C 23°C
CLUJ 26°C 16°C
CONSTANTA 16°C 16°C
CRAIOVA 27°C 24°C
BRASOV 25°C 21°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 28 Aprilie 2017, 09:29
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 27-04-2017
Deschidere: 8238.13
Maxim: 8238.13
Mimim: 8166.76
Variatie: -0.65%
FP
0,89
0%
SNG
30,60
0,33%
TLV
2,71
0,73%
BRD
12,18
1,3%
SNP
0,32
0,63%
SIF2
0,84
0,12%
EL
14,52
1,63%
SIF5
1,65
0,96%
SIF4
0,71
1,11%
COTE
124,00
0,4%
ARHIVĂ ȘTIRI