Sute de schelete umane descoperite în apropierea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Parchetul Militar a preluat dosarul. Ipoteza istoricilor privind proveniența rămășițelor

16 noiembrie 2023, 12:35

Șantierul unde au fost descoperite scheletele este în spatele cantinei Universității „Alexandru Ioan Cuza”. În zonă se lucrează la construcția unui cămin studențesc.

„Această suprafață destinată construcției, care urma să fie adâncită, se află într-o zonă oarecum sensibilă din Copou, între monumente istorice – Universitatea Alexandru Ioan Cuza, corpul A, Liceul Negruzzi și altele din zonă”, a precizat pentru TVR istoricul și arheologul Felix Adrian Tencariu.

Legislația prevede ca, în aceste condiții, să se execute o săpătură arheologică preventivă.

La jumătatea lunii august s-a început săpătura arheologică. Nu după mult, au fost descoperite oseminte umane. „Evident, nu erau foarte vechi”, a precizat Tencariu.

„Întâmplarea a făcut ca anumite obiecte descoperite printre oseminte să ducă la intervenția Procuraturii și a Parchetului Militar Iași și de aici au început o anchetă și un dosar deschis de Procuratura Militară. Am lucrat împreună timp de două luni și aproape jumătate. Este vorba de foarte multe oseminte, unele în așa-zise gropi comune, altele în diverse deranjamente mai mult sau mai puțin contemporane. Prea multe amănunte nu vă pot da, pentru că acest dosar deschis este încă în derulare. Datele nu sunt secrete, dar nu sunt încă publice”, a explicat Felix Tencariu.

Potrivit lui, nu se cunoaște naționalitatea celor decedați, dar cel mai probabil este vorba despre decese survenite în preajma celui de-al doilea război mondial.

Descoperiri similare au mai fost făcute în zonă și în perioada 2008-2009.

După descărcarea arheologică, lucrările pentru construirea căminului studențesc continuă, conform planului inițial. Iar rămășițele umane rămân la Institutul de Medicină Legală din Iași pentru investigare.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite