Sute de sezonieri români au protestat la Bonn față de condițiile în care lucrează. Declarație comună a miniștrilor Muncii din România și Germania

19 mai 2020, 20:11

Sute de sezonieri români au ieșit în stradă în Germania, revoltați că nu își primesc banii pentru zilele în care lucrat după ce ferma la care erau angajaţi a intrat în insolvenţă. Protestul a avut loc la Bonn, acolo unde a plecat şi ministrul român al Muncii pentru a discuta punctual această situaţie.

Violeta Alexandru se află în Germania tocmai pentru a discuta cu guvernul federal despre condiţiile dificile în care sunt ţinuţi sezonierii români care lucrează în agricultură şi abatoare. Sunt şi muncitori români care s-au infectat cu noul coronavirus în această perioadă.

E vorba de circa 250 de muncitori români, culegători de sparanghel la o fermă intrată acum în insolvență. Oamenii își cer banii pentru cât au muncit până acum și se plâng de condițiile grele în care sunt nevoiți să lucreze, dar și de spaţiile de cazare puse la dispoziție de fermierul german.

Protestul e susținut de un important sindicat german din agricultură, care declară că sezonierii români sunt prost plătiți, prost tratați de angajator, și au fost chemați să lucreze în agricultură pentru că nimeni din Germania nu ar fi dispus să meargă la muncile câmpului.

Ministrul român al muncii, Violeta Alexandru, aflată în Germania, va încerca la Bonn, împreună cu autoritățile germane, să găsească soluţii. Violeta Alexandru s-a întâlnit şi în Berlin cu ministrul federal al muncii, tocmai pentru a discuta despre condițiile în care muncesc și trăiesc romanii angajați în Germania în agricultură și la abatoare. Cei mai mulți sunt sezonieri.

Abatoarele din Germania sunt adevărate focare COVID 19. Sunt sute de muncitori infectați, mulți dintre ei români. Infectările în masă sunt urmare a faptului că angajatorul îi cazează pe muncitori în spații prea mici. Oamenii stau înghesuiți, la dependințele comune e aglomerație și distanțarea socială este practic imposibilă. Opoziția germană – mai ales partidul verzulor – cere ca guvernul să adopte în regim de urgență reguli stricte pentru angajatori. Presa de la Berlin scrie despre sclavia modernă din Germania și despre faptul că germanii pot cumpăra carne și legume la preț mic, datorită sezonierilor români care își sacrifică sănătatea.

Miniștrii Muncii din România și Germania au semnat o declarație comună privind intensificarea cooperării pe piața muncii

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, şi omologul său german, Hubertus Heil, au semnat o Declaraţie comună de intenţie privind intensificarea cooperării în domeniul pieţei muncii şi politicilor sociale, a anunţat, marţi, ministerul de resort.

„Primul lucru pe care l-am discutat cu domnul ministru se referă la modul în care se desfăşoară activitatea sezonieră în Germania, respectiv activitatea în domenii cheie în care românii aduc o contribuţie importantă, recunoscută şi apreciată de colegul meu, domnul ministru Heil, pentru care îi mulţumesc. Am primit asigurarea că lucrătorii români vin în Germania cu contracte trimise de angajatori, dar sigur că trebuie să facem mai multe cu privire la conţinutul acestor contracte. Am avut toată deschiderea ministrului Heil pentru a răspunde cu fermitate tuturor sesizărilor primite de la cetăţenii care muncesc în activităţi sezoniere”, a declarat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru.

Aceasta a precizat că a încurajat lucrătorii români din fermele pe care le-a vizitat în Germania să facă sesizări când le sunt încălcate drepturile, pentru a veni în sprijinul autorităţilor care pot verifica aceste aspecte, potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

La rândul său, ministrul federal al Muncii şi Afacerilor Sociale din Germania, Hubertus Heil, a apreciat că vizita de lucru a omologului său român arată importanţa subiectului, dar şi angajamentul celor două guverne pentru a discuta despre o abordare comună.

„Ştiu că aceste condiţii de sănătate şi securitate ale lucrătorilor români din Germania sunt o problemă mare în România. Şi pe bună dreptate. Infecţia în masă a lucrătorilor români este inacceptabilă. Mă ruşinează! Muncitorii români trebuie să aibă acelaşi drept la protecţie socială şi securitate şi sănătate în muncă”, a afirmat ministrul german.

Potrivit comunicatului citat, în urma discuţiilor, cei doi demnitari au stabilit că este în interesul ambelor ministere să intensifice cooperarea în domeniul politicilor pieţei muncii şi să identifice noi mijloace de cooperare în domeniul protecţiei sociale.

Principale domenii de cooperare identificate de cei doi oficiali vizează securitatea şi sănătatea în muncă şi protecţia socială a tuturor grupurilor de lucrători mobili, precum şi accesul acestora la serviciile de consiliere privind drepturile lor în domeniul legislaţiei muncii şi cel social.

„Miniştrii Muncii din cele două state vizează o cooperare mai strânsă în domeniul securităţii sociale, la nivel bilateral şi UE, pentru a asigura protecţie socială şi de sănătate adecvate lucrătorilor mobili şi pentru a stabili un schimb de informaţii privind cazurile legate de forţa de muncă ce pot apărea mai ales în situaţii cu un nivel ridicat de vulnerabilitate în contextul pandemiei de COVID-19. De asemenea, documentul semnat de cei doi demnitari stabileşte schimbul de informaţii cu privire la evenimentele naţionale şi internaţionale din România şi Germania şi crearea unor grupuri de lucru pentru adaptarea politicilor de protecţie socială în cele două ţări, precum şi promovarea dialogului social bilateral între partenerii sociali. Cele două instituţii urmează să elaboreze un plan de lucru, iar activităţile care se vor desfăşura în baza Declaraţiei comune de intenţie vor fi finanţate de fiecare minister în parte, de alte entităţi juridice publice sau private implicate în activităţi, inclusiv din fonduri europene”, notează ministerul de resort.

Ministrul român al Muncii a discutat, pe parcursul viziteidin Germania, şi cu ministrul federal al Alimentaţiei şi Agriculturii, Julia Klockner, cu care s-a întâlnit luni.

În acest context, ambii miniştri au fost de acord că nu ar trebui să existe compromisuri sau diferenţe între angajaţii străini şi cei germani în ceea ce priveşte locuinţele, sănătatea şi siguranţa la locul de muncă şi că toţi lucrătorii sezonieri ar trebui să beneficieze de aceleaşi drepturi ca lucrătorii germani, drepturi garantate în contractele de muncă.

Cei doi demnitari au arătat că încălcările recente ale legislaţiei şi condiţiile intolerabile în care au ajuns să lucreze unii sezonieri români în anumite unităţi de prelucrare a cărnii sunt complet inacceptabile.

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a subliniat că este important ca sezonierilor români care lucrează în Germania să le fie garantate drepturile sociale şi sprijinul, de exemplu în cazul închiderii întreprinderilor sau îmbolnăvirii. Totodată, demnitarul român a spus că verificarea regulată a condiţiilor de muncă şi de viaţă este indispensabilă şi a propus înfiinţarea unui grup tehnic de lucru.

Pe acelaşi subiect, ministrul Julia Klockner a dat asigurări că autorităţile competente din statele federale vor coopera şi mai îndeaproape în cadrul inspecţiilor lor în viitor, pentru a remedia eventualele probleme care ar putea să apară.

În acelaşi timp, ministrul federal al Alimentaţiei şi Agriculturii a precizat că Guvernul federal va face tot posibilul pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă şi de muncă ale lucrătorilor sezonieri.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite