Sute de oameni au murit în Bangladesh din cauza înțepăturilor de țânțari. Cel mai grav focar de febră dengue, pus și pe seama crizei climatice

Sute de oameni au murit în Bangladesh din cauza înțepăturilor de țânțari
Sute de oameni au murit în Bangladesh din cauza înțepăturilor de țânțari
7 septembrie 2023, 14:31

Sistemul de sănătate al țării se luptă să facă față afluxului de bolnavi. Nu sunt nici suficiente paturi, nici personal medical. Numai în 12 august au fost aproape 10.000 de spitalizări, potrivit OMS.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat într-un briefing de presă miercuri că din cele 650 de persoane care au murit de la începutul focarului în aprilie, 300 au fost raportate în august. În timp ce febra dengue este endemică în Bangladesh, cu infecțiile atingând de obicei un vârf în timpul sezonului musonic, anul acesta creșterea cazurilor a început mult mai devreme, spre sfârșitul lunii aprilie.

Tedros a spus că OMS sprijină guvernul și autoritățile din Bangladesh „pentru a consolida supravegherea, capacitatea de laborator, managementul clinic, controlul vectorilor, comunicarea riscurilor și implicarea comunității”, în timpul focarului. „Am instruit medici și am trimis experți pe teren. Am furnizat, de asemenea, provizii pentru a testa dengue și pentru a sprijini îngrijirea pacienților”, a spus el.

Dengue este o infecție virală, care provoacă simptome asemănătoare gripei, inclusiv dureri de cap, dureri musculare și articulare, febră și erupții cutanate pe întregul corp. Se transmite la om prin mușcătura unui țânțar Aedes infectat și nu există un tratament specific pentru boală.

Dengue este endemică în peste 100 de țări și în fiecare an se infectează între 100 milioane și 400 de milioane de oameni, conform Organizației Mondiale a Sănătății.

Toate cele 64 de districte din Bangladesh au fost afectate de focar, dar capitala Dhaka, unde trăiesc peste 20 de milioane de oameni, a fost cea mai afectată, transmite OMS. Acum lucrurile încep să se schimbe.  „Cazurile încep să scadă în capitala Dhaka, dar cresc în alte părți ale țării”, a spus Tedros.

„Există o problemă de alimentare cu apă în Dhaka, așa că oamenii păstrează apa în găleți și recipiente de plastic în băi sau în altă parte a casei. Țânțarii pot trăi acolo pe tot parcursul anului”, a scris luna trecuta Kabirul Bashar, profesor la departamentul de zoologie al Universitatii Jahangirnagar, in jurnalul Lancet. El a punctat: „Sistemul nostru de management al deșeurilor nu este bine planificat. Gunoiul se adună pe stradă; vezi o mulțime de recipiente mici de plastic cu bazine de apă în ele. Avem, de asemenea, clădiri cu mai multe etaje, cu locuri de parcare în subsoluri. Oamenii își spală vehiculele acolo jos, ceea ce este ideal pentru țânțari”.

Pentru a face față numărului uriaș de infecții, Bangladesh a reutilizat șase spitale Covid-19 pentru a îngriji pacienții cu dengue și a solicitat ajutor de la OMS pentru detectarea și gestionarea cazurilor mai devreme, a spus OMS.

Numărul record de cazuri de dengue și decese în Bangladesh vine în perioada în care țara a înregistrat o „cantitate episodică neobișnuită de precipitații, combinată cu temperaturi ridicate și umiditate ridicată, care au dus la o creștere a populației de țânțari în Bangladesh”, a declarat OMS în august. Acele condiții calde și umede reprezintă terenul perfect pentru reproducerea țânțarilor purtători de boli și, pe măsură ce planeta continuă să se încălzească rapid din cauza arderii combustibililor fosili, focarele vor deveni mai frecvente în noi regiuni ale lumii.

Numărul global de cazuri de dengue a crescut deja de opt ori în ultimele două decenii, potrivit OMS. „În 2000, am avut aproximativ jumătate de milion de cazuri și… în 2022 am înregistrat peste 4,2 milioane”, a declarat Raman Velayudhan, șeful programului global al OMS pentru controlul bolilor tropicale neglijate.

Pe măsură ce criza climatică se agravează, bolile transmise de țânțari precum dengue, Zika, chikungunya și febra galbenă vor continua probabil să se răspândească și să aibă un impact din ce în ce mai mare asupra sănătății umane. „Vedem din ce în ce mai multe țări care se confruntă cu povara grea a acestor boli”, a spus Abdi Mahamud, directorul de alertă și răspuns al OMS în programul de urgențe sanitare. Mahamud a spus că problema este agrabată de criza climatică și de modelul meteo El Nino din acest an, care aduce o vreme mai caldă și mai umedă în anumite părți ale lumii.

Un articol de Arina Delcea

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite