Sute de morți în Spania din cauza temperaturilor caniculare. Luna trecută, 829 de persoane s-au stins din cauza arșiței, iar în ultima săptămână au fost încă 360 de decese. În sudul țării s-au înregistrat și 47 de grade

18 iulie 2022, 00:06

Oana Dobrescu, corespondent TVR:Valul de căldură va mai rămâne deasupra Spaniei și săptămâna viitoare. Meteorologii spun că doar marți temperaturile vor scădea ușor, însă de miercuri o nouă masă de aer fierbinte va încinge din nou termometrele. În sudul țării s-au înregistrat și 47 de grade„.

Spaniolii profită de orice oază de apă pentru a se răcori.

Fântânile arteziene s-au transformat în locuri de joacă, iar plimbările cu barca sau hidro-bicicleta sunt principalele atracții. Cei mai norocoși se răcoresc direct cu o baie în mare.

Am venit aici să vizităm orașul, știm că e foarte cald. După-amiaza stăm în casă, bem multă apă cu gheață și o să înotăm puțin acum. Cred că și în Londra este la fel de cald acum„.

Secretul meu este să mă îmbrac lejer, să nu îmi lipsească sticla cu apă și să am la mine fructe uscate pentru plimbare. În fiecare zi merg 7 kilometri„.

Medicii le atrag însă atenția în special vârstnicilor să nu se expună temperaturilor ridicate.

Toată Spania este în alertă de caniculă.

Luna trecută, 829 de persoane s-au stins din cauza arșiței, iar în ultima săptămână au fost încă 360 de decese provocate de căldură excesivă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite