Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
VIDEO TELEJURNAL

Tablourile furate de la muzeul din Rotterdam ar fi putut fi distruse în luna februarie

Confirmarea vine din analiza probelor recoltate la Carcaliu, în judeţul Tulcea, acolo unde au fost arse. La solicitarea DIICOT, specialiştii Muzeului Naţional de istorie din Bucureşti au făcut mai multe analize de laborator. Cuişoarele de cupru găsite în cenuşă au permis stabilirea perioadei în care au fost incendiate lucrările de artă.

18 Iulie 2013, 15:48 (actualizat 18 Iulie 2013, 22:35) |
Indicii către o concluzie nefastă
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

VIDEO
Indicii către o concluzie nefastă
Cel mai negru scenariu în cazul tablourilor furate de câţiva români din muzeul Kunsthal din Olanda - incendierea picturilor - pare să se adeverească. Cenuşa analizată de experţii Muzeului Naţional de Istorie conţine fragmente de tablouri. Este însă dificil de stabilit dacă e vorba chiar de preţioasele picturi semnate de nume celebre ca Picasso, Gaugain sau Matisse.

Analiza facută de specialiştii Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti arată clar că tablourile au fost arse acum 5 luni, în februarie.

În cenuşă s-au găsit substanţe şi mici obiecte folosite la pregătirea unui tablou. Printre acestea, şi cuie de cupru de şasiu, care nu se mai folosesc în prezent.

Cuiele de cupru au ajutat la stabilirea perioadei în care au fost arse tablourile.

Au fost identificate şi mai multe tipuri de substanţe minerale şi de pigmenţi care nu se mai folosesc: unele pentru că sunt foarte toxice, altele pentru că erau compuşi ai unor vopseluri ce se foloseau în secolul al XIX-lea.

Este aproape imposibil de spus cu certitudine dacă aceste resturi sunt ale capodoperelor furate din muzeul Kunsthal, deoarece nu există date cu care să fie confruntată analiza de laborator.

Muzeul din Olanda încă mai speră că operele de artă nu au fost distruse.

Muzeul Kunsthal, Rotterdam, Olanda: "Vestea că tablourile au fost distruse nu a fost confirmată încă de procurorii olandezi. Dacă ar fi aşa, atunci şi ultima noastră speranţă că am putea recupera operele de artă ar dispărea definitiv. Ar fi o pierdere care ar afecta orice iubitor de artă. Am fost profund afectaţi de acest furt. Probabilitatea ca tablourile să fi fost arse arată lipsă de sens a furtului. Ne gândim în primul rând la proprietarii tablourilor".

Concluziile ştiinţifice au fost comunicate procurorilor. Ei le vor corobora cu alte probe şi vor stabili dacă resturile provin de la operele de artă furate din muzeul olandez.

Olga Dogaru, cea care a declarat că le-a ars, va fi cercetată pentru distrugere cu consecinţe deosebit de grave şi riscă până la 20 de ani de închisoare. Procurorii verifică însă şi alte ipoteze pentru care ea să fi minţit: să fi ascuns tablourile pentru a le valorifica mai târziu, ori să le fi scos din ţară pentru vânzare, în ţările din spaţiul ex-sovietic.

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 18°C 16°C
IASI 20°C 16°C
CLUJ 19°C 12°C
CONSTANTA 18°C 17°C
CRAIOVA 19°C 14°C
BRASOV °C °C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 19 Octombrie 2018, 15:04
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 19-10-2018
Deschidere: 8599.66
Maxim: 8610.8
Mimim: 8569.1
Variatie: 0.13%
SNP
0.39
0.13%
SNG
34.35
0.15%
EL
10.76
0%
FP
0.94
0.53%
TLV
2.34
0.42%
DIGI
29.55
0.17%
SNN
8.02
0.5%
TGN
353.00
0.28%
BRD
13.18
0%
SIF4
0.62
0%
ARHIVĂ ȘTIRI