Sute de mii de ouă cu origine falsificată, ștampilate cu proveniență Grecia, au ajuns pe piața din România

Ouă
Ouă
28 octombrie 2021, 15:39

Ouăle, cu provenienţă Bulgaria şi Macedonia, erau trimise în Grecia, unde erau ştampilate cu origine Grecia, apoi erau vândute pe piaţa din România

“Este un fals grosolan, în primul rând de origine, de păcăleală a consumatorului, sau chiar acele ouă pot proveni din zone cu restricţii de gripă aviară, de salmoneloză şi aşa mai departe”, a explicat Mihai Ponea pentru Agerpres.

Regulamentul european permite ca, la prima fermă, către primul centru de colectare, ouăle să fie duse neştampilate, cu condiţia să fie anunţat statul respectiv.

„Ei le-au trimis (în Grecia, n.r.) fără să notifice autoritatea competentă, au ajuns în Grecia, le-au ştampilat ca provenind dintr-o fermă din Grecia şi au vândut sute de mii de ouă pe piaţa din România. Am prins această filieră, am stat până când am adunat şi încă adunăm în continuare (informaţii, n.r.), pentru că este extrem de dificil să prinzi o astfel de reţea, fiind angrenate 3-4 state membre. Dar am descoperit reţeaua, am înlăturat-o şi încercăm să vedem dacă mai există şi alte filiere în România care procedează aşa. Aceste ouă falsificate au fost pe piaţă, ele nu se mai regăsesc acum pe piaţă. Am prins reţeaua şi am eliminat-o”, a afirmat vicepreşedintele ANSVSA.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite