Sute de foști preoți catolici din SUA, acuzați de pedofilie, nu au fost pedepsiți. Mulţi încă lucrează cu minori

Sute de foşti preoţi catolici din Statele Unite, acuzaţi de pedofilie, trăiesc departe de orice consecinţe. Asta au descoperit jurnaliştii Associated Press după o anchetă declanşată de un caz în care era implicat un fost prelat. Mulţi dintre acuzaţi continuă să lucreze cu minori în şcoli şi biserici.

04 Octombrie 2019, 21:31 |

În toamna anului 2017 poliția din statul Oregon a arestat un bărbat care a molestat un minor cu dizabilități. Suespctul, în vârstă de 69 de ani, era un fost preot. La interogatoriu și-a recunoscut fapta și a făcut o dezvăluire șocantă.

Procurorii au aflat că în 1981 Sinclair a fost acuzat că a molestat doi băieți de 14 ani. A fost trimis la tratament și apoi a constinuat să fie preot până în 2002. Împotriva lui nu au fost formulate plângeri și și-a văzut de viață ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Iar ca el în SUA sunt aproape 1700 de foști clerici catolici.

Jurnaliștii Asscoiated Press au mers pe urma preoților și au descoperit că 170 încă lucrează în biserici și peste 190 au licențe care le permit să profeseze în educație, medicină, asistență socială și unii chiar sunt consilieri pentru victime ale abuzurilor. Nu puțini aruncă vina în curtea bisericii.

Roger Sinclair a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru agresiunea din 2017. Pentru restul victimelor este prea târziu.

Anul trecut, Biserica Romano-Catolică din SUA a publicat o listă cu preoții împotriva cărora s-au formulat acuzații credibile și care au fost în consecință excomunicați. Pentru cei mai mulți însă, acolo s-a oprit orice formă de pedeapsă pentru faptele de care erau suspectați.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 5°C
IASI 5°C 3°C
CLUJ 1°C 2°C
CONSTANTA 8°C 9°C
CRAIOVA 8°C 4°C
BRASOV 3°C 2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI